Business Internaţional

Vânzările companiei H&M, al doilea cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume, au scăzut cu 50% între lunile martie şi mai

Vânzările companiei H&M, al doilea cel mai mare...

Autor: Eduard Ivanovici

15.06.2020, 16:04 5856

H&M, al doilea cel mai mare retailer de îmbrăcăminte la nivel mondial, a raportat luni o scădere a vânzărilor mai mică decât estimările iniţiale ale companiei, scrie Reuters.

Între lunile martie şi mari, vânzările nete ale grupului suedez au înregistrat o scădere de 50%, sau 3,1 miliarde de dolari, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Iniţial, analiştii anticipau un declin de 27,5 miliarde de dolari. Între timp, vânzările online au crescut cu 36%.

H&M, care a început să îşi redeschidă magazinele la sfârşitul lui aprilie, a declarat că vânzările din primele 13 zile ale lunii iunie au scăzut cu 20%. Anul acesta, acţiunile din cadrul companiei au înregistrat un declin de 26%.

„Ritmul de recuperare al vânzărilor variază în funcţie de pieţe”, a declarat retailerul.

Inditex, companie care deţine brandul Zara şi cel mai mare rival al celor de la H&M, a înregistrat o scădere de 44% a vânzărilor între lunile februarie şi aprilie.

Înainte de pandemie, H&M era pe punctul de a încheia un proces lung de investiţii pe fondul digitalizării şi al unei competiţii tot mai dure.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO