Business Internaţional

Vă căutaţi casă? Cum au evoluat preţurile peste hotare

Autor: Loredana Fratila-Cristescu

17.05.2020, 23:36 262

Înţeleptul îşi face vara sanie şi iarna car, iar la vreme de pandemie îşi caută proprietăţi imobiliare, de preferinţă prin alte ţări. 

Cam aşa procedează unii chinezi, care, după ce s-au mai liniştit lucrurile în ţara lor, încep să-şi facă planuri de cumpărături imobiliare peste hotare, scrie Financial Times.

Unii căutau de dinainte de pandemie, alţii s-au gândit că, dacă tot o ia în jos economia peste tot prin lume, şi preţurile proprietăţilor o vor urma, aşa că e rost de investit într-o casă sau un apartament în altă ţară. Potenţialii cumpărători îşi doresc, în principal, o locuinţă pentru copii fie în ţara şi oraşul unde vor merge aceştia la studii, fie una într-o ţară unde mai au rude.

Pe lângă aceste criterii, susţin oficialii unui portal dedicat chinezilor interesaţi de achiziţii imobiliare peste hotare, Sodichan, s-ar putea adăuga acum calitatea sistemului de sănătate, modul în care sunt trataţi străinii rezidenţi şi cum reacţionează guvernul ţării respective la pandemie. Conform aceleiaşi surse, există interes fie pentru destinaţii „tradiţionale” precum SUA, Canada şi Australia, destinaţii mai ieftine, anterior nu prea căutate, ca Estonia, România sau Maroc, şi pentru ţări care oferă cetăţenie investitorilor, ca Grecia, Spania sau Portugalia.

Citiţi continuarea pe wwww.businessmagazin.ro

AFACERI DE LA ZERO