Gazele importate de UE din Rusia, când acestea curgeau din abundenţă prin gazoductele ruseşti, aveau avantajul de a fi ieftine, cel puţin mai ieftine decât opţiunile europenilor pentru importuri de gaze naturale lichefiate.
După ce Rusia a invadat Ucraina şi Europa a căzut pradă unei crize de energie, UE a început să-şi diversifice sursele de gaze. Combustibilul importat sub formă de GNL din SUA a devenit treptat de bază. Iar diversificarea a continuat de la an la an. Ungaria, însă, a continuat să rămână clientul fidel al Gazprom, compania care deţine monopolul exporturilor de gaze din Rusia.
Statele membre ale UE au importat cumulat în martie 24,5 miliarde metri cubi de gaze naturale prin conducte şi 15 miliarde de mc de GNL. Toate acestea au costat aproape 10 miliarde euro, arată cele mai recente date de la Eurostat.
Interesant este faptul că GNL au fost uşor mai ieftine decât gazele livrate prin conducte. Cel mai mare furnizor de gaze au fost SUA, cu exporturi de 7 miliarde de metri cubi, în valoare de 2,8 miliarde euro. SUA nu pot exporta decât sub formă de GNL.
Algeria (4,4 miliarde mc) a fost al doilea furnizor ca mărime, gazele algeriene venind prin conducte şi sub formă de GNL. Rusia, cândva lider, ocupă acum locul 3, cu exporturi de 3 miliarde mc, în valoare de 1,2 miliarde euro. Alţi furnizori importanţi sunt Norvegia, Qatar, Azerbaidjan, Marea Britanie, Angola, Nigeria şi Turcia.
În ceea ce priveşte preţurile, Rusia devine o sursă scumpă, în pofida propagandei din ţări precum Ungaria care spune că mulţumită importurilor din această ţară facturile sunt mai mici decât în restul Europei. După cum a constatat publicaţia maghiară Népszava, Ungaria a plătit în medie 182 de forinţi (45 cenţi) pe mc de gaz rusesc, cu mult peste media din UE de 39 cenţi pe mc şi semificativ mai mult faţă de cât a costat GNL din Qatar – 38 cenţi pe mc. În unele cazuri, chiar şi GNL din SUA au fost mai ieftine. Cele mai ieftine GNL au fost cele din Nigeria (27 cenţi). Printre cei mai scumpi furnizori au fost Turcia şi Kazahstan.
