În umbra recentelor turbulenţe de pe pieţele financiare, strigătele care cer tot felul de bailout-uri devin tot mai stridente în întreaga lume. Voci infuente cer ca frâiele să fie preluate de Europa Occidentală şi SUA. Tot acest zgomot poate fi redus la o rugămonte familiară: faceţi ceva care să protejeze investitorii, în special pe creditorii care au împrumutat mulţi bani băncilor şi statelor care acum par să se afle în dificultate, scrie Simon Johnson, fost economist şef al FMI, pentru The New York Times.
Asigurarea unei noi runde de ajutoare necondiţionate pentru creditori în situaţia actuală ar fi o greşeală. Ceea ce lumea are nevoie este o combinaţie de pierderi transparente din creditele neperformante şi măsuri de protejare a guvernelor şi companiilor care nu au probleme, dar nu au apărut încă semne că decidenţii politici urmează această cale.
Situaţia este gravă peste tot în lume. Europa este categoric în pragul unei crize economice serioase care ar putea implica defaulturi de amploare şi inflaţie. În SUA, acţiunile Bank of America au au atins în această săptămână minimul ultimilor doi ani. Titlurile altor bănci mari sunt, de asemenea, sub presiune, ceea ce legitimează temerile că revine criza financiară din 2008-2009.
În perioada 2008-2009, guvernele europene şi americane au făcut disponibile trei tipuri de mecanisme de sprijin pentru sistemele financiare şi economie, care acum sunt mai greu aplicat.
În primul rând, în ultimii 30 de ani reducerea dobânzilor şi alte forme de politică monetară expansionistă au reprezentat practica standard în faţa turbulenţelor de pe pieţele financiare.Acum, în SUA dobânzile sunt aproape de zero. Zona euro are ceva spaţiu pentru reduceri, dar atât Fed, cât şi BCE se tem de revenirea inflaţiei.
În al doilea rând, politicile fiscale au preluat povara prevenirii căderii libere a economiilor - cu eforturi de a asigura stimulente anticiclice în SUA, Europa Occidentală şi China. În prezent, zona euro suferă de o criză fiscală acută, iar stimulentele suplimentare sunt excluse din start, punându-se accent pe austeritate. În SUA, criza fiscală ţine mai mult de domeniul imaginarului, deoarece investitorii nu se tem de datoriile americane, iar turbulenţele de pe pieţe au ţintit în principal acţiunile. Cu toate acestea, stimulentele fiscale nu sunt în meniul Washingtonului. Chiar şi politicile fiscale din China dau semne de înăsprire, în condiţiile în care autorităţile încearcă să prevină orice supraîncălzire care ar putea accelera inflaţia.
În al treilea rând, în 2008-9, politicile fiscale şi monetare au fost completate, în SUA şi Europa, cu injecţii de capital direct în bănci. În SUA, legislaţia a început să îngreuneze astfel de măsuri. Sectorul financiar are cele mai mari probleme, însă, în Europa. Aici, testele de tres recent efectuate sunt total irelevante, deoarece nu include evenimente de default care acum par inevitabile. De asemenea, în zona euro nu există o politică coerentă referitoare la sectorul financiar.
Ce opţiuni sunt acum? Decidenţii politici ar prefera să nu facă nimic să să amâne luarea unor decizii importante. Ideea este cât se poate de proastă, deoarece ar lăsa pieţele să preia controlul. Iar pieţele se panichează uşor.
În mijlocul oricărei stretagii ar trebui să fie capitalul bancar, în condiţiile în care băncile mari fără suficient capital sunt predispuse la colaps. De asemenea, europenii vor trebui să decidă care guverne îşi vor restructura datoriile şi care vor fi protejate de BCE. Europa are nevoie de un program amplu de recapitalizare şi schimbări la nivelul conducerilor instituţiilor financiare importante.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
