♦ Ianis Armenciu a pus pentru prima dată schiurile în picioare la vârsta de 3 ani şi jumătate. Deşi este un sport greu, aşa cum spune chiar el, este şi frumos, iar ce l-a învăţat este ambiţia de a merge mai departe şi a deveni un sportiv tot mai bun.
1. Cum ai descoperit schiul? Cum te-ai apucat de acest sport? Ce vârstă aveai?
Am descoperit schiul cu ajutorul părinţilor mei. Am început să schiez din plăcere şi apoi am vrut să evoluez. Când am practicat pentru prima dată schi, aveam trei ani şi jumătate.
2. Ce te-a atras cel mai mult la acest sport? Ce are în plus, pentru tine, faţă de alte sporturi?
Pe mine m-a atras sportul acesta, fiindcă era un sport greu, dar în acelaşi timp frumos. Schiul are în plus faţă de alte sporturi, din punctul meu de vedere, cazăturile, dar şi calmul şi epuizarea.
3. La ce club eşti înscris?
Sunt înscris la clubul Ski & Bike Racing Sibiu.
4. Cum ai ajuns să practici sport de performanţă?
Am ajuns să practic sportul de performanţă într-o zi când m-am dat drept la schi aşa că tati a vrut să merg să fac schi de performanţă.
5. Cât de dificil a fost parcursul tău până în acest punct?
Până să ajung în acest punct, am muncit foarte mult şi voi munci şi mai mult, voi trage tare de mine până voi reuşi.
6. Cine te-a susţinut să mergi pe acest drum?
Pe mine m-a susţinut toată familia mea, ceea ce mi-a dat curaj.
7. Unde te antrenezi? Care sunt provocările pe care le ai când vine vorba de antrenamente?
Eu mă antrenez pe pârtiile de la Păltiniş Arena.
Mereu încerc să fac bine ce nu am făcut data trecută şi să îmbunătăţesc.
8. Cum reuşeşti să te menţii pe perioada sezonului de cald, când nu te poţi antrena pe pârtie?
Reuşesc să schiez în perioada sezonului cald cu o cale, pentru că mereu există o cale cum să reuşeşti.
9. Ce te motivează să mergi constant la antrenamente?
Pe mine mă motivează să merg la antrenamente ca să câştgi şi să aduc trofee.
10. Cum te-a ajutat schiul să te dezvolţi? Ce te-a învăţat acest sport?
Pe mine mă ajută să fiu şi mai puternic şi mai imun. Am învăţat că trebuie să munceşti dacă vrei să duci până la capăt ce ai început.
11. Care au fost cele mai dificile momente şi cum ai reuşit să treci peste acestea?
Cele mai grele momente au fost când am schiat pe pârtii diferite decât cele pe care mă antrenes, dar tot reuşesc.
12. Ce titluri ai obţinut până acum?
Am câştigat la concursuri şi primul loc.
13. Ce titluri vrei să mai obţii? În ce campionate visezi să joci?
Vreau să obţin titlul de cel mai bun schior. Visez să particip la campionatul mondial.
14. Care sunt sportivii tăi preferaţi? Cum te-au inspirat?
Sportivul meu preferat este Marcel Hirscher. Pe mine m-a inspirat modul în care schia.
15. De ce ar trebui să se apuce un copil de schi? Cum îl poate ajuta?
Când le recomand prietenilor mei schiul, o fac datorită faptului că este distractiv şi te dezvolţi.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE