Băncile centrale şi-au primit independenţa pentru un motiv bun: când guvernele în căutare de soluţii pe termen scurt şi de alegători trag hăis, stăpânii politicii monetare ar trebui să tragă cea. Însă în vremuri nemaivăzute, ca acestea, cu dobânzile jos şi inflaţie redusă, legăturile dintre conducerea politică a unei ţări şi banca centrală trebuie regândite, scrie The Economist.
Adesea, politicul atacă sau erodează independenţa băncilor centrale. Şi nu doar de ieri şi azi sau în state în care conducătorii au tendinţe autoritare, cum ar fi Ungaria, Turcia sau Rusia, ci de decenii şi în democraţii cu tradiţie. SUA nu fac excepţie. Nici Marea Britanie. Acolo, Banca Angliei şi-a primit independenţa în urmă cu 20 de ani de la ministrul de finanţe de atunci, Gordon Brown. Comentatorii de pe pieţe au lăudat decizia, iar ziarele scriau în titluri că „Bătrâna Doamnă“ şi-a câştigat libertatea. Însă guvernele care au urmat s-au amestecat constant în politicile băncii centrale, instituţia găsindu-se de multe ori în situaţia de a păşi pe muchie de cuţit, aminteşte CNBC.
În SUA, cea mai mare economie a lumii, preşedintele Donald Trump, cel mai puternic om din lume, critică ori de câte ori prinde ocazia Rezerva Federală, cea mai influentă bancă centrală de pe Pământ, pentru creşterea dobânzilor. Ca mai toţi liderii populişti, Trump insistă pe promovarea unei creşteri economice rapide, dar nesustenabile, bazată pe credit ieftin. Dobânzile mici înseamnă împrumuturi la preţ redus.
În martie, Trump a anunţat pe Twitter că îl va nominaliza pe Stephen Moore, expert în politică bugetară, dar, spun criticii, nepriceput într-ale politicii monetare, în consiliul guvernator al Fed. Analişti precum William Luther, director la Institutul American pentru Cercetare Economică, cred că numirea lui Moore va fi începutul unui asalt asupra independenţei băncii centrale. Fed este proiectată să fie izolată de interferenţele politice pentru ca membrii consiliului guvernator să poată lua decizii pe baza a ceea ce este mai bine pentru economie, notează The Time. În timpul recesiunii din 2007-2009, Moore s-a împotrivit politicii expansioniste a reducerii dobânzilor. Însă acum, când economia o duce mai bine, şi-a schimbat orientarea. Dacă Fed reduce dobânzile, aşa cum cere Trump, va crea un impuls stimulator pentru economie şi un mediu mai favorabil pentru un an electoral. Fed a dat startul în timpul crizei unei relaxări fără precedent a politicii monetare şi a devenit apoi, când economia şi-a revenit, prima dintre cele mai importante bănci centrale care majorează dobânzile. Deoarece între timp condiţiile economice au redevenit nesigure, Fed a pus pe pauză majorările. „Moore este un teoretician şi un autor şi, mai important, domeniul în care este expert este politica bugetară. Adică în a decide la cât să ducă guvernul dobânzile, ce cheltuieli ar trebui să facă guvernul pentru a promova creşterea economică. Nu este expert în politică monetară sau în reglementarea pieţelor financiare. Iar Fed nu face politică bugetară, ci monetară“, spune Luther. Legat de Turcia, agenţia de rating Moody's a pus zilele trecute sub semnul îndoielii independenţa băncii centrale după ce aceasta a încercat cu disperare să susţină lira cu o zi înainte de alegerile locale de duminică, în care partidul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan a pierdut marile oraşe. Sâmbătă, banca centrală şi-a ars din rezervele valutare pentru a opri deprecierea monedei turce, un gest suspect pentru Moody’s, care a avertizat că felul în care Erdogan răspunde crizei financiare riscă să declanşeze noi retrageri de capital. Şi Erdogan este adeptul creşterii pe datorie, iar pentru această strategie de dezvoltare are nevoie de la banca centrală de dobânzi cât mai mici. Însă spaţiul de manevră al acesteia este limitat, având în vedere inflaţia care a atins 25% anul trecut. Spre comparaţie, în SUA rata anuală a inflaţiei este de 1,8%.
