Business Internaţional

Volodimir Zelenski reia tema admiterii Ucrainei în NATO: "Nu trebuie pierdut timp cu discuţii privind aderarea". Rusia se opune vehement acestei decizii

Volodimir Zelenski reia tema admiterii Ucrainei în NATO:...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

07.06.2022, 16:19 83

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reluat marţi tema posibilităţii aderării ţării sale la NATO şi a insistat că nu va ceda în conflictul cu Rusia, în timp ce premierul britanic, Boris Johnson, a declarat că Ucraina nu trebuie supusă presiunilor în negocieri.

"Au murit prea mulţi oameni pentru a ceda din teritoriu. Impasul nu este o opţiune. Ucraina trebuie să realizeze controlul deplin asupra teritoriului", a declarat Volodimir Zelenski în intervenţia la o conferinţă organizată de cotidianul Financial Times.

Volodimir Zelenski a insistat că Ucraina va trebui admisă în NATO dacă va cere acest lucru. "Nu trebuie pierdut timp cu discuţii privind aderarea", a argumentat liderul de la Kiev, conform BBC News.

Rusia se opune vehement aderării Ucrainei la NATO, iar Zelenski anunţa acum câteva săptămâni că înţelege că acest lucru nu se va întâmpla.

La rândul său, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a declarat marţi că Volodimir Zelenski nu trebuie supus presiunilor pentru acceptarea unui acord de pace cu Rusia. "Boris Johnson a declarat că trebuie evitat un rezultat în care agresiunea lui Vladimir Putin să pară că ar fi fost eficientă", a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street, după o şedinţă a Guvernului britanic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO