Business Internaţional

Unul dintre cel mai puţin cunoscute lucruri despre Nicolae Ceauşescu. Care era data sa de naştere adevărată

Unul dintre cel mai puţin cunoscute lucruri despre...
26.01.2016, 13:41 1409

În urmă cu 26 de ani, Nicolae Ceauşescu era omagiat cu mare fast pe 26 ianuarie cu ocazia împlinirii vârstei de 71 de ani, însă nu aceasta era data lui de naştere.

Cel mai iubit fiu al poporului, aşa cum era supranumit Ceauşescu, nu s-a născut în data de 26 ianuarie 1918, ci cu trei zile mai devreme, în 23 ianuarie.

Dovada este înscrisă în fişa lui Nicolae Ceauşescu din Registrul Stării civile pentru naşteri din Scorniceşti, comuna natală a dictatorului:

Un nou virus face ravagii. Nu există tratament şi nici vaccin. Care este cea mai nouă epidemie, care ar putea avea consecinţe la fel de grave ca Ebola

"Act de naştere din anul una mie nouă sute optsprezece luna Ianuarie ziua două zeci şi şase, la orele douăsprezece amiazi. În ziua de două zeci şi trei ale curentei luni, la orele douăsprezece amiazi, s-a născut la casa părinţilor săi din comuna Scorniceşti, Judeţul Olt, un copil de sex bărbătesc căruia i s-a dat prenumele Nicolae, numele de familie fiind Andruţa Ceauşescu, fiu al dlui Andruţa Ceauşescu de ani douăzeci şi cinci, de profesie Agricultor, domiciliat în comuna Scorniceşti, şi al d-ei Licsandra Ceauşescu, născută Florea D. Militaru, de ani două zeci şi patru, de profesie Agri­cultoare, domiciliată în comuna Scorniceşti. Naşterea ne-a fost anunţată de către tatăl copilului care ne-a înfăţişat copilul. Prezenta declaraţiune ne-a fost făcută în prezenţa martorilor dl Chiriac Nicolaie, de ani cincizeci, de profesie agricultor domiciliat în Comuna Scorniceşti judeţul Olt, dl Andrei Ceauşescu, de ani şaptezeci, de profesie Agricultor, domiciliat în comuna Scorniceşti, judeţul Olt, cari după ce li s-a cetit actul, l-au subscris împreună cu declarantul şi cu noi Simeon Pălutescu Primar şi ofiţerul de stare civilă din comuna Scorniceşti, judeţul Olt, şi dl Costea Rădulescu, notarul comunei Scorniceşti, judeţul Olt. Declarantele au semnat iar martori au subscris carte sau subscris de noi".

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO