Business Internaţional

Zi de doliul naţional pentru România: astăzi are loc înmormântarea Reginei Ana

Zi de doliul naţional pentru România: astăzi are loc...

Autor: Departamentul Cultură Life

13.08.2016, 10:30 115

Sâmbătă, dis de dimineaţă, începând cu ora 9.30, oficiali ai statului român, alături de membri ai Familiei Regale, membrii Familiilor Regale străine, precum şi de reprezentanţi ai Casei Majestăţii Sale Regelui vor fi prezenţi la Palatul Regal din Calea Victoriei pentru a asista la o slujbă religioasă ortodoxă, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

La ora 10.55, sicriul cu corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal, în faţa palatului. Acolo va avea loc o ceremonie religioasă, iar accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi.

O slujbă religioasă de rit catolic va fi oficiată de Înalt Preasfinţia Sa Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolit Romano-Catolic de Bucureşti, având alături ierarhi şi un sobor de preoţi catolici şi se va încheia la ora 11.20.

De la ora 11.35 la ora 12, cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf nu va avea loc nicio oprire şi nu se va face slujbă religioasă. De la Arcul de Triumf, Cortegiul funerar va continua traseul, cu viteză obişnuită, către Curtea de Argeş, în intervalul orar 12 - 14.45, pe ruta Arcul de Triumf, Mogoşoaia, Buftea, Titu, Găeşti, Topoloveni, Piteşti, Curtea de Argeş.

La ora 15.00 va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeş. Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezenţa Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine, prezente la eveniment, iar publicul va avea acces doar în faţa porţii de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeş.

La funeraliile Majestăţii Sale Defuncte Regina Ana a României vor lua parte pe lângă ASR Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, ASR Principele Radu, ASR Principesa Elena, ES domnul Alexander Philips Nixon, ASR Principesa Sofia, ASR Principesa Maria, domnul Nicolae Medforth-Mills şi domnişoara Elisabeta Maria Biarneix, membri ai Familiilor Imperiale ale Rusiei, Austriei, Germaniei, dar şi membri ai familiilor regale din alte ţări europene.

Regele Mihai I nu va participa la aceste evenimente, din motive de sănătate.

Programul Funeraliilor Reginei Ana a României, comunicat de reprezentanţii Casei Regale, este următorul:

- Ora 09.30 – 09.50 – Membrii Familiei Regale române sosesc la Palatul Regal, Sala Tronului.

- Ora 09.40 – Musafirii străini sosesc la Palatul Regal, Sala Tronului.

- Ora 10 – Membrii Familiilor Regale străine sosesc la Palatul Regal, Sala Tronului.

- Ora 10.10 – 10.20 – Garda la Catafalc a membrilor Casei Majestăţii Sale Regelui.

- Ora 10.20 – Garda la Catafalc a membrilor Consiliului Regal (ASR Principele Lorenz al Belgiei, dl Andrew Popper, dl Anders Lindberg, Maestrul Adrian Vasiliu).

- Ora 10.20 – Sosirea la Palatul Regal a oficialilor statului din România.

- Ora 10.20 – Garda la Catafalc a Principeselor Regale (Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena, Principesa Sofia şi Principesa Maria).

- Ora 10.30 – Slujbă religioasă ortodoxă, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

- Ora 10.40 – 10.50 – Ieşirea din Palatul Regal a membrilor Familiei Regale române, membrilor Familiilor Regale străine, oficialilor statului român, a reprezentanţilor credinţei, membrilor Consiliului Regal, membrilor Casei Majestăţii Sale Regelui.

- Ora 10.50 – Sicriul iese din Palatul Regal spre Piaţa Palatului, în următoarea ordine: un militar care poartă crucea, de Înalt Preasfinţia Sa Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolit Romano-Catolic de Bucureşti, sicriul purtat de opt militari ai Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”, un militar care poartă o coroană cu flori albe, un militar care poartă stindardul Reginei, urmaţi de Principesa Moştenitoare şi Principele Radu. Bisericile din împrejurimi vor trage clopotele.

- Ora 10.55 – Aşezarea crucii în spatele sicriului. Aşezarea sicriului pe catafalcul din Piaţa Palatului Regal, poziţionarea stindardului şi a coroanei rotunde de flori albe. Principesa Moştenitoare şi Principele Radu se vor opri înaintea catafalcului şi vor aştepta punerea sicriului, a crucii, a stindardului, a florilor.

- Ora 11 – Semnal funerar de trompetă ce marchează începerea slujbei religioase.

- Ora 11 – 11.20 – Slujba religioasă va fi oficiată de Înalt Preasfinţia Sa Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolit Romano-Catolic de Bucureşti, având alături ierarhi şi un sobor de preoţi catolici. Sicriul va fi încadrat la cele patru colţuri de 4 militari ai Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” şi la dreapta şi la stânga lui, pe mijloc, de doi Cavaleri ai Ordinului de Malta, care vor ţine două lumânări aprinse.

- Ora 11.20 – Încheierea ceremoniei religioase va fi marcată de un semnal lung de trompetă, apoi Orchestra Reprezentativă a MapN va începe lucrarea muzicală funebră, care va dura până când sicriul este pus în maşina mortuară.

- Ora 11.20 – 11.30 – Militarii iau sicriul de pe catafalc şi îl aşază în maşina mortuară, alături de crucea de lemn, coroana de flori albe şi stindardul Reginei.

- Ora 11.30 – Maşina mortuară parcurge încet câţiva metri, este flancată de 12 jandarmi călare (care urmează să fie aşezaţi 6 în faţă şi 6 în spate) apoi porneşte convoiul. Când caii şi maşina mortuară au pornit, bisericile din împrejurimi vor trage clopotele.

- Ora 11.40 – 12 – Cortegiul de maşini traversează Piaţa Palatului Regal, Bulevardul Magheru, Piaţa Romană. La Piaţa Romană, călăreţii se vor retrage şi se va continua traseul cu viteză mică în direcţia Piaţa Victoriei, Bulevardul Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle, Bulevardul Mareşal Prezan până la Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf nu avea loc nicio oprire şi nu se va face slujbă religioasă.

- Ora 12 – Deplasarea de la Arcul de Triumf spre Curtea de Argeş pe traseul Chitila – Găeşti – Topoloveni – Piteşti – Curtea de Argeş. Cortegiul funerar nu se va opri de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localităţi.

- Ora 14.30 – Sosirea la intrarea în parcul Mânăstirii Curtea de Argeş a Familiei Regale române şi străine şi a musafirilor străini.

- Ora 14.45 – Sosirea la intrarea în parcul Mânăstirii Curtea de Argeş a convoiului mortuar.

- Ora 14.50 – Coborârea sicriului din maşina mortuară, purtat de cei 8 militari. Sicriul va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală şi aşezat pe catafalc. Aşezarea crucii în spatele sicriului, poziţionarea stindardului şi a coroanei rotunde de flori albe.

- Ora 15 – Slujba de înmormântare oficiată de ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului având alături ierarhi şi un sobor de preoţi ortodocşi.

- Ora 15.30 – Purtarea sicriului în Noua Catedrală. Urmează sicriului doar Familia Regală şi soborul de preoţi

- Ora 15.35 – Ceremonia religioasă a îngropării. Caracter strict privat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO