Business Internaţional

Vikram Pandit a repus pe picioare gigantul Citigroup. Pentru asta primeşte numai un dolar pe an

Vikram Pandit a repus pe picioare gigantul Citigroup. Pentru asta primeşte numai un dolar pe an

Autor: Gabriel Razi

16.12.2010, 23:50 30

Acum trei ani, Vikram Pandit urca încrezător în fotoliul dedirector executiv al gigantului Citigroup, însă după numai un an setrezea în faţa unor pierderi evaluate la 40 mld. dolari care auîmpins banca americană către colaps, aceasta fiind naţionalizată înfinal de către autorităţile de la Washington în schimbul uneiinjecţii de 45 mld. dolari, scrie The Wall Street Journal.

Recent, statul american a renunţat la ultimul pachet de acţiunipe care îl avea în cadrul Citigroup, iar Vikram Pandit se poatedeclara liber de stigmatul ce i-a "pătat" reputaţia în ultimiiani.

"Pandit a supravieţuit, banca a supravieţuit, iar lucrurileîncep să se îmbunătăţească", crede David Trone, analistul JMPSecurities.

Relaţii tensionate cu presa

Asupra mandatului lui Pandit, care are un salariu anual de 1dolar, din fruntea Citigroup rămân totuşi anumite dubii. Chiar şicei mai înflăcăraţi fani ai săi admit că "omul din frunteaCitigroup trebuie să fie capabil să facă faţă luminiireflectoarelor".

Imprudenţele lui Vikram Pandit în declaraţiile de presă audebutat în 2008, atunci când a reacţionat nervos la vestea căautorităţile americane au preferat altă bancă pentru achiziţiacompaniei de servicii financiare aflate în pragul dezastrului,Wachovia Group. La numai trei luni, a reacţionat virulent după cepreşedinta Federal Deposit Insurance Corp. a cerut înlăturarea luidin fruntea Citigroup.

2009, un an de coşmar

Cele mai tensionate momente pentru Vikram Pandit au avut locacum un an, atunci când Citi a fost nevoită să emită acţiuni învaloare de 80 mld. dolari. În condiţiile în care totalul acţiunilora crescut de la 5 miliarde de titluri la 30 mld. titluri, cotaţias-a prăbuşit de la maximul de 34 de dolari/acţiune, fiind înprezent de 4 dolari/acţiune.

Mişcarea a lăsat urme adânci în conştiinţa investitorilor, careevită şi acum acţiunile Citi, dar şi asupra angajaţilor caredeţineau la rândul lor pachete de acţiuni.

"Nu cred că multă lume avea încredere că va reuşi. Cu toate că avenit la Citi fără o mare experienţă în management, a surprins petoată lumea", crede un executiv de pe Wall Street.

Încrederea revine odată cu profiturile

Chiar şi apropiaţii lui Vikram Pandit admit că presiunile asupraexecutivului de la Citi vor înceta atunci când banca va reveni pelinia de plutire. "Nicio strategie de comunicare nu va avea efectpână când nu apar profiturile", spune şi Pandit.

Citigroup a raportat profituri pentru primul semestru al acestuian, cu toate că analiştii estimau că gigantul bancar abia va depăşipragul de rentabilitate, însă până la finalul anului se aşteaptă cabanca să obţină profituri de 11 miliarde de dolari. Unele vocisusţin că profiturile sunt obţinute accidental, datorită diminuăriinumărului de credite neperformante, ceea ce a permis băncii săcanalizeze mai puţini bani către provizioanele menite săcontrabalanseze creditele ce eşuează.

Totuşi, alte voci cred că poziţia actuală se datorează şimanagementului abil, activele toxice au fost vândute la preţuridecente chiar dacă vânzările lente au generat critici.

Operaţiunile globale, motorul relansării

De asemenea, gigantul bancar american a beneficiat de extindereaglobală mult mai mare decât a principalilor săi competitori. Cutoate că economia americană se află încă în convalescenţă,profiturile Citi au venit, în mare parte, ca urmare a operaţiunilorglobale, estimate la a cuantifica două treimi din venituri.

Pandit a speculat expunerea globală mică a competitorilor, 23%pentru JP Morgan şi 11% pentru Bank of America. Astfel, executivulsperă să obţină ritmuri superioare de creştere cu ajutorulevoluţiilor pozitive din pieţele emergente. Se pare că cele maivolatile momente sunt istorie pentru Pandit, acesta îndrăznindrecent să critice fosta conducere a băncii şi să înfiereze noilereglementări din sistemul bancar.

Cine este Pandit

  • S-a născut în Nagpur, India.
  • A fost profesor la Universitatea din Indiana.
  • În 1983 a devenit asociat în cadrul Morgan Stanley.
  • Este CEO al Citigroup din decembrie 2007.
  • În 2008 a câştigat 38 mil. dolari.
  • Din 2009 are un salariu de 1 dolar pe an ce nu va creşte pânănu va readuce banca pe profit.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri: