• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Business Internaţional

UniCredit: Telecomunicatiile si energia vor conduce noul val de achizitii din Europa de Est

UniCredit: Telecomunicatiile si energia vor conduce noul val de achizitii din Europa de Est
18.10.2007, 20:31 11

Companiile din sectorul de telecomunicatii si cel al energiei vor conduce noul val de fuziuni si achizitii din Europa Centrala si de Est, a spus Willi Hemetsberger, directorul pentru piete globale al bancii italiene UniCredit, in cadul Summitului pentru Investitii din Europa Centrala, organizat de Reuters.
Hemetsberger a mai declarat ca sunt deja in curs de desfasurare achizitii de amploare in Rusia si Turcia in domeniul energetic si ca proiectele majore de infrastructura din Rusia au nevoie de finantare internationala.
"Sincer cred ca cele mai bune investitii sunt cele din domeniul energetic, insa nu sunt singurele. Si investitiile din domeniul telecomunicatiilor vor incepe sa fie rentabile, odata cu consolidarea acestei industrii", a adaugat Hemetsberger.
Turcia a amanat privatizarea a 20 de retele electrice din cadrul programului de privatizare la nivel national sustinut de catre FMI pana dupa alegerile generale care au avut loc in iulie anul acesta. Noul guvern insa nu a relansat inca proiectul, privatizarea urmand sa se finalizeze incepand cu anul 2008.
De asemenea, guvernul turc doreste majorarea productiei de energie electrica, anul acesta intentionand in acest sens sa privatizeze si reteaua nationala de distributie a gazelor naturale.
"Turcia ofera numeroase oportunitati pentru investitii, mai ales in sectorul energetic, cu toate ca deficitul de cont curent continua sa fie destul de ridicat, iar situatia politica interna ar putea conduce la destabilizarea geopotica a regiunii", a adaugat Hemetsberg.
"Chiar si asa am destula incredere in evolutia buna a investitiilor din Turcia, mai ales odata cu consolidarea productiei si a sistemului de distributie a energiei electrice", a incheiat el.
Grupul rus Unified Energy System (UES) a anuntat ca a ajuns deja la un acord cu privire la vanzarea a cinci dintre cei sase furnizori de energie electrica de la nivel national, precum si vanzarea a sapte din cei 14 furnizori regionali de energie electrica, programul de vanzari avand termen de finalizare iulie 2008.
Compania Gazprom va fi cel mai mare furnizor de electricitate obtinuta pe baza de combustibili fosili, in conditiile in care a cumparat patru din cele 20 de companii pe care le vinde UES.
Companiile energetice din Europa si-au manifestat interesul achizitionarii centralelor detinute de UES ca parte a strategiei de extindere pe noi piete, in conditiile in care in tari precum Germania, Franta sau Marea Britanie preturile pentru astfel de companii au crescut extrem de mult, concurenta este tot mai puternica, iar politicienii se opun unor tranzactii in acest sector, considerat strategic.
Grupul german E.ON a incheiat recent achizitia companiei ruse OGK-4, valoarea finala a tranzactiei ridicandu-se la peste 4,1 mld. euro.

Oportunitati pentru banci
Directorul financiar al OTP Bank, una dintre cele mai mari banci din Europa Centrala, a declarat in cadrul aceluiasi summit ca partea pozitiva a crizei creditelor din aceasta vara va aduce noi oportunitati de achizitii in sectorul bancar, odata cu intrarea unor institutii in dificultate, ca urmare a costurilor mai mari de creditare. Laszlo Urban, CFO al OTP Bank, a declarat ca operatiunile bancii din Serbia si Rusia s-ar putea sa intampine unele dificultati, insa acestea nu vor afecta in foarte mare masura profitul de 850 mil. euro, previzionat pentru 2007. Achizitiile facute de OTP in 2006 au avut o valoare de peste un miliard de dolari. Pentru anul viitor, in Rusia, OTP Bank este interesata de achizitia unei banci regionale de dimensiuni reduse, cu aproximativ 40 de agentii, care sa nu coste mai mult de 30 mil. euro, a mai adaugat Laszlo.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270