Când protestatarii au desfăşurat un imens drapel în centrul Bucureştiului luna trecută, fotografii pline de culoare ale scenei au fost transmise rapid pe social media, tocmai până în Sahara. Acolo, cei din Ciad au remarcat din nou o problemă: drapelul românesc nu este în exclusivitate românesc. Ciadul pretinde că-i aparţine, scrie Wall Street Journal.
De 27 de ani, ţara central africană, una dintre cele mai izolate locuri de pe pământ, se teme discret că România i-a copiat drapelul. Politicienii români, care au adoptat steagul în 1989, spun că au fost conştienţi că Ciadul avea deja acelaşi tricolor. Preşedintele francez de la acea vreme, Francois Mitterand, a încercat să convingă România să se răzgândească în privinţa drapelului.
“Însă existau lucruri mai importante de făcut”, a declarat preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu. De atunci, parlamentul Ciadului a protestat de la distanţă, iar unii specialişti în studiul drapelurilor acuză România de furt de drapel.
Românii nu sunt însă impresionaţi. “De ce mi-ar păas?” a declarat unul din protestatari luna trecută. “Ciadul este prea departe”.
În pofida tuturor instituţiilor pe care lumea modernă le-a creat pentru a tempera izbunirile naţionaliste, nu există nicio organizaţie autorizată să intervină atunci când unei ţări nu-i place steagul altei ţări.
O ţară nu-şi poate înregistra ca marcă un steag, deşi un grup de jamaicani au făcut o încercare: nu le-a plăcut că producătorii străini de încălţăminte vindeau şlapi cu imaginea steagului jamaican pe ei şi s-au plâns la o agenţie a ONU.
O nouă generaţie vrea să injecteze creativitate în ştiinţa steagurilor, puţin cunoscută. Mulţi sunt tineri absolvenţi de şcoli de artă, deranjaţI de monotonia steagurilor lumii. Însă mişcarea nu prea prinde deocamdată.
“Până în ziua de azi, nu s-a făcut nimic, şi eşecul aparţine ONU”, a declarat Ngarleij Yorongar, membru al adunării naţionale din Ciad. “Practic, este nedrept. Două ţări nu pot avea acelaşi steag”.
Într-un email, un purtător al secretarului general al ONU declară: “Este la latiduninea fiecărui stat membru să-şi aleagă propriul steag”.
După spusele românilor, România are acest drapel încă de pe vremea tracilor. Forturile romane aveau acelaşi steag, spune o poveste populară. Nu există nicio dovadă care să susţină aceste afirmaţii, spun istoricii.
Ce este sigur: Disidenţii din România anilor 1800 au început să fluture acest drapel în timpul protestelor. O serie de guverne au folosit mai apoi versiuni ale acestuia.
Apoi, comuniştii veniţi la putere au modificat steagul în 1948. Cetăţenilor nu li s-a cerut să contribuie.
11 ani mai târziu, odată cu eliberarea unor noi ţări africane, tinerii lideri ai Ciadului s-au întâlnit în capitala măturată de nisipuri N’Djamena pentru a-şi alege un steag. Aceştia au ales roşu pentru sângele vărsat în timpul celui de-al doilea război mondial, galben pentru Sahara şi albastru pentru Lacul Chad. Steagul a fost adoptat în 1959. Totul a fost bine până în 1989.
Atunci disidenţii români furioşi au început să taie găuri în steag, îndepărtând simbolurile comuniste. Timp de câteva luni revoluţionare, steagul României a fost identic cu cel al Ciadului, dar cu o gaură mare la mijloc.
Câteva luni mai târziu, Petre Roman, primul premier al României post-comuniste, s-a întâlnit cu Mitterand în Paris. Liderul francez, îşi aminteşte Petre Roman, a sugerat să fie păstrată gaura, astfel încât steagul României să se poată distinge de cel al Ciadului.
Parlamentul României a respins însă ideea. Iar specialiştii în steaguri au spus că un astfel de steag nu ar fi putut flutura. Ar fi fost rupt de vânt.
Aşa că România a arborat în continuare ziarul Ciadului.