„Intervenţiile pentru sprijinirea lirei sunt contrare politicii tradiţionale a băncii centrale de a permite cursului de schimb să fluctueze liber şi ridică noi semne de întrebare privitoare la transparenţă şi independenţă“, se arată într-un comunicat al Moody’s. Rezervele valutare şi de aur ale băncii centrale au scăzut cu peste 2 miliarde de dolari în săptămâna de dinaintea alegerilor.
Ministru de finanţe al Turciei este Berat Albayrak, ginerele lui Erdogan.
În Ungaria, Gyorgy Matolcsy, guvernatorul băncii centrale, şi-a început luna trecută cel de-al doilea mandat de şase ani.
Sub conducerea sa, instituţia dublează neabătut prin politici neortodoxe strategia guvernului, scrie Budapest Business Journal. Matolcsy a fost ministru de finanţe în guvernul Orban şi creatorul unor măsuri neconvenţionale de recuperare economică şi bugetară. El a fost descris de premier ca fiind mâna lui dreaptă. Predecesorul său, Andras Simor „ al cărui mandat a coincis cu apogeul crizei globale şi al crizei euro, a fost atacat şi criticat crunt de guvernul Orban pentru că ţinea dobânzile sus. În cele din urmă Simor a cedat, iar premierul a înlocuit treptat membrii consiliului monetar cu oameni fideli guvernului său. În Rusia, guvernatorul băncii centrale Elvira Nabiullina este prezentat ca un om care rezistă presiunilor puternicilor asociaţi ai preşedintelui Putin. Œn faţa acestora, Nabiullina este susţinută deschis de chiar Putin. Însă de când Nabiullina a preluat conducerea băncii centrale, Rusia a pierdut jumătate din bănci, unele pentru că s-au prăbuşit, altele fiind preluate prin bailout-uri de banca centrală. Astfel, sistemul bancar rusesc se îndreaptă spre o naţionalizare totală, cu ajutorul băncii centrale, după cum scrie Bloomberg. Autorităţile din Letonia l-au împiedicat pe guvernatorul băncii centrale Ilmars Rimsevics, acuzat de fapte de corupţie, să-şi exercite funcţia, însă el a fost reinstalat în funcţie de Curtea Europeană de Justiţie „ o victorie pentru BCE, care a acuzat Letonia că încalcă independenţa băncii centrale, potrivit Reuters. În India, un conflict între guvernul lui Narendra Modi şi guvernatorul băncii centrale Urijit Patel a dus la demisia neaşteptată a acestuia din urmă. Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a înmânat controlul băncii centrale unui aliat politic, Benjamin Diokno, economist de profesie şi tehnocrat, notează The Wall Street Journal. Diokno este prima persoană care din guvern se duce direct la conducerea băncii centrale de când instituţia a devenit independentă în 1993. Anterior, acesta a fost secretar pentru buget, rol din care a promovat un deficit bugetar mai mare - ceva pe placul preşedintelui Duterte. A da controlul băncii centrale guvernului este ceva nebunesc, scrie CNBC. Însă, de când cu criza financiară, multă atenţie este îndreptată către politicile băncilor centrale şi impactul acestora asupra consumatorului, ceea ce face din ce în ce mai dificil pentru ele să scape de întrebări şi interferenţe. Metode alternative de stimulare a economiei cu rate duse la zero ar necesita ca autorităţile monetare şi fiscale să devină mai apropiate, notează The Economist. Ajustarea cantitativă şi tipărirea de bani pentru achiziţii de active expun banca centrală la posibile pierderi financiare şi la controlul politic inevitabil. Noile instrumente monetare, cum ar fi capacitatea de a livra banii nou tipăriţi direct către gospodării, ar necesita o legislaţie care să permită acest lucru. De asemenea, o mai mare dependenţă de politica fiscală ar necesita o coordonare mai strânsă între băncile centrale şi guverne. Cedarea controlului tiparniţei de bani către preşedinte nu ar fi ceva înţelept. Însă reformarea politicii economice pentru a se potrivi unei lumi cu dobânzi scăzute necesită discuţii despre practica politicii monetare. Această discuţie va fi în mod necesar politică.
