Business sportiv. Sportul care salvează vieţi. Când drumeţia pe munte se transformă în pericol, fiecare minut contează şi nu există loc de greşeli. Cum arată operaţiunile Salvamontului? „Văd cu stupoare că mulţi care vin în Piatra Craiului nu cer recomandări de trasee de la Salvamont sau Parcul Naţional, întreabă AI“

♦ Şeful Salvamont Zărneşti: „Anul trecut, am avut 91 de victime, din păcate şi un deces, vreo 30 de intervenţii aero, în care vine şi elicopterul. În general, acţiunile aero sunt foarte solicitante, dar şi foarte rapide. Nu există eroare, adică dacă există cea mai mică eroare umană, s-a încheiat povestea, suntem la ştirile de la ora 5.“

„Dacă nu respecţi muntele, te omoară pur şi simplu“ – este una dintre replicile salva­mon­tiştilor din filmul românesc „Tata mută munţii“, despre un caz real a doi tineri dispăruţi în Munţii Bucegi. Filmul tratează şi alte subiecte, însă, poate, cel mai important ţine de cât de esenţial este să nu ne avântăm pe munţi când pregătirea fizică, echipamentul, vremea sau traseul nu ne ajută.

Muntele, pe cât de spectaculos e, pe atât de periculos este, iar asta se transformă uneori într-o lecţie pe care unii o învaţă pe calea grea. Într-o mare de poze, filmuleţe şi informaţii despre cele mai înalte vârfuri, cele mai frumoase poze şi cele mai „instagramabile“ locuri, mulţi se avântă pe munte de parcă oferă aceleaşi condiţii ca o plimbare în parc.

„Nu mai stă nimeni să citească o carte despre munte. Mă uit cu stupoare cum mulţi oameni care vor să vină în Piatra Craiului nu sună la Dispeceratul Naţional Salvamont, nu sună nicăieri, nu vin nici la Administraţia Parcului Naţional, unde este structura legală de a face treaba asta, nu se duc la biroul de informaţii din centrul oraşului, ci cer recomandare Inteligenţei Artificiale pentru un traseu spectaculos, prin care să ajungă pe creastă şi să fie şi scurt. Se duce omul, clar nu ajunge sus pentru că zona este foarte expusă, nu iau în calcul foarte multe aspecte“, explică Ciprian Lolu, şeful Serviciului Public Local Salvamont Zărneşti, în cadrul unui eveniment organizat de Honor România la Zărneşti, în care a existat o prezentare a activităţii serviciului de salvamont din oraş, cât şi o simulare a unei intervenţii.

 

Muntele vara e ca mersul la piaţă

Cu multă inconştienţă, dar şi o doză de ignoranţă, mulţi pornesc pe munte şi constată pe parcurs că nu mai pot înainta, iar motivele sunt diverse, de la epuizare fizică până la accidentări şi cursa se încheie printr-un apel la 112 şi intervenţia salvamontiştilor. Totuşi, intervenţiile Salvamont pornesc de la cazuri foarte uşoare care pot fi rezolvate cu „un suc şi puţină glucoză“, până la intervenţii chiar şi de trei zile, în care nimeni nu pleacă de la post.

„Ca statistică, anul trecut am avut 91 de victime, din păcate şi un deces, vreo 30 de intervenţii aero, în care vine şi elicopterul. În general, acţiunile aero sunt foarte solicitante, dar şi foarte rapide. Nu există eroare, adică dacă există cea mai mică eroa­re umană, s-a încheiat poves­tea, sun­tem la ştirile de la ora 5“, explică el.

Multe dintre intervenţii se întâmplă vara, fiind şi sezonul turistic în care se avântă pe munte cei mai mulţi oameni, pe când iarna sunt mai puţini.

„Masivul este foarte tehnic şi pentru a parcurge traseul iarna este necesară o pregătire adecvată şi nu sunt mulţi care se aventurează. De exemplu, pe versantul vestic se întâmplă câteodată ca o lună întreagă să nu parcurgă nimeni traseul. Pe când vara e ca la piaţă, 100 de oameni pe un traseu, care este cel mai dificil din ţară“, adaugă el.

Odată cu creşterea popularităţii traseelor montane şi a oamenilor care au vrut să descopere muntele individual au apărut şi grupurile organizate, iar uneori se întâmplă ca acestea să nu fie ghidate corespunzător.

„Piaţa turistică a crescut, văd pe Facebook că sunt organizate tururi, vin 10-20-30, uneori chiar şi un autocar întreg. Este adevărat că sunt unele ture care sunt până la Curmătura şi sunt echilibrate din punct de vedere tehnic, dar unele efectiv mă şochează pentru că aleg rute pe care noi le declarăm închise pentru că sunt expuse la avalanşe şi nu avem control“, explică Ciprian Lolu.

Problema cea mai mare, subliniază el, este lipsa culturii montane, care uneori este acoperită prin „lecţiile predate“ pe social media, care se dovedesc de multe ori a fi foarte dăunătoare.

 

Cine plăteşte pentru inconştienţă?

Intervenţiile aero sunt mult mai costisitoare decât cele terestre, care pot fi de mai multe tipuri. Intervenţiile terestre pot şi atât cele de prim răspuns, unde se deplasează o echipă pentru cazuri simple, în care oamenii se pot deplasa ulterior pe propriile picioare, şi până la cele unde există victime, iar acolo lucrurile se complică, fiind necesar nu doar transportul echipelor, dar şi a echipamentelor, care poate fi făcut cu ajutorul unei maşini sau nu.

Totuşi, cele mai scumpe rămân intervenţiile aero, a căror cost se ridică la circa 1.400 de euro pe euro, fără a fi luate în calcul salariile pilotului, copilotului, medicului de urgenţă, asistentului medical. Pentru toate intervenţiile, statul român plăteşte, de la intervenţie şi până la spitalizare, spre deobebire de alte state din Europa unde costurile sunt suportate parţial sau integral de turiştii care s-au avântat pe munte. 

 

Mulţi doresc, puţini reuşesc

La nivel naţional există circa 800 de salvamontişti. Ciprian Lolu este şi coordonatorul Şcolii Naţionale Salvamont, unde ajung anual circa 40 de cursanţi, care la fiecare reatestare, ce se întâmplă din trei în trei ani, constată că un sfert dintre aceştia renunţă. Salvamont Zărneşti numără circa 40 de membri, dintre care 13 sunt şi paramedici calificaţi prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. De altfel, Salvamont Zărneşti are şi un salvator montan cu calificare aero care ajută la intervenţiile în întreg judeţul Braşov.

Salvamont Zărneşti a fost înfiinţat în urmă cu 56 de ani, când activitate a fost pornită iniţial cu sportivi de performanţă, Zărneştiul fiind o zonă din care au venit multe elite în alpinismul profesionist. Cu toate că s-a mai diminuat nivelul de atunci, tradiţia merge mai departe.

„S-a păstrat titlul de campion naţional generaţie peste generaţie şi a fost foarte uşor de construit o formaţie solidă. La ora actuală, s-a mai diminuat din nivelul respectiv din cauza faptului că nu se mai face sportul de performanţă ca înainte, dar tradiţia a rămas şi ne continuăm modulele de pregătire, de formare profesională la acelaşi standard. Chiar am şi pus accent în ultimii ani, alături de la Parcul Naţional, pe centrul de formare profesională de Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România pentru modulul unu de formare a viitorilor salvatori montani“, explică Ciprian Lolu.

Formarea viitorilor salvatori montani presupune o programă de circa 400 de ore, din care practică de 215 de ore vara, 165 de ore iarna, iar restul teorie. În urma celor 400 de ore teoretice şi practice, aspiranţii au undă verde sau nu să meargă la modulele de evaluare finală sau naţională care au loc la Centrul Naţional Salvamont din Padina.

Pregătirea de bază a salvamontiştilor este cea de alpinism, astfel că, dincolo de salvatori, ei sunt sportivi profesionişti. Salvamont Zărneşti organizează antrenamente la fiecare 2-3 zile.

„Nu e ca mersul pe bicicletă, într-adevăr, nu se uită, dar degetele sau nivelul mental lasă câteodată de dorit. În alpinism, noi tot timpul spunem că este un sport mental înainte de orice, iar acest sport mental este hrănit prin pregătire continuă. Dacă nu există pregătire continuă, adio, nu merge povestea cu <<pe vremea când făceam eu asta>> pentru că cineva, la un moment dat, va avea nevoie de ajutorul nostru şi nu o să fie într-o zonă în care o ştim pe de rost. Atunci ne vom duce pe o stâncă pe care nu am fost niciodată şi nu ştim şi nu avem capacitatea de a rezolva ecuaţia corect, s-ar putea să fim noi propriile victime. Până în clipa de faţă, nu a rămas nimeni pe munte şi sperăm să nu avem aşa ceva vreodată“, mai spune Ciprian Lolu.

 

Răsplata riscurilor la care se supun salvamontiştii

Pe lângă răspunsurile oferite de reprezentanţii Salvamont Zărneşti la întrebările presei, ei au prezentat şi o simulare de intervenţie, care pentru un om ce nu a mai participat la astfel de acţiuni, este cu adevărat impresionantă. Pe lângă atenţia foarte mare la detalii, salvamontiştii au reuşit nu doar să inspire mult mai mult respect decât exista deja pentru activitatea lor, dar şi spiritul de echipă. Fiecare membru al echipei se încrede în celălalt, iar spiritul de echipă e regula de aur, altfel viaţa tuturor poate fi pusă în pericol.

De altfel, o mare responsabilitate ar trebui să existe mai mult şi din partea turiştilor care se avântă pe munte fără să aibă pregătirea şi cunoştinţele necesare şi care nu îşi riscă doar viaţa lor, dar şi pe a altora.

Totodată, respectul ar trebui să vină şi din partea statului. Salariile salvamontiştilor sunt de circa 3.000 lei, chiar şi mai mici în anumite zone din ţară, pentru o muncă care salvează vieţi şi chiar şi salvatorii îşi riscă propria viaţă. Şi cu toate că pasiunea îi ţine pe toţi în această profesie, respectul asupra muncii aproape că nu există din partea statului, cu salarii care abia le asigură un trai. Salvamontiştii sunt mereu la datorie atunci când e nevoie. Când sună telefonul, nimic altceva nu mai e important, însă răsplata pentru munca şi riscurile la care se supun aproape că nu există.