Fotbalul nu înseamnă doar rezultate, ci şi trăiri intense ale fanilor. Dan Şucu, fondatorul Mobexpert şi investitor la Rapid Bucureşti şi Genoa, recunoaşte cu sinceritate că uneori înfrângerile te afectează mai mult decât te animă victoriile. Pierderea unui meci este un lucru dificil pentru orice suporter, dar mai ales atunci când eşti implicat direct, şi financiar, în comunitatea respectivă.
„Câteodată am sentimentul că, atunci când pierdem un meci, dezamăgirea devine mai mare decât fericirea atunci când câştigăm. Şi, să spun sincer, ăsta e un lucru care mă sperie”, spune acesta.
Potrivit acestuia, dezamăgirea cea mai puternică apare atunci când meciul este pierdut în ultimele minute ale jocului.
„Vorbim mai ales de situaţiile în care pierdem un meci în ultimele minute ale jocului, un meci pe care, în mod normal, ar fi trebuit să-l câştigăm. Dezamăgirea este foarte mare”.
Dan Şucu explică faptul că implicarea sa în clubul Rapid merge dincolo de banii investiţi, fiind vorba despre comunitate.
„Fotbalul mănâncă bani în fiecare an, dar aici nu este o chestiune de bani. Este vorba de sentimentul de comunitate”.
Ziarul Financiar a lansat emisiunea Business şi marketing în fotbal, realizată în parteneriat cu Salt Bank, o emisiune unde oamenii din industrie îşi vor spune părerea despre evoluţia fotbalului românesc şi vor răspunde la întrebarea: Este sau nu fotbalul un business?
„Fotbalul trebuie privit ca pe o afacere. Există însă actori care văd echipele de fotbal ca pe instrumente de propagandă sau comunicare, la nivel personal, regional sau chiar de ţară“.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE