Business sportiv

Business sportiv. Sportul la raport. Federaţia Română de Gimnastică, care acoperă şapte discipline sportive, numără doar 1.300 de sportivi legitimaţi, deşi a fost una dintre cele patru federaţii care au adus o medalie la Jocurile Olimpice

30.05.2025, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

Federaţia are alocat pentru acest an un buget de 4,9 milioane lei de la Agenţia Naţională de Sport şi 2,5 milioane lei de la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, ambele surse financiare venind, de fapt, de la bugetul de stat.

Federaţia Română de Gimnastică (FRG), înfiinţată în 1906, a fost în urmă cu câteva decenii un incubator al marilor performanţe, reuşind să aducă ani la rând României performanţe notabile şi medalii la Campionatele Mondiale şi Jocurile Olimpice. Astăzi, FRG mai numără doar 1.300 de sportivi legitimaţi, iar dintr-o bază mică de sportivi reuşeşte în continuare să fie un etalon al performanţei sportive. În 2024, la Jocurile Olimpice de la Paris, gimnastica a adus o medalie de bronz României.

Federaţia are alocat pentru acest an un buget de 4,9 milioane lei de la Agenţia Naţională de Sport şi 2,5 milioane lei de la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, ambele surse financiare venind, de fapt, de la bugetul de stat.

Pe lângă aceşti bani, federaţia are şi propriile venituri din diferite surse, una dintre ele fiind contractele de sponsorizare, care se ridică în total la suma de 2,3 milioane lei.

Potrivit bugetului publicat pe site-ul federaţiei, instituţia are nevoie însă de o sumă de 19 milioane lei în acest an.

Federaţia Română de Gimnastică este condusă de Ioan Suciu, care a preluat conducerea anul acesta în locul Carmencitei Constantin. El este multiplu medaliat la Mondiale, Europene şi la Jocurile Olimpice. El şi-a încheiat cariera de sportiv în 2005 şi a devenit ulterior antrenor, fiind coordonator din 2010 al lotului masculin al României.

În conducerea federaţiei se mai află şi Alina Drăgan şi Gina Gogean Groza, în calitate de vicepreşedinţi, ambele foste sportive de performanţă.

Dintre federaţiile sportive naţionale, gimnastica numără printre cei mai puţini sportivi legitimaţi, însă reuşeşte în continuare să aducă medalii România de la unele dintre cele mai importante competiţii internaţionale.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet