Ungaria mai are un pic şi devine hub regional de energie: este abonată şi la gazele americane, şi la cele ruseşti şi la cele azere. Şi are interconexiuni în toate cele patru direcţii cardinale, inclusiv pentru a avea acces la terminale de GNL de la Mediterana şi la gazele din Marea Neagră

Ungaria, o ţară dependentă de im­porturile de gaze şi petrol şi cunoscută pentru încăpăţâ­na­rea de a cumpăra gaze şi ţiţei din Rusia, a încheiat cu com­pania franceză de energie şi utilităţi Engie un contract de furnizare de gaze naturale liche­fiate în perioada 2028-2038. Este cel mai mare astfel de acord. Dacă este avută în vedere şi cola­borarea re­centă cu Shell pentru furnizarea de GNL, s-ar putea spune că Ungaria se abonează la surse de energie din Occident, o diversificare care-i aduce mai multă siguranţă având în vedere problemele pe care i le-ar putea crea gazele şi petrolul din Rusia.

Engie este intermediar pentru GNL exportate de companii din SUA, iar Shell are propriile proiecte de GNL în SUA, astfel că se poate intui că Ungaria se abo­nează de fapt la gazele americane. Ceea ce ar fi logic în contextul în care preşedintele Statelor Unite Donald Trump face presiuni ca Europa să cumpere mai multă energie ameri­cană în dau­na celei ruseşti. Iar premierul maghiar Viktor Orban, politician izolat în Uniunea Euro­peană, n-ar vrea să iasă din graţiile lui Trump. Însă ce surprinde la eforturile Ungariei de diversificare a surselor de gaze sunt direcţiile.

Ungaria este o ţară fără ieşire la mare. Dar a reuşit să-şi construiască infrastructură care-i permite să transporte GNL importate prin terminalul de pe insula Krk din Croaţia. Gazele sunt transportate prin conducte şi cu maşinile cisternă. Primul transport pe cale rutieră s-a făcut în 2022. Ungaria intenţionează să importe GNL şi prin porturi din Italia. Va putea face acest lucru mulţumită unei noi conexiuni cu Slovenia, parte a unui proiect cunoscut drept Coridorul de Gaze naturale Ungaria-Slovenia-Italia (HUSIIT). Deocamdată, acest proiect este la stadiul de propunere. Startul ar putea fi dat în 2026. Ungaria are acces şi la importurile de gaze din Azerbaidjan, care ajung acolo prin conducte prin Turcia şi Balcani.

O rută similară o au şi gazele ruseşti impor­tate pe piaţa maghiară. Reţeaua de gaze a Un­ga­riei este interconectată şi la cea a României, care în curând va începe să exploateze gaze din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră. De asemenea, Ungaria este legată de Slovacia, iar luna trecută guvernele celor două ţări (prie­tene la nivel diplomatic) au semnat un acord pentru majorarea capacităţii de interconec­tare a reţelelor de gaze. Fluxul este posibil în ambele direcţii, iar în discuţii s-a vorbit despre potenţialul capacităţilor noi sau în dezvoltare de GNL. Prin urmare, Ungaria poate importa gaze din toate cele patru direcţii cardinale. Şi poate exporta în România şi Slovacia.

Astfel, Ungaria poate deveni un nod prin­cipal în reţeaua regională. Un neajuns ar fi că este dependentă de alte noduri. Gazele venite din Azerbaidjan şi Rusia, care au cea mai mare pondere în importuri şi consum, trec prin Turcia şi prin Serbia. O altă problemă sunt gazele ruseşti. Ţărire europene care încă mai cumpără energie din Rusia nu sunt văzute cu ochi buni de preşedintele Trump. Iar Comisia Europeană avertizează de trei ani ca la un moment dat statele membre ale UE nu vor mai avea voie să importe gaze şi petrol din Rusia. În acest context guvernul premierului maghiar Orban a decis să încheie contracte pe termen lung de furnizare de GNL cu vânzători occi­dentali. Însă ce cumpără Ungaria din Rusia este eclipsat de importurile din Rusia ale Turciei, care nu face parte din UE.

Experţii spun că de fapt Ankara este ţinta săgeţilor lui Trump. Ungaria şi Slovacia sunt doar avertismente. Turcia este un client-trofeu mult mai de preţ pentru gazele americane. Şi importantă pentru orice strategie energetică a Ungariei. Dacă niciunui stat UE nu i se va mai permite să importe gaze ruseşti, şi dacă rămâne în UE, Ungaria poate spera că în Turcia gazelor ruseşti li se va pierde urma, de acolo urmând să importe, spre exemplu, gaze care pe hârtie sunt de origine azere sau chiar turceşti. Consumul intern de gaze al Ungariei este în prezent de 8-10 miliarde metri cubi pe an.

Producţia internă nu trece de 1,9 miliarde metri cubi pe an, scrie Portfolio. De aceea, importurile sunt vitale. Acordul semnat de MVM, compania naţională de energie, cu Engie este pentru un total de 4 miliarde metri cubi între 2028 şi 2038, potrivit ministrului de externe Péter Szijjártó. Aceasta înseamnă 400 de milioane de metri cubi pe an.

Prin contractul cu Shell, două miliarde de metri cubi de gaze vor ajunge în Ungaria pe parcursul a zece ani începând din 2026. Cumulate, achiziţiile de la Engie şi de la Shell pot acoperi doar 6-7,5% din nevoia anuală de gaze a Ungariei. Prin urmare, tot importurile dinspre est sunt baza. Iar, exceptându-l pe Trump, cu liderii din Est premierul maghiar Viktor Orban îşi cultivă cele mai strânse legături.

­În Azerbaidjan, cele mai mari companii de energie maghiare. MOL şi MVM, deţin participaţii la proiecte de petrol şi gaze, iar guvernul azer a asigurat anul acesta că ţara poare furniza Ungariei oricâte gaze are nevoie. Anul viitor, cele două părţi vor semna un nou acord pentru petrol şi gaze. În schimb, ţara sa este în relaţii tensionate cu Croaţia. Nici relaţiile cu Austria nu sunt dintre cele mai bune.