„Acum, aici, astăzi începe drumul nostru. Nu care cumva să văd pe cineva cu teamă! Nu va fi uşor, va fi greu, dar în momentele cele mai grele, ne adunăm, ne încurajăm, ne susţinem. E momentul nostru, e drumul nostru, nu-l scrie nimeni pentru noi. Îl scriem noi!“ Cuvintele nu aparţin vreunui infuencer celebru pasionat de citate motivaţionale, nici nu sunt desprinse din vreun discurs prezidenţial, deşi poate ne-am dori şi, mai ales, am avea nevoie, ci dintr-un strigăt de vestiar al antrenorului Edi Iordănescu din timpul campaniei de calificare a Naţionalei de fotbal a României la Campionatul European din vara anului trecut.
De altfel, urmărind documentarul „În inima Naţionalei“, am constatat că domnul Iordănescu striga destul de mult la vestiar. Tot filmul e presărat cu secvenţe în care răsună îndemnuri de încredere, de luptă, de forţă, de a pune totul la bătaie, de a mai duce un pic când crezi că nu mai poţi, de a crede în reuşită o dată, şi încă o dată, şi încă o dată, fără frică, fără dubii, cu o condiţie însă, obligatorie pentru performanţa oricărei echipe, fie ea sportivă sau de alt fel: de a face totul împreună. Oricât de frumos sună, acest „împreună“ nu e chiar uşor de pus în practică. Presupune domolirea orgoliilor individuale, a dorinţelor personale de reuşită şi atenţie publică, presupune încredere în ceilalţi, un sentiment de siguranţă că te poţi lăsa pe mâna altora pentru a reuşi, dar şi că poţi greşi fără a fi exmatriculat şi tras pe marginea „familiei“, pedepsit, respins şi abandonat. În termeni de specialitate se numeşte siguranţă psihologică în echipă, un termen inventat în urmă cu 20 de ani de Amy Edmonson, profesor de leadership şi management la Harvard Business School.
E acea încredere comună că echipa este sigură pentru asumarea de riscuri interpersonale, adică oamenii se simt în siguranţă să colaboreze, să greşească, să vorbească sau să experimenteze împreună. Într-o echipă de înaltă performanţă, această siguranţă psihologică devine facilitatorul esenţial al muncii, o arată nenumărate studii făcute de specialişti în resurse umane.
De exemplu, antrenorul american de baschet Phil Jackson, câştigător a 11 campionate în NBA şi mentorul legendelor Michael Jordan şi Kobe Bryant, n-ar fi reuşit să obţină 6 titluri cu Chicago Bulls dacă n-ar fi găsit resorturile de a orienta energia, talentul şi dorinţa uriaşă de succes ale lui Michael Jordan spre „echipă“. Ceva ce, prin comparaţie, antrenorul olandez de fotbal Erik ten Hag n-a reuşit să facă lucrând cu o altă legendă, celebrul Cristiano Ronaldo, la clubul britanic Manchester United. Oricât s-ar pune blamul pe umerii unor jucători cu trăsături de personalitate poate uneori mai dificil de gestionat, de siguranţa psihologică în echipă este responsabil exclusiv antrenorul. Iar câteva dintre metodele pe care le pot folosi aceştia sunt: implicarea sportivilor în procesul decizional, atenţia pentru particularităţile psihologice ale fiecărui jucător şi păstrarea unei relaţii constante cu fiecare dintre aceştia, ajutarea sportivilor să înţeleagă că sunt parte din ceva mult mai mare şi mai important decât ei, crearea unui sentiment că doar împreună, cunoscându-se şi având încredere unii în alţii pot obţine rezultate foarte bune, dar şi stabilirea unor figuri de autoritate (modele/lideri informali) în interiorul echipei. La fel e şi în business sau în orice activitate care implică un grup de oameni.
Leadership-ul sportiv, în esenţa lui, nu e cu mult diferit de cel de business sau chiar de ţară. Iar principalul merit al lui Iordănescu este că a reuşit să împletească în psihicul jucătorilor lui nu doar dorinţa de reuşită cu orice preţ, cu orice sacrificiu necesar, ci şi acest crez fundamental: împreună atacăm, împreună ne-apărăm, împreună ne scriem drumul.
Ce s-a reflectat dincolo de teren, am trăit şi noi, tot împreună. Euforia de pe stadioane, de pe străzi, din baruri şi terase, din Facebook şi TikTok, a topit, precum topeşte soarele pojghiţa de gheaţă, tot ceea ne desparte în interiorul, dar şi în afara graniţelor. N-au mai contat nici maneaua huiduită la concertul Coldplay, nici hashtagurile politice, nici bogăţia, nici sărăcia. Peste tot, galbenul şi tricolorul au redevenit „acasă“. Iar cu Ciuleandra fredonată de străinii privind admirativ la sufletul unei ţări, parcă ni s-a făcut şi nouă, măcar un pic, drag de noi.
În cartea sa, „Psihologia poporului român“, profesorul Daniel David, acum ministru al Educaţiei, descoperea, după îndelungi cercetări ştiinţifice, că suferim de nesiguranţă cronică. Pe scurt, la nivel de popor, avem o lipsă cronică de încredere în noi şi în ceilalţi, ceea ce ne face suspicioşi şi defensivi în comportament, dar şi excesiv de sensibili la mesaje care, aparent, ne-ar salva de noi înşine şi unii de alţii. Multe se pot învăţa din psihologia pozitivă aplicată cu atâta dedicare de antrenorul Edi Iordănescu unei generaţii de suflet. Un manager ştie că, fără angajaţi motivaţi dincolo de salariu, nu-şi poate împlini obiectivele de reuşită, fără subordonaţi care să se-ncreadă unii în ceilalţi nu-şi poate forma şi consolida o echipă de lucru real performantă. Inerţia împlinirii de targeturi şi proceduri care asigură nivelul de supravieţuire a companiei şi organizarea de teambuilding-uri de dragul bifării-ntru-un excel nu-i totuna cu energia performanţei, care are nevoie de alte instrumente de motivare. În orice caz, de la manager de proiect la manager de ţară, instrumentarul e acelaşi. Doar să înţeleagă şi, mai ales, să facă ce a făcut şi Iordănescu. Să fie atent la fiecare jucător, dar şi la echipă deopotrivă, să dea aripi prin încredere şi acceptare, să modeleze şi să crească prin învăţare, să protejeze şi să recompenseze. În definitiv, să pună suflet şi pricepere.
De pe marginea haosului şi confuziei în care ne aflăm acum, n-am cum să nu privesc cu nostalgie către ce trăia România în urmă cu abia jumătate de an. ştim, am văzut, am simţit. că se poate bine şi în România. Se poate şi „împreună“, se poate şi să ai un vis. Finalmente, tot un vis a avut şi Martin Luther King. Să luptăm pentru el!
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE