• Leu / EUR4.7786
  • Leu / GBP5.7198
  • Leu / USD4.2746
Business Internaţional

UniCredit se pregăteşte să disponibilizeze 8.000 de oameni într-un plan masiv de restructurare. Grupul Italian este a patra bancă din sistemul bancar românesc

UniCredit se pregăteşte să disponibilizeze 8.000 de oameni într-un plan masiv de restructurare. Grupul Italian este a patra bancă din sistemul bancar românesc

Autor: Iulian Tenchiu

03.12.2019, 12:09 2643

UniCredit a anunţat că va concedia 8.000 de persoane, în contextul implementării celebrului plan de reorganizare ce vizează restructurarea grupului bancar italian, scrie Financial Times.

Această mişcare face parte din strategia pe trei ani pe care a prezentat-o luni Jean Pierre Mustier, CEO-ul UniCredit, şi care mai presupune închiderea a 500 de departamente ale băncii şi crearea unui nou holding intermediar destinat sucursalelor UniCredit care nu se află pe teritoriul Italiei.

Valul de disponibilizări vine pe fondul încercării băncii de a obţine aprobarea pentru prima răscumpărare de acţiuni pe care o face banca în ultimii 10 ani.

Reprezentanţii UniCredit susţin că programul de răscumpărare a acţiunilor în valoare de 2 miliarde de euro este un target ce necesită aprobarea autorităţilor de reglementare. În cazul în care banca va atinge acest obiectiv, CEO-ul său va trebui să convingă Banca Centrală Europeană că bilanţul UniCredit este destul de solid pentru ca surplusul de capital să ajungă înapoi la acţionari. 

La finalul anului trecut, banca avea în România peste 3.300 de angajaţi. 

Grupul italian UniCredit, care controlează al patrulea cel mai mare jucător de pe piaţa bancară din România, a înregistrat cel mai bun trimestru trei (T3) din ultimul deceniu, cu un profit de 1,1 mld. euro, câştigul la nouă luni fiind de 4,3 mld. euro.

În România, profitul UniCredit a ajuns în septembrie la 119 mil. euro, în creştere cu 21,1%.

Cel mai mare grup bancar din Italia după active a raportat un profit net de 1,1 miliarde euro pentru al treilea trimestru din 2019, în creştere cu 25,7% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în contextul în care analiştii se aşteptau la un profit de 1 mi­liard de euro, potrivit FT.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7786
Diferență: -0,0105
Ieri: 4.7791
Azi: 4.2746
Diferență: -0,4309
Ieri: 4.2931
Azi: 5.7198
Diferență: 0,9584
Ieri: 5.6655
Azi: 4.3448
Diferență: -0,5835
Ieri: 4.3703