• Leu / EUR5.2429
  • Leu / GBP6.1598
  • Leu / USD4.5832
Business sportiv

Business sportiv. Peste 2.500 de ciclişti amatori şi profesionişti, veniţi din peste 20 de ţări, au luat startul la L’Étape România by Tour de France, aflată în top trei curse din circuitul mondial

05.09.2025, 00:05 Autor: Miruna Diaconu

♦ Competiţia de ciclism include trei curse, adaptate nivelurilor de vârstă şi de experienţă, împărţite în City Adventure, 14 km, The Ride, 42 km, şi The Race, 85 km.

Ediţia a patra L’Etape România by Tour de France, care a avut loc pe 31 august în Bucureşti, a adunat la start peste 2.500 de ciclişti amatori şi profesionişti, veniţi din peste 20 de ţări precum Bulgaria, Polonia, Portugalia, Austria, Emiratele Arabe Unite, SUA, Grecia, Elveţia sau chiar Malaezia, India ori Norvegia.

L’Étape Romania a ajuns în top trei curse dintre cele 30 organizate la nivel mondial. Conceptul L’Étape by Tour de France este marcă a Turului Franţei, care îşi propune să le ofere o parte din experienţa celui important tur de ciclism din lume atât profesioniştilor, cât şi amatorilor din întreaga lume, prin organizarea unor curse de ciclism de către experţii Tour de France.

Competiţia de ciclism include trei curse, adaptate nivelurilor de vârstă şi de experienţă, împărţite în City Adventure, 14 km, The Ride, 42 km, şi The Race, 85 km. Traseul a trecut pe Calea Victoriei, Bulevardul Kiseleff sau Bulevardul Libertăţii şi pe lângă repere istorice impresionante precum Arcul de Triumf, Palatul Parlamentului, Palatul C.E.C., Primăria Capitalei, Casa Armatei şi Ateneul Român.

Printre participanţii la cursa City Adventure, de 14 kilometri, s-au numărat peste 350 de copii şi adolescenţi, în timp ce peste 60 de persoane cu dizabilităţi au pedalat la 42 de kilometri. The Ride 42km a fost, de altfel, şi cursa cu cel mai mare număr de participanţi în acest an – peste 1.100. Alţi peste 550 de concurenţi au ales să-şi testeze forţa şi anduranţa în cursa The Race, de 85 de kilometri.

Recent, Tudor Mocuţa, CEO şi organizator, L’Etape România by Tour de France, a spus pentru ZF că plănuieşte extinderea competiţiei şi în alte oraşe ale ţării.

„Analizăm mai multe opţiuni – atât oraşe din România care pot susţine un eveniment de anvergură, cât şi zone cu relief variat care ar permite introducerea unor trasee cu diferenţă de nivel mai mare, oferind o provocare nouă pentru participanţi. Nu am luat încă o decizie finală, dar direcţia este clară: vrem să aducem spiritul L’Étape mai aproape de cicliştii din întreaga ţară”, a spus Tudor Mocuţa.

În ultimii ani, apetitul românilor pentru ciclism este în continuă creştere, însă fenomenul ciclismului este greu de măsurat în lipsa unor statistici despre câte persoane folosesc bicicleta regulat sau cei care deţin una.

Federaţia Română de Ciclism numără circa 1.000  de sportivi licenţiaţi însă numărul amatorilor este mult mai mare. Unele competiţii din calendarul federaţiei adună şi 2.000 de participanţi fiecare.

Din informaţiile anterioare oferite de Cătălin Sprînceană, preşedintele federaţiei, unii organizatori privaţi de competiţii deţin date şi cu 10.000 de ciclişti amatori care au participat cel puţin o dată la un concurs, însă estimările exacte ale tuturor celor care fac ciclism din pasiune sunt greu de făcut.

 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet