Business Internaţional

Un ziar german produce panică la vecinii maghiari: din cauza războiului comercial mondial şi a schimbărilor de pe pieţe, Mercedes şi BMW pun frână planurilor de dezvoltare din Ungaria. Economia ungară este dependentă de industria auto, dominată de nemţi

Linie de producţie a Audi din Ungaria

Linie de producţie a Audi din Ungaria

Autor: Bogdan Cojocaru

13.05.2019, 20:50 2293

Un articol din Handelsblatt, cea mai pu­ter­nică publicaţie de business ger­mană, a dat o veste şoc Ungariei. Constructorii auto de lux Daimler şi BMW îşi îngheaţă investiţiile de acolo din cauza cererii slabe şi a ameninţărilor din SUA cu suprataxarea importurilor de maşini nemţeşti.

Ziarul notează că perspectivele industriei auto germane nu sunt deloc încurajatoare, iar în noul mediu constructorii auto trebuie să-şi ajusteze investiţiile. Fabricile lor din Ungaria pot fi primele victime ale acestui proces de adaptare.

Sursele Handelsblatt pentru acest articol sunt oameni din cadrul constructorilor auto. Daimler, grupul-părinte al Mercedes, şi BMW au refuzat să comenteze, însă situaţia subliniază efectele pe care le poate produce prin ricoşeu războiul comercial dintre SUA, cea mai mare economie a lumii, şi Germania, prin­cipala economie a Uniunii Europene, depen­denţa Ungariei de industria auto germană şi transfor­mările prin care trece industria auto în general.

În vara anului 2018, politicienii din Debrecen nu puteau crede ce noroc a dat peste ei. BMW a anunţat că a ales oraşul lor pentru a-şi construi o fabrică de un miliard de euro. Perspectivele erau bune atunci, scrie Handelsblatt. Constructorul auto bavarez îşi justifica investiţia prin creşterea cererii globale şi promitea că va ajunge să producă în Ungaria 150.000 de maşini pe an. Iar Ungaria reuşea astfel să-i atragă pe toţi cei trei mari producători auto nemţi: BMW, Daimler şi VW, prin Audi.

Iniţial, lucrările de construcţie la fabrica din Debrecen erau aşteptate să înceapă anul acesta. Deocamdată, în cadrul BMW se duc discuţii intense în privinţa pornirii lucrărilor, însă nu s-a luat nicio decizie în acest sens, scrie Handelsblatt. Din vara anului trecut, compania a emis două avertismente de profit, iar pieţele au evoluat mai slab decât s-a estimat. De aceea, BMW şi-ar putea modifica planurile.  În timp ce directorul de producţie Oliver Zipse continuă să-şi exprime speranţa că producătorul auto îşi va putea permite să-şi extindă producţia cu o fabrică low-cost, directorul financiar Nicolas Peter invocă situaţia financiară deja tensionată a companiei şi riscul creării de supraca­pacitate de producţie.

În timp ce BMW încă evaluează situaţia, concurentul Mercedes s-a hotărât deja. Executivii companiei au frânat extinderea centrului de producţie maghiar de la Kecskemét. Proiectul a fost îngheţat pentru cel puţin un an, potrivit informaţiilor obţinute de Handelsblatt din interiorul grupului.

Toţi producători auto germani şi-au făcut planuri mari pentru Ungaria. Audi are la Gyor cea mai mare fabrică de motoare din lume. Fabricantul auto german a investit în Ungaria peste opt miliarde de euro din 1993 încoace.

BMW ar reprezenta cea mai mare investiţie străină din Debrecen, una care ar duce la creşterea semni­ficativă a salariului mediu din regiune, după cum apreciază autorităţile locale. Unitatea maghiară ar fi prima pe care BMW o construieşte din 2005, potrivit Reuters. Compania şi-a explicat decizia de a construi în Ungaria şi prin creşterea tensiunilor comerciale de la nivel global. Iar Mercedes îşi ridică de anul trecut la Kecskemét o a doua uzină, de un miliard de euro, cu linii de producţie flexibile care permit atât asamblarea maşinilor cu propulsie tradiţională, cât şi a autovehiculelor cu motoare electrice. Guvernul de la Budapesta a atras investiţia cu subvenţii de 38,5 mil. euro. În 2016, când Daimler şi-a anunţat pla­nu­rile, ministrul economiei din Ungaria Peter Szijjarto a declarat că producţia de la această fabrică, atunci când va ajunge la capacitate maximă, va da un impuls pozitiv de 3% exporturilor ţării şi de 0,4% PIB-ului.

Planul iniţial prevedea finalizarea lucrărilor în 2020, însă proiectul va fi încetinit. Producătorul auto încearcă să-şi consolideze veniturile. Marja de profit a companiei pentru automobile a scăzut de la 9% la 6%.

Wilfried Porth, membru al boardului companiei şi director de resurse umane, a exclus, într-un interviu, opţiunea diminuării personalului, însă a menţionat posibilitatea îngheţării angajărilor în contextul în care Mercedes caută să-şi îmbună­tăţească eficienţa şi să-şi reevalueze strategia, pro­cesele şi serviciile.

Cheltuielile cu cercetarea şi dezvoltarea ale companiei germane au explodat din 2014, de la opt miliarde de euro pe an la 14 miliarde de euro. Iar acum aceste activităţi au devenit prioritare.

Proiecte considerate până nu demult de top sunt acum încetinite, în timp ce cheltuielile pe electro­mobilitate şi dezvoltarea maşinilor autonome au atins cel mai ridicat nivel din istoria companiei. Ar fi contraproductivă construirea de supracapacitate pentru ceva ce piaţa tinde să nu mai ceară, speculează Handelsblatt. Contactate de publicaţia germană, Mercedez şi BMW nu au vrut să comenteze despre planurile lor. Însă posibila frânare a noilor unităţi de producţie ar reflecta ce se întâmplă pe pieţe: Europa şi SUA au devenit saturate.

Bloomberg a calculat că 1,7% din economia Ungariei depinde de exportul de maşini şi componente auto în SUA. Este una dintre cele mai mari expuneri din lume. Spre comparaţie, expunerea economiei germane este de 1,2%. Ironia face ca premierul ungar Viktor Orban să fie un admirator al preşedintelui american Donald Trump încă de la începutul campaniei electorale a acestuia. Orban sprijină politicile liderului american privind imigraţia şi eforturile acestuia de a pune „America înainte de toate“ şi de a pune capăt „multilateralismului“.

Ungaria este dependentă de sectorul auto. Industria automotive a contribuit cu aproape 30% la producţia industriei manufacturiere în ultimul trimestru din 2017. De asemenea, sectorul are aproape 176.000 de angajaţi, adică 4% din totalul de la nivelul economiei. Circa 92% din producţie se duce la export, iar industria auto participă cu 20% la exporturile totale ale Ungariei.

Guvernul maghiar încearcă să reducă riscurile supraspecializării producţiei economice ñ şi astfel riscul creşterii preţului munci într-atât încât să-i descurajeze pe investitori - încurajând cercetarea şi proiectarea. Obiectivul este de a duce locurile de muncă din industria auto mai sus pe scara valorii. Budapesta a investit 124 de milioane de euro într-un circuit de piste de 250 de hectare la Zalaegerszeg pentru testarea prototipurilor de vehicule convenţionale, a maşinilor autonome şi cu propulsie electrică.  Orban a declarat că circuitul este dovada că Ungaria nu este dependentă de fondurile UE şi că ţara Ñpoate să stea pe propriile picioare“.

Acţiunile Daimler au scăzut ieri cu peste 5% pe bursa de la Frankfurt, în parte din cauza zvonurilor că grupul chinez BAIC şi-a consolidat participaţia la companie la 5%. Titlurile BMW şi VW au coborât cu aproximativ 2,3%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO