♦ Ediţia de anul trecut a adus la start 25 de echipe din 14 ţări şi un total de 400 de persoane. Competiţia a fost organizată în şase oraşe.
Turul României, cel mai important eveniment de ciclism al anului, va avea loc în acest an în perioada 10-14 septembrie. Competiţia va porni din Craiova, va ajunge şi în sud-estul ţării şi se va încheia la Bucureşti.
Turul României, organizat de Agenţia Naţională pentru Sport şi Auchan România, combină competiţia sportivă cu promovarea unor zone cu potenţial turistic şi cultural.
„Suntem în plin proces de organizare a acestei ediţii şi lucrăm intens pentru ca Turul României să crească de la an la an, atât ca valoare sportivă, cât şi ca impact în rândul publicului. Ne propunem să atragem la start echipe din întreaga lume şi să transformăm această competiţie într-un reper internaţional pentru ciclismul de şosea din Europa de Est. Turul României nu este doar o cursă, ci o investiţie în viitorul acestui sport în România”, a declarat Cătălin Sprînceană, preşedintele Federaţiei Române de Ciclism.
Competiţia va fi formată din cinci etape şi va porni din Craiova, va străbate apoi
Târgu-Cărbuneşti, Horezu, Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Topoloveni, Pucioasa, Pasul Dichiu, Braşov, Întorsura Buzăului, Nehoiu, Cislău, Buzău, Brăila, Însurăţei, Slobozia şi Bucureşti.
Ediţia de anul trecut a adus la start 25 de echipe din 14 ţări şi un total de 400 de persoane. Competiţia a fost organizată în şase oraşe şi a atras peste 2.000 de copii în cursele dedicate lor.
Turul României va găzdui şi în acest an competiţii dedicate copiilor, organizate în oraşele Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Buzău, Slobozia şi Bucureşti, pentru categoriile de vârstă 2–14 ani. În plus, ediţia din acest an include, în premieră, două curse dedicate amatorilor: una pe urcarea către Pasul Dichiu – Piatra Arsă, ce se va desfăşura înaintea plutonului profesionist, şi următoarea în Bucureşti, pe traseul oficial al competiţiei, chiar prin inima Capitalei. În cadrul acestor curse sunt aşteptaţi peste 3.000 de copii şi amatori.
Federaţia Română de Ciclism numără circa 1.000 de sportivi licenţiaţi, însă numărul amatorilor este mult mai mare. Unele competiţii din calendarul federaţiei adună şi 2.000 de participanţi fiecare. Din informaţiile anterioare oferite de Cătălin Sprînceană, unii organizatori privaţi de competiţii deţin date şi cu 10.000 de ciclişti amatori care au participat cel puţin o dată la un concurs, însă estimările exacte ale tuturor celor care fac ciclism din pură pasiune sunt greu de făcut.
Tot mai multe competiţii de ciclism sunt organizate pe plan local, ceea ce contribuie la creşterea numărului de amatori de ciclism.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE