Business Internaţional

Viktor Orban îşi prezintă viziunea privind viitorul Ungariei într-un deceniu de conflict

Viktor Orban îşi prezintă viziunea privind viitorul...

Autor: Catalina Apostoiu

25.07.2022, 23:01 225

În opinia premierului Ungariei, Viktor Orban, următorul deceniu va fi unul al pericolelor, nesiguranţei şi războiului, în condiţiile în care pilonii civilizaţiei occidentale, consi­deraţi de nezdruncinat, cedează, scrie Hungary Today.

Orban a vorbit recent despre trei schimbări în civilizaţia occidentală. În trecut, am crezut că trăim la adă­postul ştiinţei, ca mai apoi să apară Covid-ul, am crezut că războiul nu va reveni în Europa, dar un război se poartă în apropierea Ungariei, şi am crezut că Războiul Rece nu va reveni niciodată, însă unii lideri ai lumii vor să ne reorganizeze vieţile în blocuri geopolitice, potrivit premierului maghiar.

Acesta susţine că influenţa Occidentului este în scădere, iar cea mai dureroasă pierdere este cea a controlului asupra resurselor ener­getice.

Vorbind despre situaţia poporu­lui maghiar, premierul a declarat că cea mai mare provocare este declinul populaţiei. Sunt în continuare mai multe înmormântări decât botezuri, a remarcat acesta. Referindu-se la politicile guvernului Fidesz privind familiile, Viktor Orban a declarat că situaţia ţării s-a îmbunătăţit, dar nu dramatic, încă.

În opinia lui Orban, a doua pro­vocare la adresa poporului maghiar este migraţia. Potrivit acestuia, Bruxelles-ul, împreună cu reţeaua lui George Soros încearcă să impună migraţia Ungariei. „Suntem dispuşi să ne amestecăm cu alţii, dar nu să devenim o rasă mixtă“, a declarat premierul maghiar.

Potrivit acestuia, cheia victoriei este determinarea şi căutarea de aliaţi. Din acest motiv, postocci­dentalii au făcut totul pentru a perturba V4.

Orban a remarcat de asemenea că există ţări care critică Ungaria crezând că aceasta nu este destul de angajată pentru ucraineni, însă multe din ţările respective sunt departe de conflict. În opinia sa, războiul actual ar putea fi foarte bine sfârşitul su­pre­maţiei occidentale, cu o „lume multi­polară bătându-ne la uşă“. Acesta a sugerat că Vestul ar trebui să dezvol­te o nouă strategie, să se concentreze nu pe câştigarea războiului, ci pe negocieri solide de pace.

De asemenea, Europa nu poate deveni un jucător politic global pentru că nu poate nici măcar să men­ţină pacea pe plan intern, potri­vit premierului maghiar. O altă pro­blemă majoră are legătură cu faptul că UE nu-şi poate apăra propriile graniţe.

Orban a mai declarat că Europa are în faţă perspectiva recesiunii, iar situaţia din Ungaria este îngreunată şi de faptul că aprecierea dolarului în raport cu euro duce automat la o depreciere a forintului. Ungaria are drept obiectiv pe următorii doi ani să nu fie parte a recesiunii mondiale, însă în opinia premierului ungar „doar următoarele alegeri din SUA ar putea readuce pacea în lume“.

Potrivit premierului ungar, Ungaria va fi un contributor net la UE până în 2030, ceea ce va crea o situaţie nou pentru această ţară. „Până atunci, trebuie să fim în formă maximă din punct de vedere diplomatic, militar şi economic“, a remarcat Orban.

Ziarele pro-guvernamentale din Ungaria au preluat cuvânt cu cuvânt propaganda lui Orban, în timp ce cele antiguvernamentale l-au acuzat pe acesta că este prorus. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO