Business Internaţional

Venezuela declară zilele de vineri zile libere pentru a economisi electricitate

Venezuela declară zilele de vineri zile libere pentru a...

Autor: CătăIina Apostoiu

08.04.2016, 00:00 2273
Preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro a declarat zilele de vineri din aprilie şi mai zile libere în încercarea de a economisi electricitate în condiţiile în care seceta prelungită cu care se confruntă ţara împinge nivelul de apă la un prag critic la centralele hidroelectrice, relatează Bloomberg. Potrivit lui Maduro, măsurile vor include solicitarea ca marii consumatori cum ar fi mallurile şi hotelurile să-şi genereze propria electricitate timp de nouă ore pe zi. Industriilor grele din ţară li se va cere să-şi scadă consumul cu 20%. Nu este clar deocamdată dacă noua săptămână de patru zile lucrătoare va fi valabilă numai pentru angajaţii sectorului public sau şi pentru cei din sectorul privat. „Acest plan pentru 60 de zile va permite ţării să treacă de cea mai dificilă perioadă, cu cele mai mari riscuri”, a declarat Maduro. „Cer familiilor, tinerilor, să se alăture planului cu disciplină, conştiinţă pentru a face faţă acestei situaţii extreme” generate de secetă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO