Business sportiv

Business sportiv. Sala Polivalentă din Bucureşti va beneficia de o finanţare de 12 mil. euro, fonduri din PNRR, pentru reabilitarea energetică

27.01.2023, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

Timp de mai mulţi ani, edili ai Bucureştiului au promis o nouă sală polivalentă în Bucureşti, însă proiectul a rămas doar la nivelul discuţiilor.

Sala Polivalentă din Bucureşti va primi o finanţare de 12 milioane euro pentru renovarea energetică a clădirii, fondurile vor veni prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, conform informaţiilor transmise de Ministerul Sportului.

„Ne aflăm în faza de precontractare, urmând a fi semnat contractul şi demarată investiţia. Aceasta are ca obiect renovarea energetică aprofundată a Sălii Polivalente din Bucureşti, iar valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 12 milioane euro. Conform Raportului de audit energetic, intervenţiile propuse pentru clădire conduc la o reducere a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire de cel puţin 50% şi la o reducere a consumului de energie primară şi a emisiilor de CO2 de peste 60%“, anunţă reprezentanţii Ministerului Sportului.

Sala Polivalentă a fost construită în 1974, fiind proiectată pentru competiţii sportive, cu tribune pentru spectatori. Astăzi, clădirea este folosită atât pentru evenimente sportive, în special de handbal, baschet şi volei, dar şi pentru evenimente culturale, având o capacitate de 5.000 de locuri în tribune.

„Unele structuri ale acesteia, realizate într-o manieră corectă în epoca în care a fost construită, sunt subdimensionate în raport cu standardele şi necesităţile actuale, fapt care generează costuri foarte mari şi ineficienţă în exploatare.“

Astfel, clădirea va beneficia de  reabilitare termică a elementelor de anvelopă ale clădirii şi a sistemului de încălzire, modernizarea instalaţiilor de iluminat, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi termice, dar vor fi montate şi zece staţii de încărcare pentru maşini electrice.

Reprezentanţii Ministerului Sportului se aşteaptă ca implementarea acestor măsuri de eficienţă energetică să ducă reducerea consumului, dar şi a costurilor de întreţinere pentru încălzire.

Timp de mai mulţi ani, edili ai Bucureştiului au promis o nouă sală polivalentă în Bucureşti, însă proiectul a rămas doar la nivelul discuţiilor. Sorin Oprescu, Gabriela Firea şi Nicuşor Dan s-au întrecut în promisiuni privind o nouă sală polivalentă, iar sumele creşteau necesare investiţiei creşteau de la primar la primar, cât şi dimensiunea sălii. După ani de promisiuni, Bucureştiul a rămas cu o singură sală polivalentă, construită în 1974.

În timp ce oamenii politici care se perindă pe la conducerea Primăriei Bucureşti promit săli tot mai scumpe şi mai mari, la Braşov şi Piteşti se pun în practică proiecte pentru construirea unor săli polivalente. Braşovul va avea o nouă sală polivalentă, cu o capacitate dublă faţă de cea din Bucureşti, iar proiectul va fi în valoare de 72 mil. euro, finanţat în mare parte prin Compania Naţională de Investiţii. Prin aceleaşi fonduri este finanţată şi polivalenta din Piteşti, cu o capacitate de peste 5.800 de locuri şi investiţii de peste 20 mil. euro.

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet