Business Internaţional

Vânzările străinilor de titluri de trezorerie americane, la cel mai ridicat nivel din 1978 în aprilie

Vânzările străinilor de titluri de trezorerie...

Autor: CătăIina Apostoiu

16.06.2016, 18:12 359

Investitorii străini au vândut un volum record de titluri de trezorerie americane în aprilie, potrivit datelor Trezoreriei, în condiţiile în care investitorii anticipează câteva majorări de dobânzi de către banca centrală americană în acest an, scrie Reuters. Străinii au vândut titluri de trezorerie de 74,6 miliarde de dolari în aprilie, după achiziţii de 23,6 miliarde de dolari în martie. Nivelul din aprilie a fost cel mai ridicat din momentul în care Trezoreria a început să monitorizeze tranzacţiile cu titluri de trezorerie în ianuarie 1978.

Investitorii străini privaţi au vândut titluri guvernamentale americane de 59,1 miliarde de dolari, în timp ce instituţiile oficiale străine, incluzând băncile centrale, au vândut titluri de 12,3 miliarde de dolari. Randamentele titlurilor americane de trezorerie pe 10 ani au se situau la 1,7910%  la începutul lunii aprilie, înainte să atingă un maxim de 1,9410 la sfârşitul lunii. 

China a rămas cel mai mare deţinător străin de titluri guvernamentale americane, deşi deţinerile acesteia au scăzut la 1,2443 mii de miliarde de dolari în aprilie de la 1,245 mii de miliard ede dolari în martie. Japonia, al doilea mare deţinător străin de titluri de trezorerie americane, a înregistrat deţineri în creştere de titluri americane de datorie, de 1,143 miliarde de dolari, de la 1,137 mii de miliarde de dolari în martie. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO