Business Internaţional

Ungaria se asigură că primeşte gaze ruseşti pentru iarnă

Viktor Orban. Sursa foto - AFP

Viktor Orban. Sursa foto - AFP

Autor: Liviu Popescu

24.09.2014, 00:00 688
Premierul Ungariei Viktor Orban s-a întâlnit săptămâna aceasta în Budapesta cu directorul general al Gazprom Alexey Miller pentru a discuta aprovizionarea Ungariei cu gaze naturale ruseşti în timpul sezonului rece şi pentru a se asigura că implementarea proiectului South Stream nu va avea întârzieri şi va fi realizată conform calendarului stabilit, scrie Portfolio.hu. Ungaria ar trebui să primească primele livrări de gaze prin South Stream la începutul anului 2017.
 
Construirea gazoductului South Stream, care va transporta gaze naturale din Rusia în Uniunea Europeană pe sub Marea Neagră ocolind Ucraina, a început în 2012. Proiectul este finanţat în proporţie de 50% de Gazprom, monopolul rus al exporturilor de gaze naturale, de 20% de compania italiană ENI şi de cea germană Wintershall şi cea franceză EDF cu câte 15% fiecare. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO