După şocul alegerilor din 2016, cei din redacţiile Americii, a căror treabă este să ne spună nouă, restului, ce se întâmplă în America, au descoperit că ştiu despre ţara lor cam cât ştiu despre Coreea de Nord. Atunci, şefii lor au făcut un legământ.
Trebuie să relateze mai bine despre ţară. În special, trebuie să se străduiască mai mult să înţeleagă minţile celor care îl aleseseră pe Donald Trump, sfidând cumva predicţiile presei.
Astfel, asemeni antropologilor din secolul XIX care s-au aventurat în interiorul nedescoperit al Africii, jurnaliştii s-au pus pe discuţii cu oameni care nu fuseseră niciodată la Harvard. Aceştia au ascultat cu stupoare în creştere cum bărbaţi şi femei fără abonamente la săli de fitness sau dădace din Guatemala vorbeau despre Dumnezeu, importanţa graniţelor naţionale şi ceva numit patriotism.
Şi ce-au învăţat? Opt ani mai târziu, putem risca să ghicim, scrie Gerard Baker într-o opinie publicată de The Wall Street Journal. După cât de mulţi au scris despre alegerile din 2024, se pare că au ajuns la concluzia că oamenii respectivi sunt fascişti sau semifascişti cu păreri reacţioniste despre rasă, sex şi orice altceva, gata să voteze pentru un candidat prezidenţial fascist.
Aceşti curajoşi jurnalişti trebuie să fi descoperit cu surpriză că această comunitate de fascişti este mult mai numeroasă decât au crezut, iar toate grupurile parte din ea au votat în număr mai mare decât atât în 2016, cât şi în 2020 pentru Trump, omul despre care organizaţiile de ştiri au dat asigurări că vrea să transforme SUA în al Patrulea Reich.
Este greu de văzut cum presa americană de ştiri mai poate pretinde vreodată un rol central în viaţa democrată a unei ţări, în opinia lui Gerard Baker.
Nu doar au pierdut şi puţina încredere de care se bucurau în rândul americanilor, dar au eşuat şi după propriile standarde.
Campania lor de opt ani menită să-i convingă pe americani că Trump este o marionetă a ruşilor, un nazist şi un criminal periculos a avut drept rezultat o creştere dramatică a numărului de americani care au votat cu acesta.
Cel puţin au câştigat o mulţime de premii Pulitzer, lucrul care contează cu adevărat, presupun, scrie Baker.
Ce mişcă minţile este expunerea la noi fapte, iar aici a eşuat cu adevărat presa tradiţională: în relatările ei, în special în selectivitatea exercitată în deciderea subiectelor de abordat.