Business Internaţional

Urmează Gala ZF 2024, 21 noiembrie, ora 19:00. Ce crede Gerard Baker, invitatul special al galei, despre implicaţiile principale ale actualelor provocări economice globale

Urmează Gala ZF 2024, 21 noiembrie, ora 19:00. Ce crede...

Autor: Catalina Apostoiu

05.11.2024, 00:05 181

Gerard Baker crede că există două mari semne de întrebare pentru economia mondială în acest moment. Există întrebarea imediată, pe termen scurt, dacă aceasta îşi poate continua tranziţia de la o perioadă de inflaţie foarte ridicată prin care am trecut la o inflaţie scăzută menţinând în acelaşi timp o rată de creştere rezonabil de solidă.

Statele Unite au realizat acest lucru până acum cu destul succes. Inflaţia a fost foarte ridicată cu doi ani în urmă şi a coborât la un nivel mult mai scăzut, însă aceasta nu a ajuns încă acolo unde trebuie. Inflaţia nu a slăbit pe cât de mult şi-ar dori strategii, iar creşterea economică rămâne solidă.

Europa a avut o creştere mai slabă, dar a redus la rândul său inflaţia, însă aceasta este întrebarea cheie imediată pentru următorul an: îşi poate economia continua tranziţia fără a intra în recesiune către un mediu cu inflaţie scăzută şi creştere rezonabilă?

Iar mai apoi întrebările pe termen mai lung pentru economie privesc cu adevărat dacă noile tehnologii care apar, în special inteligenţa artificială, pot creşte productivitatea economiilor care s-au confruntat cu creşteri relativ slabe ale acesteia în ultimii ani, în special în Europa, din nou.

Statele Unite au înregistrat o creştere relativ robustă a productivităţii în ultimii ani, însă Europa şi alte regiuni din lume s-au confruntat cu o creştere mai slabă a productivităţii din cauza unor factori pe termen lung de ordin demografic, structural sau de altă natură.

Iar bineînţeles marea întrebare pe termen lung este cât va mai continua deglobalizarea la care am asistat în ultimii zece ani, cu China şi SUA îndepărtându-se tot mai mult, cu China confruntându-se cu propriile provocări economice, şi ce va însemna acest lucru pentru creştere şi productivitate.

Astfel, există un set de provocări pe termen scurt, imediate, în a menţine economia pe creştere în timp ce continuă eforturile de reducere a inflaţiei şi mai apoi probleme pe termen mai lung pentru economia mondială, cu încercări de îmbunătăţire a productivităţii în paralel cu menţinerea unor niveluri rezonabile de integrare economică într-un mediu în care deglobalizarea pare să fie o problemă din ce în ce mai reală şi mai semnificativă.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels