Business Internaţional

Ungaria ar putea declara neconstituţionale creditele în valută

Premierul ungar Viktor Orban va încerca să obţină un nou mandat după alegerile din aprilie, astfel că ia decizii „aducătoare de voturi pentru partidul de guvernământ Fidesz“

Premierul ungar Viktor Orban va încerca să obţină un nou mandat după alegerile din aprilie, astfel că ia decizii „aducătoare de voturi pentru partidul de guvernământ Fidesz“

Autor: Marius Oncu

02.12.2013, 19:54 766

Ministerul justiţiei din Ungaria i-a cerut Curţii Constituţionale o opinie privind posibila neconstituţionalitate a creditelor în valută, argumentând că băncile au abuzat de poziţia lor în relaţia cu împrumutaţii sau au încălcat dreptu­rile consumatorilor.

De asemenea, ministerul justiţiei i-a cerut Curţii o opinie privind modul în care pot fi modificate contractele de creditare în valută astfel încât să nu fie încălcată legislaţia, scrie agenţia ungară MTI, citată de cotidianul Portfolio.

„Această situaţie este ultima dintr-o poveste lungă, dar care continuă să genereze un risc de imagine negativă pentru Ungaria. Având în vedere că alegerile au loc în aprilie, chestiunea este clar una foarte politică şi posibil aducătoare de voturi pentru partidul de guvernământ Fidesz“, a afirmat într-o notă de cercetare Timothy Ash, analist la Standard Bank, din Londra.

Impactul asupra băncilor ar putea fi unul major, având în vedere valoarea încă ridicată a portofoliilor de credite în valută.

O decizie împotriva băncilor ar susţine continuarea dezintermedierii financiare, însă există limite în privinţa rapidităţii cu care băncile străine se pot retrage de pe piaţă, în timp ce majo­ritatea instituţiilor de credit sunt relativ „captive“, a afirmat Ash.

Guvernul va argumenta, probabil, că acesta este un caz clasic de inducere în eroare la vânzarea unui produs financiar, similar cu inducerea în eroare a investitorilor la vânzarea de obli­gaţiuni ipotecare înaintea crizei finan­ciare în SUA şi Marea Britanie, a adăugat analistul.

Mulţi unguri au contractat credite în valută în deceniul trecut. Criza finan­ciară globală a cauzat însă deprecierea puternică a forintului şi probleme majore pentru consumatorii cu împru­muturi în monedă străină, în principal în fanci elveţieni şi euro.

În multe cazuri, costurile lunare ale unui astfel de credit au crescut şi de peste două ori.

Guvernul a adoptat în ultimii ani mai multe măsuri pentru a veni în sprijinul împrumutaţilor, inclusiv posibilitatea refinanţării sau restituirii anticipate la rate de schimb avantajoase. Deciziile executivului de la Budapesta au cauzat însă pierderi semnificative băncilor prezente în Ungaria.

Câteva mii de persoane cu împru­muturi în valută au deschis procese împotriva băncilor, însă acestea se judecă individual.

Premierul ungar Viktor Orban, care vrea un nou mandat în urma alegerilor parlamentare din prima jumătate a anului următor, a crescut presiunea în ultimele săptămâni asupra Curţii Supreme pentru simplificarea pro­cedurilor.

Premierul se teme că procesele vor dura prea mult pentru a se da verdicte în cazurile individuale până la data alegerilor, potrivit Wall Street Journal.

Curtea Supremă a informat la sfârşitul lunii noiembrie că va decide de principiu în privinţa a şapte întrebări legate de creditele în valută, pentru a grăbi judecarea proceselor.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 03.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO