• Leu / EUR5.0947
  • Leu / GBP5.8949
  • Leu / USD4.4429
Business Internaţional

Ungaria şi Serbia dau drumul la traficul de marfă pe calea ferată Budapesta-Belgrad, modernizată cu ajutorul Chinei

Ungaria şi Serbia dau drumul la traficul de marfă pe...

Autor: Bogdan Cojocaru

03.03.2026, 00:00 44

Linia modernizată de cale ferată Budapesta-Belgrad a fost pusă în circulaţie pentru trenurile de marfă. Primul tren a plecat de la Budapesta şi aparţine companiei feroviare de stat maghiare MAV. Luna aceasta va fi deschis şi traficul pentru pasageri. Modenizarea căii ferate care leagă capitalele Ungariei şi Serbiei este considerată un proiect emblematic pentru legăturile din ce în ce mai strânse dintre cele două ţări. O parte din bani, tehnică şi materiale de construcţii au venit din China, proiectul fiind emblematic şi pentru Iniţiativa Belt & Road, proiect de suflet al preşedintelui Chinei Xi Jinping prin care acesta extinde influenţa economică şi politică a ţării sale. Importanţa pentru China este dată de faptul că uneşte un port chinezesc din Grecia, de la Marea Mediterană, de Belgrad, un cap de pod pentru mărfurile chinezeşti care sosesc în UE. 

Modernizarea liniei s-a făcut în mai multe etape şi au existat mai multe blocaje şi întârzieri pe parcurs. Însă ruta a fost repusă după zece ani de pregătiri în circulaţie. Aceasta înseamnă că Ungaria a devenit un hub esenţial pentru transportul de marfă între sudul şi vestul Europei, a declarat la Belgrad ministrul maghiar de externe Péter Szijjártó. El a anunţat că transportul de pasageri va începe în martie şi că pe lângă trenurile locale vor circula 16 trenuri internaţionale care vor lega zilnic cele două capitale. Patru vor lega Belgrad de Viena. MAV va opera trenuri moderne Eurocity, în timp ce compania de transport feroviar a Serbiei va introduce trenuri ultramoderne fabricate în China. Un bilet va costa 26 de euro. Timpul unei călătorii de la Budapesta până la graniţă se va înjumătăţi, potrivit presei maghiare.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Capital Market Summit
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.0947
Diferență: 0,0177
Ieri: 5.0938
Azi: 4.4429
Diferență: 0,794
Ieri: 4.4079
Azi: 5.8949
Diferență: -0,122
Ieri: 5.9021