• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8810
  • Leu / USD4.7247
Business Internaţional

Vicepreşedintele Bitcoin, acuzat de spălare de bani prin intermediul monedei virtuale

Vicepreşedintele Bitcoin, acuzat de spălare de bani prin intermediul monedei virtuale

Autor: Anca Dumitrescu

28.01.2014, 19:45 400

Shrem, în vârstă de 24 de ani, a fost arestat luni, la sosirea pe aeroportul J.F. Kennedy din New York, după ce a susţinut un discurs la Amsterdam.

Bitcoin Foundation reprezintă operatorii şi deţinătorii de monede bitcoin în faţa unei comisii înfiinţate de autorităţile financiare americane pentru supravegherea tranzacţiilor cu moneda virtuală.

Shrem a fost şi director general al BitInstant, o platformă de tranzacţionare a bitcoin, nefuncţională de la începutul acestui an.

Prin inculparea lui Shrem, un susţinător proeminent al monedei virtuale, numit de procurori "un milionar bitcoin", autorităţile americane au ajuns în cercul de persoane responsabile cu promovarea şi standardizarea monedei.

Shrem a negat toate acuzaţiile.

"Bitcoin este pe cale să fie instituţionalizată. Într-o primă fază a fost exploatată de infractori, pentru că era încă nouă şi accesibilă. Pe măsură ce mai mulţi investitori şi oameni de afaceri s-au implicat, va fi tot mai greu să fie utilizată în scopuri ilicite", a spus Gil Luria, analist la compania Wedbush Securities în Los Angeles.

Shrem a fost eliberat pentru o cauţiune de 1 milion de dolari, dar trebuie să rămână în arest la domiciliu. Procurorii au explicat că există riscul ca acesta să plece din ţară, având în vedere că obişnuieşte să călătorească mult, are o avere de 6 milioane de dolari, conform declaraţiilor proprii, şi deţine un avion personal.

Bitcoin a fost lansată în 2008 de un grup de programatori, cunoscut sub numele de Satoshi Nakamoto. Moneda virtuală poate fi generată, într-un număr limitat, de utilizatorii unui program special creat, prin efectuarea unor calcule matematice complexe, şi nu este reglementată de vreo autoritate centrală.

Moneda virtuală a devenit tot mai populară în rândul comercianţilor din întreaga lume, care vând de la bilete la meciuri de baschet şi până la mixere de bucătărie.

Shrem a descoperit bitcoin în 2011, în timp ce era student la Brooklyn College, şi a înfiinţat BitInstant, care permitea clienţilor să cumpere moneda virtuală. În prezent, activităţile BitInstant sunt suspendate, iar clienţii nemulţumiţi au intentat un proces colectiv împotriva acesteia, sub acuzaţia de înşelătorie.

Procuratura federală a lansat un prim proces legat de bitcoin în octombrie anul trecut, împotriva lui Ross William Ulbricht, operatorul platformei de tranzacţionare Silk Road, acuzat de spălare de bani. Ulterior, alte trei persoane au fost puse sub acuzate, pentru că au ajutat la operarea acestei plaforme. Toţi acuzaţii pledează nevinovat, la un tribunal din Manhattan. O altă acuzaţie este cea de efectuarea fără licenţă a operaţiunilor de transfer de bani.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0162
Ieri: 4.9469
Azi: 4.7247
Diferență: -0,4803
Ieri: 4.7475
Azi: 5.8810
Diferență: 1,2708
Ieri: 5.8072
Azi: 4.7380
Diferență: 0,2836
Ieri: 4.7246