Business sportiv

Business sportiv. Povestea unei legende. Gică Hagi este un simbol al fotbalului românesc, nu doar prin performanţele sportive din cariera sa, dar şi prin contribuţia pe care o are la pregătirea tinerei generaţii

14.03.2025, 00:05 Autor: Miruna Diaconu

♦ Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României“, cea mai înaltă distincţie a statului român. Momentul a fost marcat într-o ceremonie ţinută la Palatul Cotroceni, prin care preşedintele interimar, Ilie Bolojan, l-a decorat pe fostul jucător în semn de recunoaştere pentru întreaga carieră sportivă.

Gheorghe Hagi a fost unul dintre sportivii care au reuşit să ajungă în inimile tuturor românilor, făcându-i mândri, chiar şi în vremuri tumultoase. Fotbalul românesc a cunoscut gloria în timpul Generaţiei de Aur, condusă de „Rege“ însuşi, aşa cum mai este supranumit Hagi, la acea vreme căpitan al naţionalei. El este unul dintre cei mai buni fotbalişti şi sportivi din istoria României, iar numele său nu este cunoscut doar pe plaiurile mioritice, ci şi peste hotare.

A jucat pentru naţionala României la trei campionate mondiale, mai exact în 1990, 1994 şi 1998, dar şi în trei campionate europene în 1984, 1996 şi 2000. În ’94, Hagi a condus Generaţia de Aur până în sferturile de finală, de altfel o performanţă pe care România nu a mai atins-o de atunci.

Gică Hagi şi-a început cariera sportivă la FC Farul, la echipa de copii şi juniori, fiind legitimat încă de la 13 ani, unde a jucat timp de doi ani. Ulterior, a fost selectat de federaţia de fotbal la Luceafărul Bucureşti, un soi de echipă naţională a juniorilor de la acea vreme. Doi ani mai târziu, Hagi se întoarce la Farul Constanţa, unde îşi începe cariera de sportiv la categoria de seniori, ulterior mergând la Sportul Studenţesc. Hagi a mai jucat pentru Steaua Bucureşti, Real Madrid, Brescia, Barcelona şi Galatasaray. De altfel, este unul dintre puţinii fotbalişti care au jucat pentru ambele cluburi rivale spaniole, Real Madrid şi Barcelona.

Primul meci al său la echipa naţională a fost în 1983, când avea 18 ani, unde a jucat împotriva Norvegiei. Doi ani mai târziu, Mircea Lucescu, antrenorul de atunci al echipei naţionale, l-a desemnat pe Hagi căpitan al echipei naţionale. Ulterior, a pierdut acest statut, în favoarea lui Silviu Lung, portarul naţionalei. Hagi a redevenit căpitanul naţionalei după retrasegerea lui Silviu Lung, în 1990.

Sub tricolor, Hagi a jucat 125 de meciuri, în care a dat 35 de goluri, de altfel un record, care a mai fost atins doar de Adrian Mutu.

În 2001, Hagi s-a retras, marcând momentul cu un final meci demonstrativ de retragere, numit Gal Hagi, care a avut loc la Bucureşti, pe stadionul Naţional. Meciul a fost disputat între o selecţionată a României contra unei selecţionate mondiale, cu un scor final de 2 la 2. La eveniment au participat numeroase personalităţi ale fotbalului european, printre care Joseph Blatter, preşedintele FIFA, Michel Platini, foşti colegi ai lui Hagi de la Brescia, FC Barcelona, Real Madrid, Galatasaray Istanbul.

Hagi a mai jucat şi la meciul de adio la Generaţiei de Aur, care a avut loc în 2024 pe Arena Naţională. Generaţia de Aur a României a jucat contra unei echipe formată din staturile fotbalului internaţional. Meciul a fost unul simbolic, însă la 30 de ani distanţă de la parcursul istoric de la Mondialul din ’94, Generaţia de Aur a rămas un simbol al performanţei sportive locale, a dedicării şi unităţii.

După ce a renunţat la ghetele de fotbal, Hagi a încălţat adidaşii de antrenor, debutând în acest rol pentru echipa naţională în 2001, post pe care l-a ocupat doar cinci luni. Ulterior, a trecut de la naţională la echipele de club şi a antrenat Bursaspor, Galatasaray, Poli Timişoara, Steaua Bucureşti, Galatasaray, Viitorul Constanţa şi Farul Constanţa, pe care o antrenează şi astăzi.

Hagi nu a reuşit să facă performanţă doar ca sportiv, ci şi ca antrenor şi manager. În 2009, a fondat clubul Viitorul Constanţa şi a fondat Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, una dintre cele mai mari academii de fotbal din Europa de Sud-Est, de unde provin şi unii dintre cei mai buni fotbalişti ai generaţiei actuale din România. În 2021, Viitorul şi Farul Constanţa au fuzionat, iar Hagi a devenit unul dintre patronii noii echipe, Farul, fiind şi antrenorul acesteia.

Clubul sportiv reuşesc să fie şi unul dintre puţinele de pe plan local care a înregistrat profit în ultimii ani. În 2023, ultimul an pentru care există date publice, Farul Constanţa a avut afaceri de 33,7 mil. lei şi un profit net de 2,4 mil. lei, potrivit datelor Ministerului de Finanţe. În clasamentul celor mai mari cluburi sportive de pe plan local, Farul s-a clasat în top trei.

Pentru aceste performanţe şi pentru multe altele, Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României“, cea mai înaltă distincţie a statului român. Momentul a fost marcat într-o ceremonie ţinută la Palatul Cotroceni, prin care preşedintele interimar, Ilie Bolojan, l-a decorat pe fostul jucător în semn de recunoaştere pentru întreaga carieră sportivă.

„Sunt onorat, sunt fericit, sunt împlinit. Pentru că am împlinit 60 de ani anul acesta, 50 de ani am muncit ca să vină această zi, acest moment, care pentru mine e special“, a spus Gică Hagi vizibil emoţionat.

Doar şase personalităţi din sport au mai fost decorate cu această distincţie, fiind vorba de Emeric Ienei, Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu, Simona Halep, Octavian Morariu şi David Popovici.

 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet