Business sportiv. Sunt marile stadioane construite o rezolvare la problema infrastructurii sportive subdezvoltate? În timp ce marile oraşe se aglomerează de stadioane, mediul rural duce lipsă de terenuri de sport. „Dintr-o investiţie într-un stadion de 100 mil. euro ar ajunge să se facă 30 de terenuri de sport în fiecare judeţ din România“

♦ Distribuţia investiţiilor în infrastructura sportivă trebuie să fie făcută proporţional cu nevoia comunităţilor şi cu lipsa terenurilor sau bazelor sportive din acestea ♦ O identificare a nevoii reale va rezolva o parte din problema cu care se confruntă România, sedentarismul şi lipsa activităţilor fizice şi sportive din rândul populaţiei.

În ultimii ani, mai multe oraşe din România au adăugat sau sunt în curs de a finaliza stadioane de dimensiuni mari şi medii, a căror valoare totală se ridică la aproape 1 miliard de euro. Multe dintre marile stadioane merg în pierdere şi nu reuşesc să încaseze suficienţi bani cât să îşi acopere cheltuielile.

Cel mai mare stadion din ţară este Arena Naţională, inaugurată în 2011, care nu a reuşit nici până astăzi să ajungă pe profit. Astfel, costurile de întreţinere sunt mai mari decât veniturile încasate. Pe lângă meciurile de fotbal, Arena Naţională, aflată în Bucureşti, cel mai mare centru economic din ţară, a găzduit şi unele dintre cele mai importante concerte din ţară, fiind de altfel printre primele opţiuni ale marilor artişti internaţionali când aleg să concerteze în România. Cu toate acestea, stadionul, aflat în administrarea Primăriei Generale, nu reuşeşte să obţină un profit.

Tocmai din acest motiv, primăria ia în calcul să o concesioneze către privat. Ciprian Ciucu, primarul Bucureştiului, a spus recent că Arena Naţională cheltuie anual 30 mili­oane de lei şi produce doar 10 milioane lei, iar una dintre principalele opţiuni analizate este concesionarea stadionului către un consorţiu privat, pe motiv că statul nu este un administrator eficient.

Alte oraşe, de mai mici dimensiuni, există chiar două proiecte de stadioane. Târgovişte a finalizat un stadion de 9.000 de locuri. Primăria a decis construcţia unui nou stadion, cu o capacitate de 12.000 de locuri. În total, ambele stadioane vor avea peste 20.000 de locuri. Oraşul Târgovişte are o populaţie de 60.000 de persoane.

Totuşi, investiţia în astfel de stadioane nu reprezintă o dezvoltare a infrastructurii sportive, multe dintre aceste arene nu sunt deschise complet publicului sau cluburilor sportive din oraş pentru a face sport, ci sunt destinate anumitor echipe sau evenimente. Investiţiile nu acoperă astfel o nevoie reală.

În zonele rurale sau în urbanul mic, infrastructura sportivă nu doar că e slab dezvoltată, dar lipseşte cu desăvârşire în unele locuri, iar principalul factor de convingere a unui om să facă sport este tocmai proximitatea faţă de un teren de sport sau bază sportivă.

„Este nevoie de infrastructură sportivă. Noi am lucrat în circa 800 de comunităţi din România şi beneficiarii, în special primăriile, au nevoie disperată de baze sportive. Cererea e foarte mare, în multe comunităţi e chiar un criteriu important pentru alegeri. Toată lumea vrea să joace fotbal sau tenis. E nevoie de infrastructură“, spune Emanuel Toma, fondatorul companiei Atlas Sport din Târgu-Mureş, specializată în construcţii sportive.

Sportul de masă poate cunoaşte o dezvoltare, în primul rând, prin investiţiile în infrastructura sportivă. România are nevoie de mari arene, însă are nevoie şi mai mare de terenuri de sport aproape de oameni, care să îi convingă să facă sport.

„Sunt investiţii foarte mari, greu de amortizat. Trebuie să le ai ca ţară, dar investiţiile sunt imense şi nu ştiu dacă e posibil să se amortizeze. Dintr-un stadion de 100 de milioane ai putea face în jur de 30 de terenuri de sport în fiecare judeţ din România. Ai mai putea să faci baze sportive în toată ţara din banii ăia. Dacă le administrezi bine, le poţi amortiza şi acoperi investiţia, pentru că există cerere“, explică Emanuel Toma.

El menţionează că distribuţia investiţiilor în infrastructura sportivă trebuie să fie făcută proporţial cu nevoia comunităţilor şi cu lipsa terenurilor sau bazelor sportive din acestea. O identificare a nevoii reale va rezolva o parte din problema cu care se confruntă România, sedentarismul şi lipsa activităţilor fizice şi sportive din rândul populaţiei.

Statul nu a investit doar în stadioane, ci şi în foarte multe săli de sport, prezente chiar şi în mediul rural, însă în lipsa identificării unei nevoi reale, unele stau cu lacătul pe uşi.

Mai mult, sălile de sport din comune nu reuşesc să fie o sursă de venit, astfel că primăriille sunt nevoite să acopere cheltuielile.

„Dacă te uiţi, avem milioane de români. Câţi vor să facem stadioane şi câţi ar vrea 1.000 de baze sportive aproape de casă? Ce avem mai mare nevoie? Să mergem să ne uităm la meci sau să ai un teren aproape de casă, unde copiii să facă mişcare? Suntem numărul unu în Europa la obezitate, inclusiv infantilă. Nu mai facem mişcare. Numărul de ore de sport este foarte mic. Mi s-ar părea mult mai logic să investim în baze sportive. Sunt foarte mulţi oameni din administraţia locală care au nevoie de astfel de investiţii“, subliniază el.

Investiţiile necesare în amenajarea unui teren de sport sau a unei baze sportive sunt mici comparativ cu costurile necesare construirii unei săli de sport sau unei arene, la fel şi costurile, însă impactul poate fi unul mare.

„În general, banii vin din surse proprii. Nu prea există finanţări accesibile pentru toate primăriile. Mi s-ar părea fantastic să existe programe prin care o primărie să poată primi 100-200.000 de euro pentru un teren de sport. Sunt convins că ar fi o cerere masivă. Din banii unui stadion pe an, ai putea să faci mii de baze sportive în toată ţara. Sălile au locul lor, dar în comunităţi mici costurile sunt foarte mari şi s-ar putea să nu fie eficiente“, mai spune Emanuel Toma.

Aşa-zisa dezvoltare a infratructurii prin construirea unor arene de mari dimensiuni în diferite oraşe nu vine însă să acopere nevoile celor care fac sport. În timp ce sudul, vestul şi centrul ţării adaugă stadioane noi, chiar şi în oraşe unde existau deja, în regiunea Moldovei nu există niciun astfel de proiect, dacă este să ne raportăm la marile oraşe. Problema se acutizează şi mai mult când vine vorba de diferenţa între urban şi rural. Dacă în marile oraşe există un stadion şi baze sportive unde copiii se mai pot antrena, în micile oraşe sau în rural, infrastructura sportivă lipseşte cu desăvârşire.