Business sportiv

Business sportiv. Zonele de fitness din parcuri ar putea creşte interesul oamenilor pentru sport, dacă ar fi amenajate şi în proximitatea clădirilor rezidenţiale

17.02.2023, 00:07 Autor: Miruna Diaconu

În Bucureşti, zonele din parcuri echipate cu aparate de fitness pentru exterior se află în marile parcuri din oraş, precum parcul Alexandru Ioan Cuza, Lacul Tei sau Carol. Atlas Sport: „În mediul privat mediul de astfel de investiţii sunt rar întâlnite, din păcate. Cele mai multe investiţii, 95%, vin de la stat, prin crearea de spaţii dedicate sau extinderea parcurilor/zonelor de joacă.“

Bucureştiul, dar şi marile oraşe din ţară au mai multe parcuri unde se găsesc zone echipate cu aparate de fitness, cu liber acces. Tot mai multe aparate de fitness pentru exterior au început să fie instalate încă de acum zece ani, însă de atunci, utilitatea acestora a tot fost pusă sub semnul întrebării, în contextul în care multe dintre ele stau de mult timp nefolosite.

Astfel de zone de fitness sunt amenajate de autorităţile locale, în timp ce astfel de investiţii făcute de mediul privat sunt rare.

„În mediul privat mediul de astfel de investiţii sunt rar întâlnite, din păcate. Cele mai multe investiţii, circa 95%, vin de la stat, prin crearea de spaţii dedicate sau extinderea parcurilor/zonelor de joacă“, spun reprezentanţii companiei Atlas Sport, care activează în zona construcţiilor sportive.

Ei precizează că astfel de aparate de fitness pentru exterior au devenit tot mai populare în România în ultimii ani, dând posibilitatea oamenilor de a face exerciţii fizice în aer liber.

„Din cauza epidemiei de COVID-19, care a determinat închiderea multor săli de sport şi centre de fitness, mulţi oameni s-au orientat spre antrenamentele în aer liber, iar astfel, aparatele de fitness de exterior au devenit o opţiune tot mai atractivă. Credem că segmentul de aparate de fitness de exterior şi calistenice va continua să se dezvolte în România în viitorul apropiat, în special pe măsură ce tot mai mulţi oameni îşi doresc să facă exerciţii în aer liber“, spun aceştia.

Spre deosebire de sălile de fitness, astfel de aparate instalate în exterior pot fi utilizate gratuit de oameni, dar sunt şi uşor de utilizat. Mai mult, aceste zone sunt accesibile pentru toate vârstele şi capacităţile fizice şi oferă oamenilor posibilitatea de a face mişcare în aer liber, nu într-un spaţiu închis.

Pe de altă parte, fără exerciţii de încălzire adecvate şi fără o instruire a oamenilor de cum trebuie utilizate aparatele, ar putea exista accidentări sau întinderi musculare suferite de oameni, spune Iulian Dinu, preşedintele Asociaţiei Internaţionale de Psihologie, Nutriţie, Sport şi Fitness. Însă aparatele ar trebui să fie echipate cu plăcuţe de identificare, în care să fie specificat intervalul de vârstă pentru utilizarea acestora, precum şi grupele de muşchi cărora li se adresează.

În Bucureşti, astfel de aparate sunt instalate doar în marile parcuri, iar ele sunt folosite, de cele mai multe ori, de către locuitorii din zonă. Pentru a investi în astfel de zone, primăriile ar trebui să ia în calcul mai multe lucruri, printre care bugetul pe care îl au la dispoziţie, planul de dezvoltare urbană, cât şi nevoile comunităţii. „În general, primăriile ar trebui să ia în considerare toţi aceşti factori şi să ia decizia de a investi în zonele cu aparate de fitness de exterior numai după o evaluare atentă a avantajelor şi dezavantajelor“, spune reprezentanţii Atlas.

Pentru a creşte gradul de utilizare a aparatelor exterioare calistenice şi de fitness, ar trebui să fie instalate în proximitatea zonelor rezidenţiale, nu doar în marile parcuri ale oraşelor, este de părere Iulian Dinu.

„În alte ţări, astfel de zone sunt şi în parcurile din spatele blocurilor, la noi, doar în parcurile mari. Pentru a le putea folosi, oamenii au nevoie de astfel de aparate în proximitatea lor. Nu toată lumea poate beneficia de ele din cauza distanţei mari faţă de aceste zone, dacă faci 30 de minute până la o astfel de zonă, nimeni nu ar mai alege să meargă până acolo“, spune Iulian Dinu.

Astfel de zone ar putea încuraja oamenii să iasă să fac mişcare şi deci să folosească aparatele de fitness din parcuri, însă autorităţile locale trebuie să studieze atent zonele în care astfel de aparate ar trebui instalate pentru a nu sfârşi prin a fi deteriorate fără a fi folosite.

Alina C., angajată într-o multinaţională din Bucureşti, folosea frecvent astfel de aparate în urmă cu câţiva ani, însă odată ce s-a mutat într-o altă zonă în care nu exista un parc dotat cu aparate de fitness, a renunţat.

„În timpul facultăţii locuiam într-un cămin studenţesc din Grozăveşti şi aveam o rutină zilnică: mergeam pe jos de la cămin până în parcul Operei de la Eroilor, foloseam aparatele de fitness din parc cam 20 de minute şi apoi mă întorceam tot pe jos acasă. Am făcut asta timp de un an şi jumătate, pe perioada în care am locuit în căminul respectiv. După ce am terminat facultatea,

m-am mutat într-o altă zonă din Bucureşti, la 1 Decembrie, unde nu aveam un parc aşa de aproape, adică la distanţă de mers pe jos. Astfel, am renunţat la obiceiul meu zilnic de a merge în parc pe jos şi de a folosi acele aparate. Am încercat să merg la sala de fitness, dar nu mi s-a părut la fel, erau acolo unele elemente în plus şi unele în minus faţă de parcul de la Eroilor“, spune Alina C.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet