Elitele Europei şi-au strâns rândurile pentru a se apăra din timp împotriva a ceea ce acestea consideră catastrofa unui al doilea mandat de preşedinte al lui Donald Trump, scria cu puţin timp înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA Gerard Baker, invitatul Galei ZF.
Din cancelariile, redacţiile, camerele academice şi birourile lor corporate şi birocratice confortabile, acestea au urmărit cu groază tendinţele politice de această parte a Atlanticului.
Acestea nu pot crede că în locul reveniriii lui Joe Biden şi luminaţilor lor democraţi pentru încă patru ani de revoluţie verde, vaste creşteri ale cheltuielilor de stat şi devotament pentru religia modernă a diversităţii, echităţii şi incluziunii, alegătorii americani ar putea reuşi din nou în a aduce la Casa Albă pe cel pe care aceste elite continentale îl privesc drept cea mai mare ameninţare din istorie la adresa democraţiei, scria acesta. Însă se pare că nu de electoratul american ar trebui prietenii noştri cultivaţi din Europa să se teamă cel mai mult. Ci de propriul electorat. Nu newyorkezul cu gură mare, cu părerile sale deplorabile legate de combustibili fosili, imigraţie şi securitate naţională, ci valul în creştere de lideri populişti din propriile ţări reprezintă cea mai mare ameninţare pentru confortabilul stabiliment al Europei, în opinia lui Gerard Baker.
Alegerile pentru Parlamentul European au adus cele mai clare dovezi de până acum că alegătorii în număr mare s-au săturat de modul în care sunt guvernaţi de ani întregi. Franţa, Germania, Spania, Italia şi ţări mai mici au asistat la avansuri uriaşe ale partidelor de dreapta care se opun imigraţiei în masă, resping măsurile climatice.
S-a spus despre revoluţiile din 1848 din Europa că în acel moment continentul, spre deosebire de America cu 70 de ani mai devreme, ajunsese la un punct de turnură şi nu a reuşit să se schimbe. Poate că Europa, copiind America de această dată, se schimbă până la urmă.
