Lovitura de stat eşuată îl va încuraja pe Recep Tayyip Erdogan să lupte cu şi mai multă patimă pentru cât mai multă putere. Preşedintele turc va folosi şi mai mult instrumentul care i-a adus până acum succes, dezbinarea, iar răzbunarea sa pe opozanţi va fi dură, dacă nu brutală.
Turcia este poate cel mai important membru al NATO din regiune, având a doua armată ca mărime din alianţa nord-atlantică şi o deschidere uriaşă la Marea Neagră şi Marea Mediterană.
Turcia este un element-cheie în lupta contra ISIS, în jocurile de putere din Siria şi din Orientul Mijlociu şi în strategia UE de rezolvare a crizei refugiaţilor. Mai important, Turcia a fost până acum un aliat al SUA şi al Europei, deşi unul problematic. De asemenea, Turcia are o poziţie strategică pe rutele comerţului cu energie din Orientul Mijlociu, Asia Centrală şi Europa.
Analiştii atrag atenţia că această ţară, ameninţată deja cu o insurgenţă kurdă, va deveni şi mai instabilă. Erdogan şi partidul său islamist au câştigat alegeri după alegeri, dar au renunţat la orice pretenţie de a-i guverna pe toţi turcii. Dovadă sunt protestele sociale de amploare, şi violente, din primăvara anului 2013. În ultima vreme, izolat de Occident, Erdogan şi-a intors faţa către Moscova.
Dacă preşedintele Erdogan era în trecut un aliat enervant al Europei şi Americii, acum, că a supravieţuit unei lovituri de stat militare, va fi capabil de aproape orice. Lovitura de stat a demonstrat că paranoia sa este întemeiată (în 2011, un întreg nivel de top al armatei turceşti a demisionat ca răspuns la arestarea unor oficiali de rang înalt acuzaţi că pun la cale o lovitură de stat). În ultimii ani, preşedintele a dat vina pe atacurile ocultei financiare, mai ales americane, pentru problemele economice ale ţării. Locotenenţii săi au întemniţat ziarişti şi au deschis 1.800 de cazuri penale contra unor persoane acuzate că îl „insultă pe preşedinte“, notează The Telegraph. Au fost acuzaţi chiar şi copii. Politicienii lui Erdogan au modificat instituţiile statului astfel încât acestea să întărească puterea preşedintelui. În poziţii-cheie din armată, poliţie, servicii de informaţii, din sistemul judiciar şi din educaţie au fost plasaţi loialişti.
Oamenii de afaceri ostili conducerii au fost marginalizaţi. În ultimele luni se dezbate intens dacă nu cumva constituţia ar trebui schimbată astfel încât să nu mai consfinţească secularismul, ci islamismul. Actuala constituţie, făcută sub conducere militară în 1982, conţine principiul secularismului în articolul 2. De atunci, armata continuă să se considere apărătorul secularismului.
Vicepreşedintele partidului de guvernământ AKP a cerut acum reintroducerea pedepsei cu moartea pentru ca puciştii să fie executaţi. După lovitura de stat eşuată au fost arestaţi peste 1.000 de membri ai armatei şi au fost disponibilizaţi mai mult de 2.000 de judecători şi procurori. Au fost arestaţi 10 membri ai consiliului de stat.
Mulţimea proguvern a atacat brutal pe oricine era perceput ca anti-Erdogan sau antiguvern. Turcia are în faţă zile negre, notează The Guardian.
„Turcia este o societate extrem de divizată şi polarizată, iar fostul premier, acum preşedinte, Tayyip Erdogan este o figură extrem de polarizatoare. A condus ţara în direcţia unei divizări mai mari din cauza dorinţei sale de a instaura o preşedinţie executivă“, explică pentru PBS Eric Edelman, fost ambasador american în Turcia.
Erdogan a demonizat pe toată lumea, iar „aceasta face parte din polarizarea din această ţară“, spune şi David Phillips, directorul „Programului de construire a păcii“ al universităţii Columbia. „Dacă pune în practică «justiţia învingătorului», epurând armata şi sistemul judiciar şi eliminându-şi oponenţii în acel proces de polarizare,Turcia va deveni mai instabilă“, a spus el.
Insurgenţa unei părţi din armată arată cât de divizată este Turcia.
„Unul dintre membrii importanţi ai NATO se va confrunta acum cu o criză severă în armată. Mulţi ofiţeri sunt acum în arest. Este o mare oportunitate pentru PKK, grup militant al kurzilor, şi pentru ISIS să acţioneze pentru că avem acum probabil cea mai slabă armată din istoria Republicii Turce“, a spus pentru Business Insider Aykan Erdemir, fost parlamentar turc şi asociat la Foundation for the Defense of Democracies.
Primul vinovat indicat - şi aceasta foarte rapid - de Erdogan pentru lovitura de stat este fostul său aliat, clericul Fethullah Gülen, care trăieşte în autoexil în America. Ankara a cerut extrădarea sa, iar oficiali turci au sugerat că SUA i-au sprijinit pe ascuns pe liderii revoltei militare. Înainte de tentativa de lovitură de stat, Erdogan a încercat o apropiere de Rusia. În timpul evenimentelor, Turcia a închis spaţiul aerian de deasupra bazei NATO din Incirlik, forţând asfel aeronavele militare să rămână la sol şi stoparea operaţiunilor militare americane contra ISIS.
Clericul Fethullah Gülen, de la aliat la duşmanul de moarte al lui Erdogan
Încă de la început, pentru Erdogan a fost clar cine este în spatele loviturii de stat: un imam septuagenar şi extrem de influent cu numele de Fethullah Gülen, autoexilat în SUA din 1999. Erdogan îl acuză încă din decembrie 2013, când a avut loc ceea ce el a descris a fi „o tentativă de lovitură de stat” (un scandal de corupţie implicându-i pe preşedinte şi pe apropiaţi de-ai săi), de introducerea în stat a unei „structuri paralele”, recatalogată de justiţie drept „organizaţie teroristă armată“, scrie Le Figaro. Din anii 1970 guleniştii, o mişcare islamică, au început să-şi construiască influenţa în instituţiile statului, inclusiv în armată - începând cu jandarmeria, unde verificările trecutului erau laxe, activiştii şi-au croit încet drum spre lanţul de comandă.
Când Erdogan a simţit că puterea lui Gülen a devenit prea mare, relaţiile dintre partidul de guvernământ AKP şi gulenişti s-au deteriorat, notează Stratfor. În 2014 administraţia lui Erdogan a recurs la epurări masive în instituţiile statului şi în media pentru erodarea influenţei clericului, însă în armată aceste acţiuni au fost ineficiente. Mulţi simpatizanţi gulenişti există în rândul aviaţiei militare, ceea ce ar explica folosirea unor avioane de război şi elicoptere în încercarea de lovitură de stat. Tocmai aceşti gulenişti, în niciun caz aliaţi cu apărătorii secularismului din armată, par să fie responsabilii pentru încercarea de răsturnare a puterii. De aceea Ankara va insista probabil energic pe extrădarea lui Gülen din SUA. Clericul a respins acuzaţiile că a orchestrat lovitura de stat, sugerând în schimb că Erdogan a pus totul la cale. Un destin ciudat al unei relaţii care în trecut a dat roade.
Gülen, care l-a ajutat pe Erdogan să ajungă la putere, şi-a început cariera ca imam în Izmir în anii 1960, scrie Financial Times. Mişcarea Gülen insistă de mult timp pe importanţa educaţiei (au şcoli şi în România) – susţinători ai clericului au o reţea vastă de şcoli în Turcia şi în alte ţări. În timp ce mulţi dintre suporterii AKP, partidul lui Erdogan cu rădăcini islamice, sunt oameni de afaceri, guleniştii se simt adesea mai confortabil lucrând în aparatul birocratic al statului (astfel ei l-au putut ajuta pe Erdogan să ajungă la putere). De asemenea, guleniştii au promovat procese politice contra inamicilor comuni ai lui Gülen şi Erdogan, mai ales contra celor din armată sau contra ordinii laice. Sute de oameni au fost arestaţi şi reţinuţi, inclusiv jurnalişti care au scris cărţi despre influenţa lui Gülen în statul turc.
Gülen a plecat în SUA în 1999 sub ameninţarea persecuţiei în timpul unei campanii contra islamiştilor.
Investitorii au reacţionat prompt atacând lira turcească
Lira turcească s-a prăbuşit cu 5% pe pieţele americane în ultimele ore de tranzacţionate de vineri, cel mai accentuat declin de o zi din 2008, ceea ce arată cât de vulnerabilă este economia turcească în faţa nesiguranţei. Veştile despre încercarea de lovitură de stat din Turcia au trimis investitorii la adăpost, situaţie reflectată în creşterea valorii obligaţiunilor americane. Vineri, lira s-a depreciat până la 3,03 unităţi pentru un dolar.
Economia turcească este puternic dependentă de capital pe termen scurt pentru reducerea deficitului uriaş de cont curent. Atacurile teroriste şi lupta contra kurzilor din ultimele luni au accentuat starea de nesiguranţă.
