Business Internaţional

Vin vremuri mai bune pentru exportatorii români: Economiile Germaniei şi Marii Britanii, unii dintre principalii parteneri de export ai României, vor creşte peste aşteptări anul acesta şi următorul

Jens Weidmann, preşedintele Bundesbank: Economia Germaniei este în formă bună: rata şomajului este mică, numărul angajaţilor creşte, iar creşterea salariilor re­vine la normal. AFP/Mediafax Foto

Autor: Bogdan Cojocaru

08.12.2013, 21:23 871

Economia Germaniei, cea mai mare din Europa, va creşte anul acesta şi următorul peste aşteptări, mulţumită chel­tuielilor populaţiei, iar cea a Marii Britanii a devenit unul din cam­pionii lumii în ceea ce priveşte revenirea după criza economică şi financiară globală, depăşind Germania şi chiar Statele Unite în parte tot datorită consumului intern.

România nu are decât de profitat, deoa­rece exporturile îi aduc o treime din PIB, iar Germania şi Marea Bri­tanie sunt printre principalele pie­ţe de desfacere pentru produsele româneşti.

Dacă în iunie Bundesbank, banca centrală a Germaniei, estima că economia va creşte anul acesta cu 0,3%, instituţia şi-a îmbunătăţit acum proiecţia la 0,5%. În 2014 avansul economic va fi de 1,7%, comparativ cu creşterea de 1,5% anticipată anterior. Prog­nozele mai bune reflectă cheltuielile mai mari ale populaţiei, încurajată de şo­majul redus şi de veniturile mai mari, scrie Bloomberg.

„Economia Ger­maniei este în formă bună: rata şomajului este mică, numărul angajaţilor creşte, iar creşterea sa­lariilor re­vine la normal“, a expli-cat decizia insti­tuţiei sale pre-şedintele Bundes­bank, Jens Weid-mann. Aceşti factori sunt cei care sprijină consumul privat şi încurajează construirea de locuinţe, a adăugat el.

„De asemenea, ar trebui să-şi revină şi expor­turile şi, ca o consecinţă, ar trebui să urmeze creşterea investiţiilor făcute de companii şi a importurilor“, a mai spus Weidmann.
 

Germania a adus veşti bune pentru întreaga Europă, dar există şi riscuri

Proiecţiile mai bune privind economia germană sunt veşti bune pentru întreaga zonă euro, către care România îşi trimite cea mai mare parte a exporturilor, deoarece Ger­mania este principalul factor de echilibru economic în Europa în condiţiile în care economii mari precum cea a Italiei se luptă încă să iasă din recesiune. Despre economia Franţei, a doua ca mărime în uniunea monetară, analiştii spun că reprezintă principalul pericol pentru ieşirea din criză a zonei euro.

După ce creşterea economică a încetinit la 0,3% în al treilea trimestru, „avansul va fi puternic în ultimele trei luni ale anului şi în primul trimestru al anului viitor, aceasta dacă economia nu va încetini temporar din cauza vremii reci“, se arată într-un comu­nicat al Bundesbank. Documentul asigură că pe termen mediu economia ar trebui să găsească sprijin nu doar în revenirea creşterii globale, ci şi în faptul că economia europeană se stabilizează tot mai mult.

Pe lângă vremea nefavorabilă, un motiv de îngrijorare este inflaţia lentă, care va ajunge la 1,6% anul acesta şi la 1,3% în 2014. Însă preţurile vor creşte mai puternic în 2015, alimentând veniturile companiilor şi prin urmare economia. Spre comparaţie, ţinta BCE privind inflaţia este de puţin sub 2%.

Perspectivele economice mai bune ale Bundesbank se completează cu optimismul mai mare al investitorilor, al companiilor şi firmelor şi al populaţiei.
 

Economia britanică, un alergător pe steroizi

În Marea Britanie, a treia economie ca mărime din zona euro, noile estimări de creştere l-au încurajat pe ministrul de finanţe George Osborne să declare că ţara sa întrece Franţa, Germania şi Statele Unite, cea mai mare economie a lumii, pe drumul de revenire din criza financiară globală, scrie The Scotsman.

Biroul pentru Responsabilitate Buge­tară şi-a dublat la 1,4% proiecţia de creştere economică pentru anul acesta şi mizează pentru anul viitor pe un avans puternic de 2,4%. De remarcat este că în urmă cu şase luni analiştii şi chiar oficialii britanici se temeau că economia este pe cale să intre din nou în recesiune. Influenţată de schemele guverna­mentale de revitalizare a pieţei ipotecare, traiectoria economiei britanice îi surprinde până şi pe cei mai respectaţi „meteorologi“ economici, FMI şi OCDE.

O creştere mai mare ajută la lecuirea uneia dintre cele mai nocive probleme ale Europei, datoriile mari, notează The Guardian. Astfel, dacă proiecţiile se ade­veresc, Marea Britanie va trebui să se împrumute în următorii cinci ani cu 73 mi­liarde lire sterline mai puţin decât prevedeau planurile iniţiale.
 

Deja vu îngrijorător

Dar îngrijorătoare în privinţa creşterii economiei britanice sunt sursele forţei din spatele acesteia. Într-o paralelă cu anii de boom, raportul Biroului pentru Responsabi­litate Bugetară atrage atenţia că o mare parte din creşterea din ultimele luni se datorează cumpărătorilor, care au decis să cheltuiască mai mult şi să economisească mai puţin, şi scumpirii locuinţelor.

Investiţiile companiilor şi firmelor ar fi trebuit să crească anul acesta, dar scad în continuare. Comerţul, care de asemenea ar fi trebuit să crească, frânează creşterea. Toate acestea înseamnă că revenirea este una neechilibrată. 

Speranţa lui Osborne, cu ochii pe alegerile din 2014, este că avansul mai puternic se va reflecta în salarii şi standarde de viaţă mai mari. Dacă speranţele nu i se împlinesc, politicianul va avea probleme.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO