Business Internaţional

Warren Buffett pariaza pe bonduri si castiga

02.12.2002, 00:00 16

Se pare ca Warren Buffett, investitorul miliardar cunoscut pentru achizitionarea de companii la costuri reduse, a fost inspirat cand a pariat anul trecut pe obligatiuni. Divizia financiara a companiei lui Buffett, Berkshire Hathaway Inc., si-a dublat numarul activelor anul trecut, pana la 42 de miliarde de dolari, prin achizitionarea de titluri de trezorerie si guvernamentale, conform datelor institutiei de reglementare a bursei americane. (Securities and Exchange Commission). Anul acesta, Buffett a vandut, profitand de preturile in crestere, pentru a majora venitul brut al diviziei pe primele noua luni ale acestui an pana la 793 milioane de dolari, de la 325 milioane de dolari in aceeasi perioada a anului trecut.
Buffett, care a spus investitorilor sa-si reduca asteptarile legate de actiunile din Statele Unite, si-a concentrat atentia asupra obligatiunilor dupa ce profitul acestora l-a depasit pe cel al actiunilor pentru al treilea an, ceea ce nu s-a mai intamplat din perioada 1939-1941.
"Buffett si-a elaborat strategiile de-a lungul deceniilor astfel incat acestea sa fie in ton cu conditiile pietelor si sa serveasca in acelasi timp misiunii companiei Berkshire," spune James Armstrong, presedinte al Henry H. Armstrong Associates Inc.
BH Finance, o divizie a grupului financiar Berkshire, a cumparat anul trecut titluri de trezorerie si obligatiuni vandute de companii angajate de guvern cu scopul de a spori castigurile legate de capitalul investit. Divizia a facut aceste achizitii in principal pe baza de fonduri imprumutate.
Acest tip de achizitii i-au permis lui Buffett sa profite de diferenta dintre costurile sale legate de finantare, prin acorduri de rascumparare, si randamentele titlurilor de trezorerie. "Este o strategie foarte avantajoasa, avand in vedere faptul ca costurile legate de contractarea de imprumuturi vor ramane scazute in viitorul apropiat," a declarat Anthony Crescenzi, strateg al pietei de obligatiuni in cadrul Miller Tabak & Co.
Berkshire, care detine compania de asigurari auto Geico Corp., cea de asigurari de afaceri General Reinsurance Corp. si o colectie de alte companii printre care Dairy Queen si Benjamin Moore, a aratat ca BH Finance a inregistrat "cresteri semnificative ale castigurilor" in anul precedent.
Venitul brut al grupului de produse financiare s-a ridicat la 409 milioane de dolari pe trimestrul trei. Pe langa BH Finance, acest grup mai include o divizie de derivate si Berkadia LLC, o companie mixta cu Leucadia National Corp. care va acorda un imprumut de 5,6 miliarde de dolari menit sa salveze Finova Group Inc de la faliment.
Obtinerea unui asemenea profit de catre Buffett a fost posibila pe fondul unei incetiniri a ritmului de crestere economica prin care inflatia a fost tinuta sub control si cererii legate de cele mai sigure valori mobiliare ca urmare a scandalurilor in care au fost implicate companiile WorldCom si Enron Corp.
Strategia aplicata de Buffett in cadrul companiei sale Berkshire aminteste de un pariu pe care Buffet l-a facut in 1997 in legatura cu titlurile de trezorerie cu dobanda zero.
Anul acesta, divizia produselor financiare a fost cea mai profitabila din diviziile companiei Berkshire, in afara celor de asigurari. Pe langa BH Finance, singurele castiguri semnificative au fost inregistrate de Berkadia, conform datelor SEC.
In declaratia SEC nu se specifica profitul diviziei BH Finance. Compania a avertizat ca sansele de a obtine profit in urma aplicarii strategiilor sale "se vor micsora cu siguranta si vor disparea probabil".

Te-ar putea interesa și:

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels