♦ Ambasada Italiei în România a organizat o dezbatere despre sport şi aplicarea legii – „Rule of Law“ – în care specialişti şi oameni de sport din Italia şi România au discutat despre cum pot fi accelerate investiţiile în sport ♦ Sportul nu mai este o nişă, nu mai este doar pentru sportivii care vor să concureze la Jocurile Olimpice pentru medalii de aur, ci e acum o piaţă masivă, cu mult loc pentru investiţii de impact.
Nicio victorie nu se câştigă peste noapte, iar performanţa are în spate multă muncă şi dedicare. Conceptul de Rule of Law, adus în discuţie în cadrul unei dezbateri despre sport şi aplicarea legii, care a avut loc la Ambasada Italiei în România, pune în lumină ideea de a fi corect şi responsabil, elemente care stau la baza performanţei atât în sport, cât şi în alte domenii.
Însă, totul porneşte de la un vis, care poate să devină realitate dacă există susţinere – din partea părinţilor, a mentorilor, a şcolii, a autorităţilor şi a mediului public şi privat.
„Când eram copil, cineva îţi arăta o minge pe teren şi tu alergai. Acum însă, toţi copiii vor să stea în faţa ecranelor, vor tehnologie, vor să rămână pe TikTok. Trebuie să le oferi mult mai mult decât o plajă sau un teren şi o minge. Trebuie să le oferi un vis. Un copil care nu visează nu va putea face ceva special în viaţa lui. Copiii noştri trebuie să viseze. Sportul profesionist este un vis. Nu contează dacă acel vis este în Italia sau este aici, în România, ori în Albania sau oriunde în lume. Copiii voştri au nevoie să viseze. E datoria noastră să facem acel vis mai frumos şi mai puternic în fiecare zi şi nu să-l transformăm vreodată într-un coşmar“, a spus Dan Şucu, fondatorul Mobexpert, acţionarul majoritar al cluburilor de fotbal FC Rapid şi Genoa şi preşedintele Concordia. El a fost prezent la Ambasada Italiei joi 8 mai, la un eveniment dedicat importanţei parteneriatelor public-privat pentru susţinerea sportului.
Dan Şucu este o figură importantă în mediul de business, dar şi în sport. Când porneşti o afacere, afirmă el, începi pentru că îţi doreşti o viaţă mai bună pentru tine şi familia ta. Acum 35 de ani, când a fondat Mobexpert, a început cu trei angajaţi, iar trei ani mai târziu, compania avea deja 3.000 de angajaţi şi era cea mai mare companie din România, care vindea, producea, exporta şi era una dintre cele mai profitabile.
În business, Dan Şucu a descoperit ce înseamnă echipa şi cât de important este să ştii să lucrezi într-o echipă, să te uiţi la tot ceea ce are nevoie clientul şi la tot ceea ce au nevoie angajaţii.
În sport, situaţia a fost similară, iar la baza dorinţei sale de a se implica în acest domeniu a fost grija pentru copiii săi şi şansa ca ei să se poată dezvolta prin sport.
„Ca părinte, te gândeşti la cum să îi protejezi, să le oferi un viitor, asta cauţi. Când eram copil, în Bucureşti erau sute de terenuri sportive, care peste ani au dispărut. Am înţeles că am o responsabilitate socială şi am decis că mă voi implica în sport“, a mai adăugat preşedintele Concordia.
Sportul profesionist este un vis pe care unii reuşesc să îl ducă la îndeplinire, iar alţii nu. Totuşi, nicio performanţă nu poate fi atinsă fără a începe de undeva. În cazul copiilor şi tinerilor, totul porneşte de la a practica un sport, oricare ar fi el, chiar şi la nivel recreativ.
Însă, pentru a avea acces la terenuri de sport, bazine sau săli, autorităţile, mediul public şi cel privat trebuie să pună umărul la treabă, astfel încât copiii să poată să îşi descopere pasiunea sau talentul pentru un sport.
Dincolo de toate acestea, sportul este şi modalitatea prin care tinerii pot sta departe de pericole precum consumul de droguri sau alcool, o problemă gravă, tot mai des întâlnită în rândul minorilor.
„Ceea ce facem în acest moment este să construim zece terenuri de sport doar pentru sportul de masă. Investim în aceste săli, asigurându-ne că 5.000-6.000 de copii vor merge acolo în fiecare săptămână, încercând să concureze unii cu alţii, dar în acelaşi timp, rămânând sănătoşi, uitând de droguri, uitând de alcool şi stând departe de orice astfel de pericole. Asta înseamnă, de fapt, sport“, a mai adăugat Dan Şucu.
Sportul este modul prin care copiii şi tinerii pot să se dezvolte şi nu doar la nivel fizic, ci şi la nivel de mentalitate. Să fii parte dintr-o echipă înseamnă să înţelegi că lucrurile măreţe se fac împreună, niciodată singur.
Una dintre concluziile importante din cadrul acestei întâlniri a fost că sportul, dincolo de importanţa sa evidentă în dezvoltarea copiilor şi tinerilor, joacă un rol esenţial şi într-o societate, inclusiv la nivel economic.
„E nevoie de o schimbare de mindset din partea autorităţilor, a tuturor atunci când vine vorba de sport. Sportul înseamnă mai mult decât credem. Înseamnă educaţie, înseamnă sănătate, consum şi turism“, a punctat Mario Carlo Ferrario, un important bancher de investiţii italian, cu peste 25 de ani de experienţă, prezent la dezbaterea de la Ambasada Italiei.
Sportul, mai spune el, nu mai este o nişă, nu mai este doar pentru sportivii care vor să concureze la Jocurile Olimpice pentru medalii de aur. Sportul este acum şi pentru restul lumii şi este o piaţă masivă, în care e mult loc pentru investiţii de impact.
La Ambasada Italiei în România au fost prezenţi joi şi Cătălin Alexandru Sprînceană, preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Monica Stănescu, prorector al UNEFS, Manuela Popescu, reprezentantă a Ministerului Afacerilor Interne şi Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, alături de Alfredo Durante Mangoni, Ambasadorul Italiei la Bucureşti.
Unul dintre sectoarele în care efectul investiţiilor de impact este cel mai evident, afirmă Ambasadorul Italiei la Bucureşti, este sportul.
„În acest domeniu, experienţa italiană are o poziţie naturală, legată de companiile şi afacerile sportive şi un ecosistem unic în lume. Am ajuns la conştientizarea faptului că până şi cel mai mic club sportiv poate avea un impact uriaş asupra societăţii. Sunt încrezător că evenimentul de astăzi va contribui la o mai bună cunoaştere şi schimb reciproc de bune practici între participanţi şi la consolidarea parteneriatului strategic dintre Italia şi România“, a spus, în timpul evenimentului de joi, 8 mai, Alfredo Durante Mangoni, Ambasadorul Italiei la Bucureşti.
Dezbaterea organizată de Ambasada Italiei în România a joi, 8 mai, a fost dedicată relaţiei dintre sistemele instituţionale şi organismele intermediare şi interacţiunile acestora, cu scopul de a genera creştere economică sustenabilă şi dezvoltare socială.
Această relaţie joacă un rol central în cadrul iniţiativelor diplomatice multilaterale în diverse foruri şi abordată în special prin intermediul principiilor Rule of Law şi al Sportului, ca pârghii ale dezvoltării sustenabile. Ea poate contribui la construirea unui dialog permanent între Italia şi România si în aceste domenii. Evenimentul a adus la aceeaşi masă actori publici şi privaţi, care au cu toţii acelaşi scop: susţinerea şi dezvoltarea sportului, atât la nivel profesionist, cât şi de masă.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE