• Leu / EUR5.3414
  • Leu / GBP6.3029
  • Leu / USD4.7612
Business sportiv

#superstories. Business sportiv. Pariul ZF pe viitorii campioni. Ulyana Lapii, 13 ani, volei: Voleiul m-a învăţat să nu renunţ după greşeli, ci să învăţ din ele şi să încerc din nou

18.09.2026, 00:05 Autor: Miruna Diaconu

♦ Ulyana Lapii e familiarizată cu voleiul încă de mică, tatăl ei jucând în trecut, însă ea s-a apucat serios de acest sport în 2023, când avea 10 ani ♦ A participat la primele competiţii după circa şase luni de antrenamente intensive, la care a şi câştigat câteva titluri alături de echipa din care face parte ♦ Pe viitor, îşi doreşte să participe la competiţii naţionale importante, dar şi la competiţii internaţionale.

 

Cum ai descoperit voleiul? Cum ai început să practici acest sport şi câţi ani aveai?

Tatăl meu a jucat volei în trecut, aşa că eram familiarizată cu acest sport încă de mică. Uneori, jucam împreună volei pe plajă. Am început să mă antrenez serios după ce m-am mutat în România, în 2023, când aveam 10 ani. Când am venit prima dată la Tonic Sports Club, venisem doar să mă interesez despre înscriere. Antrenorul Florin m-a întâmpinat foarte călduros şi mi-a spus imediat să rămân la primul antrenament. Nu aveam nici măcar echipament sportiv la mine, dar acest lucru nu m-a împiedicat să particip. Şi aşa a început totul.

 

Ce te-a atras cel mai mult la acest sport? Ce te-a determinat să mergi mai departe?

Îmi place faptul că voleiul este un sport de echipă. Nu eşti niciodată singur pe teren, lucrezi împreună cu colegele tale pentru a atinge un obiectiv comun. Întotdeauna mi-a plăcut mai mult să joc într-o echipă decât să practic un sport individual, cum ar fi tenisul.

 

La ce club eşti înscrisă în prezent?

În prezent, joc pentru CSS 2 Tonic Bucureşti. Pentru mine, voleiul nu mai este doar un sport, ci a devenit o parte importantă din viaţa mea. Ne antrenăm mult şi ne pregătim împreună pentru competiţii.

 

Cum ai ajuns să participi la competiţii? Îţi aminteşti primul tău turneu?

Primele mele competiţii au început după aproximativ şase luni de antrenamente intensive. Îmi amintesc foarte bine primul turneu, am avut foarte multe emoţii. Eram încă fără experienţă, ne mai încurcam în zonele terenului şi nu întotdeauna ştiam unde trebuia să fie fiecare jucătoare. Dar atunci am simţit pentru prima dată că sunt cu adevărat sportivă şi că vreau să continui.

 

Cât de dificil a fost parcursul tău până acum?

La început, aproape totul a fost dificil: o ţară nouă, o limbă nouă, oameni noi, efort fizic şi disciplină. A trebuit să învăţ cuvinte şi comenzi în limba română chiar în timpul antrenamentelor. Au apărut febra musculară, durerile şi oboseala. În acelaşi timp, trebuia să învăţ să îmbin şcoala cu sportul. Uneori a fost dificil şi din punct de vedere emoţional, dar părinţii mei m-au susţinut mereu.

 

Cine te-a susţinut pe parcurs?

În primul rând, părinţii mei. Ei mă duceau la antrenamente, mă aşteptau şi mă luau după antrenament. Antrenorul Florin a avut, de asemenea, un rol foarte important. Când încă nu cunoşteam bine limba română, îmi explica exerciţiile în limba engleză şi introducea treptat cuvinte în română. Acest lucru m-a ajutat foarte mult să mă adaptez.

 

Care sunt principalele dificultăţi pe care le întâmpini la antrenamente?

Cea mai mare dificultate este să nu renunţ atunci când ceva nu îmi iese. Unele elemente reuşesc din prima, iar altele trebuie repetate de zeci sau chiar sute de ori. Pentru o servă sau un atac bun este nevoie de multă muncă. Uneori, repetarea aceluiaşi lucru poate fi obositoare şi monotonă, dar tocmai prin aceste repetări apare, în cele din urmă, rezultatul.

 

Cum te-a ajutat voleiul să te dezvolţi ca persoană? Ce te-a învăţat?

Voleiul m-a învăţat disciplină, răbdare şi responsabilitate. Am înţeles că rezultatele nu apar imediat. M-a învăţat şi să lucrez în echipă, să am încredere în celelalte jucătoare şi să îmi susţin colegele. Cel mai important, am învăţat să nu renunţ după greşeli, ci să învăţ din ele şi să încerc din nou.

 

Care au fost cele mai dificile momente şi cum ai reuşit să le depăşeşti?

Primele luni au fost cele mai dificile: o ţară nouă, o limbă nouă, oameni noi şi antrenamente solicitante. Uneori era greu când ceva nu îmi ieşea. Părinţii, colegele de echipă şi antrenorul m-au ajutat să trec peste aceste momente. Treptat, am înţeles că greşelile fac parte din drumul spre performanţă.

 

Cum arată o zi obişnuită din viaţa ta?

Mă trezesc în jurul orei 6:30, deoarece şcoala începe la 8:00. După şcoală merg acasă, mănânc, îmi fac temele şi mă odihnesc puţin. Apoi merg la antrenament, care durează aproximativ două-două ore şi jumătate. După antrenament iau cina, termin temele dacă mai am şi apoi merg la culcare.

 

Cum reuşeşti să îmbini şcoala cu sportul?

Nu este întotdeauna uşor, dar încerc să îmi organizez cât mai bine timpul. După şcoală îmi fac temele, apoi merg la antrenament, iar dacă mai rămâne ceva de făcut, termin după antrenament. Uneori trebuie să renunţ la o parte din timpul liber, dar pentru mine atât şcoala, cât şi sportul sunt importante.

 

Ce titluri sau realizări ai obţinut până acum? De care eşti cea mai mândră?

Una dintre cele mai importante realizări ale mele este locul I la Campionatul Municipal de minivolei, categoria fete U13, sezonul 2025–2026. Am câştigat turneul împreună cu echipa CSS 2 Tonic Bucureşti. Sunt foarte mândră de această victorie, deoarece este rezultatul antrenamentelor, al muncii în echipă şi al multor eforturi. Cel mai important este că am reuşit împreună.

 

Ce titluri sau realizări ai vrea să obţii în viitor? La ce competiţii ai vrea să participi?

În acest moment, obiectivul meu este să avem rezultate bune în Serie K şi să ne calificăm împreună în etapa următoare. Desigur, mi-aş dori să ajungem în semifinale şi finale şi să luptăm pentru victorie. Pe viitor, aş vrea să particip la competiţii naţionale importante şi, mai târziu, la competiţii internaţionale.

 

Care sunt obiectivele tale pentru viitor?

Obiectivul meu principal este să continui să mă dezvolt ca jucătoare, să devin mai puternică şi mai sigură pe teren. Vreau să câştig turnee, să particip la competiţii din ce în ce mai importante şi, treptat, să mă apropii de visul meu de a deveni voleibalistă profesionistă. Ştiu că pentru asta este nevoie de multă muncă şi disciplină.

 

De ce ar trebui un copil să înceapă să joace volei? Cum îl poate ajuta?

Voleiul este un sport foarte bun pentru copii, deoarece dezvoltă întregul corp, coordonarea, motricitatea, viteza de reacţie şi rezistenţa. Dar este şi un sport care îţi solicită foarte mult gândirea. Uneori ai literalmente o fracţiune de secundă pentru a decide unde să loveşti mingea, într-un anumit colţ al terenului sau dacă să faci o scurtă.

Şi, bineînţeles, este un sport de echipă, care te învaţă să ai încredere în ceilalţi, să fii responsabil, disciplinat şi să îţi susţii coechipierii. Cred că voleiul dezvoltă nu doar sportivul, ci şi omul.

 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet