Un raport al Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) este unul dintre ultimele semne ca disputele legate de incalzirea globala trece incet-incet de granitele stiintei si intra din ce in ce mai mult pe terenul de joc al intereselor economice.
Statele interesate de aceasta problema si industriile implicate direct sunt divizate in doua tabere din cauza unei noi probleme, respectiv cine va strange resturile si cat de mare va fi nota de plata, scrie The Wall Street Journal.
Pe fondul unei presiuni din ce in ce mai mari asupra reducerii emisiilor care cauzeaza efectul de sera, presiune atat din partea societatii civile cat si dinspre mediul politic, companiile si guvernele incearca sa ajunga la un consens privind tehnologiile care trebuie dezvoltate in acest sens si, mai ales, valoarea investitiilor necesare. Detaliile acestor proiecte au dat nastere unor noi controverse si negocieri aprinse.
Raportul ONU subliniaza ca este mai mult decat posibila reducerea fenomenului de incalzire globala, chiar inversarea lui in urmatorii zeci de ani, fara a se aduce prejudicii substantiale cresterii economice globale. Pentru acest lucru lucru insa, va trebui sa fie operate schimbari importante in sistemele energetice de pe glob, punand pe unele sectoare economice o presiune mai mare decat pe altele. "Nu este o situatie de tipul win-win (in care castigi orice s-ar intampla, n.r.)", este de parere Ray Kopp, membru al think tank-ului Resurse pentru Viitor, cu sediul in Washington D.C., care studiaza efectele incalzirii globale. "Unul o incaseaza, altul nu", a adaugat el.
Oficialii ONU subliniaza in raport ca reducerea emisiilor care determina incalzirea globala, suficient cat sa fie evitate cele mai negre scenarii, ar reduce economia mondiala, prevazuta la nivelul anului 2030, cu circa 3%, fata de estimarile initiale. Aceasta incetinire insa a devenit un subiect foarte aprins de discutie.
O serie de oficiali ai administratiei Bush sustin ca franarea cu 3% a economiei globale ar fi un efect prea dur. "Este ceva ce, probabil, am dori sa evitam", a spus James Conaughton, presedintele Consiliului de Calitate a Mediului al Casei Albe. El a declarat ca efectele acestor schimbari s-ar putea propaga in mod inegal la nivelul economiei SUA, determinand unele centre de productie sa isi relocheze activitatile peste granita, afectand in final mai ales americanii cu venituri mici. Conaughton a subliniat insa ca administratia din care face parte sustine toate eforturile de diminuare a emisiilor de gaze de sera, atat timp cat ele pot fi operate cu cheltuieli relativ mici.
Expertii de la Organizatia Natiunilor Unite considera insa ca problema costurilor nu este atat de mare pe cat se crede. "Nu este ceva de o magnitudine care sa afecteze serios economia", a explicat Bert Mertz, cercetator olandez coinitiator al raportului respectiv.
Jonathan Pershing, directorul programului de climat si de energie din cadrul Institutului Mondial de Resurse, think tank cu sediul in Washington D.C., este de parere ca efectele care pot fi aduse economiei "sugereaza ca va trebui sa fim destul de atenti" in realizarea sistemului de reducere a emisiilor de gaze de sera. "Dar daca faci lucrul acesta bine, cu siguranta ca nu va falimenta nicio banca", a adaugat el.
Reducerea emisiilor de gaze de sera pana la nivelurile propuse de ONU ar putea costa intre 20 si 100 de dolari pe tona de bioxid de carbon, principalul gaz cu efect de sera degajat in atmosfera. Acesta este pretul pe care companiile va trebui sa il plateasca fie pentru a reduce nivelul emisiilor proprii, fie pentru a cumpara credite de bioxid de carbon pe piata mondiala de profil.
Costurile au atins deja cote asemanatoare in regiunile lumii in care s-au impus standarde stricte de poluare. In Europa, unde in 2005
s-au impus standarde mai stricte privind poluarea, dreptul de a emite o tona de bioxid de carbon in anul viitor se tranzactioneaza la aceasta ora la un pret de 25 de dolari.
Cresterea preturilor prevazuta in raportul ONU in perioada de pana in 2030 se incadreaza, in mare, in liniile trasate si de o serie de economisti de pe glob. Firma de consultanta McKinsey a estimat in cadrul unui studiu facut la inceputul acestui an ca pentru ca o companie sa-si reduca emisiile in cotele propuse de ONU, ar fi necesar un cost de 40 de dolari pentru neemiterea fiecarei 1,1 tone de bioxid de carbon.
Atat studiul ONU, cat si cel facut de McKinsey pornesc de la premisa ca atacarea problemei ridicate de efectul de incalzire globala la nivel global este operata in cel mai economic mod, date fiind tintele propuse. Expertii ONU au presupus ca reducerea emisiilor se va face omogen din partea tuturor regiunilor si industriilor afectate. Daca acest lucru nu se va intampla insa, este mai mult decat probabil ca greutatea financiara a investitiilor in tehnologie mai performanta sa cada numai pe umerii unor anumite state. La ora actuala, statele cu cele mai mari emisii de gaze de sera, SUA si China, nu au aplicat standarde exacte de limitare a emisiilor de catre industriile locale.
O alta intrebare asupra carei raspuns se duc dispute aprinse este care ramuri industriale vor duce, la modul cel mai serios, greul financiar al acestor modificari. La fel ca in majoritatea studiilor care ataca problematica incalzirii globale, si propunerile ONU includ necesitatea unui consum rational sau, mai bine spus, necesitatea reducerii pierderilor de energie. Pierderile care ar putea fi evitate includ masuri ca reabilitarea termica a cladirilor sau folosirea de tehnologii cat mai performante in industria auto, in urma carora nu numai ca se vor emite mai putine gaze, dar va scadea sensibil si consumul de combustibil, care inseamna un cost mai mic pentru beneficiar.
Calculele pornesc insa de la ideea ca beneficiarii vor fi suficient de rabdatori sa-si acopere achizitionarea unui produs mai performant tehnologic si mai "verde" intr-o perioada destul de mare de timp. In realitate ei nu folosesc aceste bunuri o perioada atat de indelungata. Adica este posibil ca durata de viata a unei izolatii termice sa fie mai mica decat perioada de amortizare a investitiei, fapt posibil cu atat mai mult in cazul achizitiei unui vehicul, la care se va renunta probabil mult inainte "sa-si scoata banii". Mingea a trecut din aceasta cauza in terenul administratiilor, care va trebui sa-si dezvolte proiecte concrete de incurajare a consumatorilor in alegerea de solutii mai scumpe, prin oferirea unor avantaje fiscale de exemplu.
"Un pret al certificatelor de carbon care poate influenta anumite sectoare economice
s-ar putea sa nu aduca schimbari prea mari pe piata auto", este de parere Robert Socolow, profesor la Universitatea Princeton. El considera ca o limitare a emisiilor care sa duca pretul de obtinere a dreptului de a elibera o tona de bioxid de carbon in atmosfera pana la 30 de dolari ar echivala cu scumpirea cu 30 de centi a unui galon de benzina, deci cu mai putin de opt centi pe litru. Diferenta de pret nu va reprezenta astfel, dupa cum spune Socolow, un stimulent eficient in convingerea consumatorilor de a achizitiona autoturisme mai eficiente energetic.
In Europa, presiunea scaderii emisiilor a cazut mai ales pe umerii centrelor industriale si de productie, motivul principal fiind ca este mai usor sa te adresezi unui numar restrans de consumatori sau de producatori energetici foarte mari decat unui numar de cateva milioane de posesori de autovehicule. In cazul SUA, marii poluatori au realizat deja ca impunerea unor praguri stricte de emisii nocive in atmosfera este inevitabila, motiv pentru care depun deja presiuni, prin intermediul grupurilor de lobby, pentru a desemna din timp viitoarele norme.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
