Business şi marketing în fotbal

Best of Business şi marketing în fotbal. Eugen Voicu, acţionar la Dinamo: „Un buget de 20 de milioane de euro este un vis astăzi pentru noi. Trebuie să ajungem acolo”. VIDEO

28.11.2025, 09:00 Autor: Valeriu Dănilă

Ziarul Financiar a lansat ediţia Best of a emisiunii „Business şi marketing în fotbal”, realizată cu sprijinul băncii digitale Salt Bank, în care, pe parcursul a şase emisiuni, invitaţii au vorbit despre fotbalul românesc şi dacă acesta poate fi un business.

Dinamo poate ajunge la un buget anual de 20 de milioane de euro, dacă îşi inaugurează un stadion în următorii ani, este de părere Eugen Voicu, acţionar al clubului.

„Un buget de 20 de milioane de euro este un vis astăzi pentru noi. Trebuie să ajungem acolo. Noi ne gândim că în 3-4 ani şi doar cu un stadion nou, bine făcut, bine proiectat, deoarece contează foarte mult câte loje are stadionul şi ce posibilităţi de divertisment oferă, pe lângă meciul de fotbal în sine. Putem ajunge la 20 de milioane în primii 2 ani de la inaugurarea stadionului”.

Voicu mai arată că Dinamo urmează exemplul celor de la LASK Linz, club care a reuşit să-şi închirieze lojele din stadion către companii, acestea organizând acolo evenimente de business.

„Vă spuneam de LASK Linz, care şi-au crescut veniturile. De ce? Pentru că s-au împrumutat, au făcut un stadion cu 40 de loje. În aceste 40 de loje sunt treizeci, să zicem, de sponsori care au închiriat câte o lojă pe termen lung şi au făcut un fel de a doua casă acolo: au evenimente de business, traininguri pe care le ţin la stadion. Stadionul respectiv are peste 200 de evenimente pe an, care nu includ zona de fotbal. Asta trebuie să se întâmple şi la Dinamo, mai ales că avem o locaţie excelentă şi sperăm să avem şi stadionul”.

Este fotbalul un business?

„100%. Deci dacă nu-l tratezi ca pe un business, nu cred că poţi să obţii performanţa”, a spus Eugen Voicu, acţionar la clubul Dinamo.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea