Preşedintele Trump doreşte să declare o victorie rapidă în Iran, dar un Iran afectat are încă cărţi de jucat, arată o analiză Washington Post.
După două săptămâni de război împotriva Iranului, preşedintele Donald Trump ar putea fi în curând gata să declare victoria. Dar se confruntă cu o provocare: Şi Teheranul are şi dreptul de vot, spune în analiză Washington Post.
Cu cea mai mare parte a marinei iraniene eliminată, o mare parte din stocul său de rachete distrusă şi lideri de rang înalt ucişi, Trump se apropie de obiectivele stabilite de liderii săi militari la începutul războiului .
Însă două săptămâni de conflict nu au atins obiectivele mai ample pe care Trump le-a declarat uneori. Practic, un regim întărit la Teheran rămâne la putere şi perturbă pieţele globale de petrol prin blocarea rutei de transport maritim vitale care permite petrolului şi gazelor să iasă din Golful Persic.
Liderii ţării ar putea fi mai dornici ca niciodată să se grăbească spre o armă nucleară, spun diplomaţi şi analişti.
Iranul păstrează controlul asupra a ceea ce Statele Unite şi naţiunile aliate consideră a fi 440 de kilograme de uraniu puternic îmbogăţit, ceea ce îi oferă un alt avantaj în timp ce regimul se luptă să se apere şi să îndure atacul SUA şi Israelului.
Paradoxul pune la încercare capacitatea lui Trump de a pune capăt războiului, în contextul în care acesta se confruntă cu presiuni tot mai mari din partea propriului partid pentru a-şi concentra atenţia asupra economiei înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului.
Preţurile benzinei au crescut cu 25% de când Statele Unite şi Israelul au început să bombardeze Iranul, fermierii se confruntă cu creşterea costurilor îngrăşămintelor, iar numărul soldaţilor americani morţi este în creştere.
Teheranul s-a dovedit rezistent în capacitatea sa de a ataca navele care încearcă să treacă prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face neclar dacă o oprire unilaterală a războiului de către partea americană ar fi suficientă pentru a reduce preţurile la energie.
Bombardamentul iranian a reprezentat, de asemenea, provocări uriaşe pentru naţiunile din Golful Persic care au fost în mod tradiţional aliate ale SUA şi găzduiesc baze militare americane.
Trump continuă să afirme că el, singur, controlează ritmul luptelor.
Războiul se va termina „când îl voi simţi, îl voi simţi în oasele mele”, a declarat Trump vineri pentru Fox News Radio, spunând că nu crede că „va fi lung”.
El a adăugat: „Suntem mult înaintea termenului. Mult înainte.”
Există însă o mare diferenţă între ceea ce s-a putut realiza pe câmpul de luptă şi capacitatea Washingtonului de a controla Iranul ca ameninţare regională, a declarat Suzanne Maloney, expertă în relaţiile SUA-Iran şi vicepreşedinte pentru politică externă la Brookings Institution.
„Am avut un succes imens în atingerea unor obiective militare specifice, dar atâta timp cât Iranul poate dicta data de încheiere a războiului şi totuşi poate păstra o cale către capacitatea de a produce arme nucleare, este o catastrofă strategică”, a spus ea.
Un risc pentru administraţie este că stimularea Teheranului în ceea ce priveşte arsenalul său nuclear s-ar fi putut schimba, susţinătorii de linie dură fiind acum mult mai determinaţi să dezvoltare un dispozitiv nuclear brut, au declarat diplomaţi şi analişti, pentru WaPo.
Nu se ştie dacă Iranul poate accesa stocul de gaz de uraniu îmbogăţit. Se crede că recipientele care conţin gazul sunt îngropate sub dărâmături după bombardarea siturilor nucleare de către SUA în iunie. De asemenea, este incert dacă inginerii şi oamenii de ştiinţă iranieni ar putea transforma acel gaz în material pentru o bombă, arată ziarul.
Spre deosebire de fostul liderul suprem iranian Ali Khamenei, fiul şi succesorul său, Mojtaba Khamenei, ar putea avea calcule diferite. Sau s-ar putea să nu deţină autoritatea şi puterea de a-i ţine pe membrii mai extremişti ai sistemului de securitate iraniană în cazul în care aceştia ar încerca să instaleze o bombă.
„Am stârnit o stare de alarmă şi l-am făcut şi mai intransigent”, a declarat Brian Katulis, cercetător senior la Institutul din Orientul Mijlociu.
Capacitatea Iranului de a reprezenta o ameninţare la adresa securităţii globale a atras atenţia fiecărui preşedinte de la Jimmy Carter încoace. Atât republicanii, cât şi democraţii s-au confruntat cu intermediarii ţării, cu ambiţiile sale nucleare şi cu sponsorizarea terorismului în întreaga lume.
Fostul preşedinte Barack Obama a pariat că o mare parte a moştenirii sale va fi un acord din 2015 care a impus controale stricte asupra programului nuclear al Teheranului.
Trump rupt acel acord după ce a preluat mandatul în 2017, spunând că este prea indulgent. La acea vreme, democraţii au spus că abandonarea pactului ar duce în cele din urmă la un război cu Iranul, o acuzaţie pe care aliaţii lui Trump au negat-o.
Întrebat vineri, la o conferinţă de presă, despre stocul de combustibil nuclear al Iranului, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a refuzat să spună dacă forţele americane plănuiau o incursiune terestră pentru a încerca să obţină uraniul puternic îmbogăţit sau dacă administraţia Trump intenţiona să continue să se bazeze pe diplomaţie pentru a face faţă ameninţării.
„Preşedintele şi-a concentrat atenţia asupra capacităţilor nucleare”, a spus Hegseth. „Şi voi spune că avem o serie de opţiuni, până la şi inclusiv decizia Iranului de a renunţa la acestea, lucru pe care, bineînţeles, l-am saluta. Nu au fost dispuşi să facă [asta] în negocieri. Nu aş spune niciodată acestui grup sau lumii ce suntem dispuşi să facem sau cât de departe suntem dispuşi să mergem, dar cu siguranţă avem opţiuni.”
Dincolo de programul nuclear, atacul comun americano-israelian care a început pe 28 februarie, distrugând în acelaşi timp o parte semnificativă a capacităţii militare a Iranului, a declanşat o nouă ameninţare din partea Iranului, făcând ca preocupări care până de curând erau doar teoretice să devină reale.
Aceasta include atacuri asupra petrolierelor din Strâmtoarea Hormuz, punctul de legătură dintre Iran şi Oman, lat de 34 de kilometri, care înghesuie navele care vin şi pleacă din naţiuni bogate în petrol, precum Arabia Saudită, Irak, Kuweit şi Emiratele Arabe Unite.
Înainte de război, ameninţarea „era strategică, se profila în fundal şi era mereu prezentă”, a spus Katulis.
„Acum este mult mai iminent şi persistent”, a spus el. „E încă devreme, dar s-ar putea să fi făcut acest regim şi mai imprevizibil şi ar putea avea parte de atacuri rapide în orice moment în acea strâmtoare.”
Casa Albă a declarat că acţiunile iraniane împotriva Strâmtorii au făcut întotdeauna parte din planificarea SUA pentru un atac asupra ţării. Acum însă, că războiul a început, Statele Unite s-au dovedit până acum incapabile să menţină calea navigabilă deschisă. Comandamentul Central al SUA a declarat marţi că a efectuat atacuri împotriva navelor iraniene care plasează mine în apropierea strâmtorii, o dovadă a îngrijorărilor SUA.
Statele Unite par să fie atrase tot mai mult în conflict din cauza situaţiei energetice, relatează Washington Post.
Vineri, Trump a declarat că armata americană a „distrus complet” fiecare ţintă militară de pe insula Kharg, un punct cheie de tranzit energetic iranian.
A doua zi, el a cerut Chinei, Franţei, Japoniei, Coreei de Sud, Marii Britanii şi altor state să trimită nave pentru a combate „constrângerea artificială” a atacurilor Iranului asupra navelor din Strâmtoarea Ormuz.
