Business sportiv

Business sportiv. Cum este finanţat sportul românesc­­­? Numeroase instituţii publice finanţează sportul românesc, însă în pofida acestui lucru, realitatea din teren arată ineficienţa sistemului

04.11.2022, 00:07 Autor: Miruna Diaconu

Eduard Novak, ministrul sportului: „Cheltuim cam 1.000 de euro per sportiv, faţă de 3 euro în Germania. Aceşti bani nu ajung la sportiv decât 20%, ei se cheltuie pe administrarea bazelor sportive“.

Numeroase instituţii publice printre care Ministerul Sportului, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Educaţiei şi consiliile locale şi judeţene alocă bani pentru cluburi sportive, federaţiile naţionale şi alte structuri sportive şi nonsportive. În pofida multitudinii de surse de finanţare ale sportului românesc, realitatea din teren arată ineficienţa acestui sistem, având în vedere că mulţi dintre aceşti bani nici nu ajung la sportivii de performanţă sau în dezvoltarea infrastructurii sportive.

În cadrul conferinţei de presă organizate de Ministerul Sportului pentru prezentarea Strategiei Naţionale pentru sport în data de 19 octombrie, Eduard Novak, ministrul sportului, a spus că România se află printre statele care cheltuie cel mai mult pe cap de sportiv, însă această statistică nu urmăreşte şi drumul banilor.

„România este printre ultimele ţări aflate într-un sistem de cluburi de stat, probabil doar Bulgaria mai este. Vorbim de sute de cluburi ale Ministerului Educaţiei, ale Sportului, ale celorlalte ministere, cum sunt Steaua, Dinamo, toate sunt ale statului. Toate aceste bugete ale acestor cluburi merg pe salarii, pe administrarea bazelor sportive. România cheltuie, şi să nu ne şocheze, cel mai mult pe cap de sportiv din bugetul de stat. De ce? Pentru că bugetul sportului nu e doar bugetul Ministerului Sportului, noi suntem un fragment din tot ce înseamnă sportul românesc. Dacă stăm şi calculăm câţi sportivi avem, ne vom da seama câţi bani cheltuim pe un sportiv. Suma ajunge undeva la 1.000 de euro per sportiv, faţă de 3 euro în Germania.

Aceşti bani nu ajung la sportiv decât 20%, ei se cheltuie pe administrarea bazelor sportive“, a spus Eduard Novak în cadrul conferinţei.

În România sunt circa 330.000 de sportivi legitimaţi în cadrul federaţiilor sportive, un număr foarte mic comparativ cu alte ţări din vestul Europei care depăşesc chiar şi 1-2 milioane de sportivi legitimaţi.

Ineficienţa sistemului actual este recunoscută şi de către ministrul sportului, însă el este convins că prin implementarea Strategiei Naţionale pentru Sport, finanţarea sportului românesc va fi mult mai clară şi cu efecte vizibile.

Cu toate acestea, Strategia Naţională pentru Sport prevede un plan de dezvoltare a sportului românesc pe mai multe direcţii în perioada 2022-2032 nu are nici măcar un buget estimat şi nici sursele de finanţare pentru implementarea lui, iar obiectivele sale sunt greu de realizat în doar zece ani. Ce nu s-a făcut în 30 de ani, ministerul ar vrea să facă în următorii zece ani.

Conform Comisiei Europene, suma alocată de statul român sportului şi activităţilor recreative este de doar 600 mil. euro. în comparaţie cu alte state din regiune, dar şi din restul Europei, România alocă o sumă mult prea mică pentru sport. Cheltuielile statului pentru sport şi activităţi recreative nu fac referire doar la alocarea bugetară a Ministerului Sportului, care anul acesta a fost de doar 570 mil. lei (115 mil. euro). Bugetul Ministerului Sportului reprezintă de fapt banii pe care îi primesc federaţiile naţionale de sport. în suma menţionată de către Comisia Europeană sunt incluse şi cheltuielile autorităţilor locale, cât şi alte cheltuieli alocate de alte autorităţi publice.

Din suma alocată de statul român pentru sport, foarte puţini bani merg către sportivii de performanţă sau către copiii care merg pe acest drum. Principalul motiv pentru care mulţi copii se lasă de sport este lipsa banilor, în majoritatea cazurilor, părinţii fiind singurii care îi sprijină din punct de vedere financiar.

Mai mult, infrastructura sportivă locală este slab dezvoltată, iar cea existentă este învechită, ceea ce înseamnă costuri foarte mari de întreţinere. Cu un lanţ incorent al finanţărilor, sportul de performanţă şi practicarea sportului de masă nu au cum să se dezvolte în viitor.


Sportul românesc este finanţat de stat prin Ministerul Sportului, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Educaţiei şi consiliile locale şi judeţene.


 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet