• Leu / EUR4.7205
  • Leu / GBP5.2885
  • Leu / USD4.1484
Business Internaţional

„Vestele galbene“ din SUA, Marea Britanie, Germania, Spania şi din alte colţuri ale lumii civilizate: o clasă socială în expansiune a angajaţilor care trăiesc la limita sau sub pragul sărăciei, a oamenilor care muncesc, dar nu câştigă suficient pentru un trai fără grija zilei de mâine

„Vestele galbene“ din SUA, Marea Britanie, Germania, Spania şi din alte colţuri ale lumii civilizate: o clasă socială în expansiune a angajaţilor care trăiesc la limita sau sub pragul sărăciei, a oamenilor care muncesc, dar nu câştigă suficient pentru un trai fără grija zilei de mâine

În august, ministerul muncii din Spania a contactat aproape 80.000 de firme suspectate că abuzează de contractele de muncă temporare. În luna următoare, 47.000 din aceste acorduri au fost transformate în contracte permanente.

Autor: Bogdan Cojocaru

10 dec 2018 5059

Protestele „vestelor galbene“ din Franţa sunt descrise adesea, luându-se ca reper figurile din spatele lor, ca revolta muncitorilor săraci, a oamenilor care au loc de muncă, dar nu câştigă suficient pentru un trai fără grija zilei de mâine.

Oamenii în această situaţie nu sunt ceva specific Franţei. Pot fi întâlniţi în număr tot mai mare, mascaţi de scăderea ratelor şomajului la minime record şi de un boom economic nemaivăzut în ultimii zece ani, în SUA, Marea Britanie, Germania, Spania, Italia şi alte părţi ale lumii civilizate. Muncitorii sărăci tind să devină o clasă socială în sine după marea criză financiară globală din 2008.

În SUA, cea mai mare economie a lumii, care tinde spre ocuparea integrală a forţei de muncă, fenomenul rulotiştilor, al oamenilor care locuiesc în rulote sau maşini, ia amploare. Circa 40% din ei au un loc de muncă, dar nu câştigă suficient pentru a-şi permite să stea cu chirie în zona în care lucrează, se arată într-un reportaj al France24.

Fenomenul este vizibil mai ales în statele mai bogate, adică mai scumpe, cum este California, unde chiriile cresc. Danielle, 46 de ani, a fost notar, dar şi-a pierdut locul de muncă în 2012. Câştigă 2.000 de dolari pe lună, sumă care nu-i permite să închirieze o cameră pentru ea şi pentru fiica ei, elevă. Lucrează part time, muncă de birou, pe un salariu care nu este îndeajuns de mic pentru a primi ajutoare sociale. Soluţia este găsirea unui post cu normă întreagă, iar pentru aceasta Danielle urmează în timpul liber cursuri de master. Oamenii ca ea formează o subcategorie socială aparte, undeva la marginea societăţii: nu au o adresă fixă, nu stau pe străzi, ci în parcări, nu trăiesc din mila altora, sunt curaţi, dar se spală şi mănâncă pe unde pot. Biroul de statistică al SUA defineşte ca fiind „muncitor sărac“ persoana care trăieşte sub pragul sărăciei, care munceşte sau caută loc de muncă de cel puţin jumătate de an. În 2016, în această categorie intrau 7,6 milioane de oameni. Cei mai mulţi „muncitori săraci“ au vârste de peste 35 de ani, adică sunt adulţi, adesea părinţi, care lucrează prin hoteluri, baruri, spălătorii, ca personal administrativ în supermarketuri, la fabricile de procesare a cărnii, la societăţile de salubrizare, şoferi de taxi sau Uber, angajaţi în call center, îngrijitori la grădiniţe sau chiar profesori suplinitori, notează The New York Times.

Alan din Marea Britanie are 51 de ani şi o diplomă de biologie la Universitatea din Glasgow. Lucrează cu normă întreagă ca profesor asistent la o şcoală din Londra. Şi este homeless. Povestea lui şi a soţiei sale poate fi citită în The Times, cel mai vechi ziar britanic. Potrivit fundaţiei de caritate Joseph Rowntree Foundation (JRF), circa patru milioane de britanici trăiesc în sărăcie, iar numărul pesoanelor în această situaţie creşte mai rapid decât angajările. Una din opt persoane cu loc de muncă trăieşte în sărăcie. Peste 500.000 de britanici au îngroşat rândurile clasei muncitorilor săraci în ultimii cinci ani, notează The Guardian. Aproape toată majorarea vine de la creşterea numărului de părinţi cărora le este tot mai dificil să câştige suficient pentru a plăti pentru mâncare, haine şi locuinţă din cauza creşterilor salariale lente, a erodării sprijinului acordat de stat prin ajutoare sociale şi facilităţi fiscale şi a creşterii costului vieţii. Consecinţa directă este că numărul copiilor care trăiesc în sărăcie a crescut cu jumătate de milion în ultimii cinci ani. Aceasta înseamnă că într-o clasă tipică de 30 de copii, nouă vin dintr-o familie săracă. Creşterea numărului copiilor în această situaţie în perioada analizată este cea mai rapidă din ultimele două decenii. JRF defineşte pragul sărăciei ca fiind atunci când o familie câştigă mai puţin de 60% din venitul median, ajustat la mărimea şi felul familiei. Venitul median pentru familiile britanice după excluderea costurilor cu locuinţa a fost de 425 de lire sterline pe săptămână (22.100 de lire pe an) în 2016-2017.

În Germania, cea mai mare economie europeană, rata şomajului este la cel mai scăzut nivel de după reunificarea ţării. Însă la oficiile de forţă de muncă încă sunt cozi. Mulţi dintre cei care se duc acolo au loc de muncă, au calificare, însă primesc salarii insuficiente pentru acoperirea nevoilor de bază. Unu din cinci salariaţi este plătit cu mai puţin de 10 euro pe oră. Monika Sagertsch din Berlin are instruire ca manager de vânzări, dar n-a obţinut niciodată un contract cu normă întreagă.

„Nu vor să mă plătească. Sunt prea scumpă. Preferă să angajeze persoane necalificate pentru 8,5 euro pe oră. Mie ar trebui să-mi dea mai mult“, explică Monika pentru Euronews. În 2003, Germania a lansat o reformă a pieţei muncii radicală. Ajutoarele de şomaj au fost reduse, iar agenţiilor de recrutare li s-a dat mână liberă. Cuvintele de ordine erau liberalizare şi flexibilitate. Rezultatul a fost că rata şomajului s-a dus în jos, economia a devenit competitivă inter­naţional, însă sectorul locurilor de muncă slab plătite a crescut. La fel şi rata sărăciei. Berlin este descris de unele sindicate drept capitala „muncitorilor sărăci“.

„Problema noastră, în Germania, este că unu din cinci muncitori este plătit cu mai puţin de zece euro pe oră. Ei sunt «muncitorii săraci»“, spune Dierk Hirschel, economistul-şef al Verdi, una dintre cele mai mari uniuni sindicale. „Acesta este rezultatul degradării regulilor de pe piaţa muncii. Germania este o ţară bogată, nu există nicio îndoială. Însă Germania este şi o ţară divizată social: în această ţară bogată, muncitorii săraci sunt o realitate. Sunt oameni care lucrează 40-50 de ore pe săptămână, dar îşi duc zilele de azi pe mâine.“

Este o problemă des întâlnită în construcţii, în industria hotelieră şi a restaurantelor, în retail şi servicii, dar şi în profesii care cer studii îndelungate.

În Spania, salariile mici şi dependenţa de contracte temporare de muncă ţin milioane de angajaţi sub linia sărăciei - aproape unul din şase, potrivit cifrelor ministerului muncii, scrie AFP. După Grecia şi România, Spania are cea mai mare proporţie de muncitori expuşi riscului sărăciei, potrivit datelor pentru 2016 ale Eurostat. Economia spaniolă s-a contractat brutal din cauza crizelor de după 2008, dar şi-a revenit cu o viteză de invidiat. Însă revenirea economică a ocolit-o pe Elisabet, 44 de ani, ospătăriţă în Madrid angajată cu un contract pe trei luni. Ea câştigă doar 950 de euro pe lună. Aproape jumătate din salariu se duce pe chirie. O are în întreţinere şi pe fiica sa, în vârstă de opt ani. Pentru mâncarea ei de la şcoală plăteşte 130 de euro pe lună, iar 100 de euro se duc pe alte cheltuieli pentru copil. Din tot salariul, Elisabet rămâne cu 300 de euro pentru mâncare, transport şi alte cheltuieli. „N-am cum să pun bani deoparte. Este un pic complicat.“ Elisabet n-a mai fost în vacanţă cu fiica ei de doi ani. Criza economică din Spania a dus la îngheţarea salariilor, iar acestea nu s-au dezgheţat când economia a reînceput să crească, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, deoarece rata şomajului a rămas deosebit de ridicată. Rata şomajului a scăzut de la 27% în 2013 la 14%, însă este mare după standardele UE. Salariile reale au scăzut în ultimii doi ani, potrivit OCDE. Înainte de criză, era ceva normal ca salariile să facă salturi mari, mai ales în construcţii. Spania este mai dependentă de contracte temporate de muncă decât oricare altă ţară din UE. Mai mult de doi din patru angajaţi avea un astfel de contract în trimestrul doi. Elisabet, în pofida celor 15 ani de experienţă în muncă, de la sfârşitul crizei n-a avut decât un contract permanent, şi a fost concediată după doar un an. În august, ministerul muncii a contactat aproape 80.000 de firme suspectate că abuzează de contractele de muncă temporare. În luna următoare, 47.000 din aceste constracte au fost transformate în acorduri permanente.

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7205
Diferență: -0,0593
Ieri: 4.7223
Azi: 4.1484
Diferență: -0,7441
Ieri: 4.1455
Azi: 5.2885
Diferență: -0,0812
Ieri: 5.2846
Azi: 4.2506
Diferență: -0,0376
Ieri: 4.2507