A fost o schimbare notabilă faţă de sâmbăta precedentă, când le-a spus cu bucurie jurnaliştilor de la bordul Air Force One că a respins o ofertă britanică de a trimite portavioane în regiune.
Tot vineri, oficiali americani au declarat că o unitate expediţionară a puşcaşilor marini va fi desfăşurată din Japonia în Orientul Mijlociu, sporind puterea de foc din regiune.
Unitatea include peste 2.200 de puşcaşi marini şi este completată de peste 2.000 de membri suplimentari ai Marinei, răspândiţi pe trei nave de război.
Senatorul Lindsey Graham (republican din Carolina de Sud), un parlamentar cu poziţii agresive şi confident al lui Trump, care a pledat ani de zile pentru schimbarea regimului în Iran, a sugerat că puşcaşii marini ar putea ataca în curând insula Kharg – o trecere la o invazie terestră care ar reprezenta o escaladare majoră a tensiunilor.
„Cel care controlează Insula Kharg controlează destinul acestui război”, a postat Graham pe X. „Semper Fi.” Semper Fi este sloganul Puşcaşilor Marini.
Nu a fost clar dacă ultima desfăşurare are vreo legătură cu Kharg. Puşcaşii marini sunt antrenaţi în debarcări amfibii, cucerirea insulelor şi lansarea de artilerie cu rachete asupra adversarilor de pe mare. Desfăşurarea a fost relatată pentru prima dată de Wall Street Journal.
Liderii de rang înalt ai Pentagonului spun că Strâmtoarea este un punct central din ce în ce mai mare al eforturilor lor, dar au recunoscut tacit provocarea cu care se confruntă, în ciuda faptului că au distrus o mare parte din marina iraniană.
„Singurul lucru care interzice tranzitul în strâmtoare în acest moment este atacul Iranului asupra navelor. Este deschis tranzitului, în cazul în care Iranul nu face acest lucru”, a declarat Hegseth la conferinţa de presă de vineri.
Ar putea trece ceva timp până când armata americană va putea rezolva problema strâmtorii, a declarat joi secretarul pentru Energie, Chris Wright, declarând pentru CNBC că o operaţiune ar putea fi gata până la sfârşitul lunii.
Până atunci, Statele Unite şi aliaţii săi sunt obligaţi să ia măsuri extraordinare pentru a încerca să reducă preţurile petrolului . Cele 32 de ţări membre ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie au anunţat miercuri că intenţionează să elibereze 400 de milioane de barili de petrol din stocurile lor, inclusiv 172 de milioane de barili din Statele Unite.
Într-un alt efort de a livra aprovizionări cu petrol pe pieţele globale, administraţia Trump a suspendat joi sancţiunile împotriva exporturilor de petrol rusesc , un regres pentru eforturile preşedintelui de a pune capăt războiului din Ucraina.
Decizia va aduce o câştig neaşteptat pentru vistieria Kremlinului şi îi va oferi, eventual, mai multe resurse pentru a-şi finanţa lupta.
Oricât de complicat ar putea fi să se pună capăt conflictului acum, situaţia ar putea deveni şi mai dificilă dacă Statele Unite ar fi atrase în unele dintre versiunile mai ambiţioase ale obiectivelor lui Trump, inclusiv schimbarea regimului, a declarat Dan Shapiro, care a fost ambasadorul SUA în Israel în timpul mandatului lui Obama şi este acum membru al Consiliului Atlantic.
Trump ar putea gestiona unele dintre provocările legate de strâmtoare şi uraniu fără a se implica într-un conflict fără sfârşit cu Teheranul, a spus el.
„Nu este clar dacă Iranul ar accepta un armistiţiu declarat unilateral”, a spus el. „Dacă nu o fac, desigur, SUA ar trebui să răspundă, dar acest răspuns poate fi modelat într-un mod care să se îndrepte spre o detensionare treptată şi reciprocă. Mi se pare o cale mai înţeleaptă decât acest set de obiective în continuă schimbare şi un punct final în continuă îndepărtare, spre care altfel se pare că suntem atraşi.”
