#superstories. Business sportiv. Pariul ZF pe viitori campioni. Vlad Ştefan Mihalache, 20 de ani, înot: Nimic nu este prea greu când vrei să fii cel mai bun. Trebuie să fiu dispus să fac ceea ce alţii nu fac pentru a-mi atinge visul. Nu există antrenamente grele, există doar antrenamente care trebuie făcute

♦ Vlad Mihalache a început să meargă la cursuri de înot la vârsta de opt ani, o vârstă târzie pentru un sport ca înotul, unde majoritatea copiilor învaţă să înoate în jurul vârstei de 5 ani. Totuşi, odată ce a intrat în bazin, s-a simţit în largul lui ♦ Vlad a obţinut medalia de argint la Campionatele Europene de Juniori în 2023 şi medalia de aur în 2024. Anul trecut, a obţinut două finale la Campionatul European U23 ♦ Obiectivul lui este însă să obţină medalii la Campionatele Europene, Mondiale şi Europene U23, dar şi o medalie de aur la Jocurile Olimpice.

 

Cum ai descoperit înotul? Cum te-ai apucat de acest sport? Ce vârstă aveai?

Am descoperit înotul ca orice alt copil. Părinţii mei au considerat că este extrem de util să ştii să înoţi, aşa că m-au înscris la cursuri de înot. Aveam opt ani când am început să învăţ să înot, ceea ce pentru acest sport este considerată o vârstă târzie. Majoritatea copiilor învaţă să înoate la 5-6 ani.

 

Ce te-a atras cel mai mult la acest sport? Cum te-a convins să îl practici în continuare?

Imediat ce am intrat în bazin am simţit o legătură strânsă între mine şi mediul acvatic. De când mă ştiu iubeam să stau în apă şi chiar şi atunci când încă nu ştiam să înot mă simţeam în largul meu. Mereu am simţit o atracţie faţă de apă şi cred că acest lucru m-a făcut să rămân la acest sport.

 

La ce club eşti înscris?

Reprezint clubul CSA Steaua Bucureşti.

 

Cum ai ajuns să practici sport de performanţă? Îţi aminteşti primul moment în care ai simţit că ai putea deveni sportiv de performanţă? Dacă da, care este acesta?

Trecerea de la înotul de plăcere la înotul de performanţă a fost o trecere sistematică. La cluburile sportive unde se practică înotul, de obicei sunt câteva grupe pe diferite niveluri: agrement, semiavansaţi, avansaţi şi, la final, performanţă.

Am trecut foarte repede prin aceste grupe, aşa că în doar trei luni am fost introdus într-o grupă de performanţă la recomandarea antrenorilor. Prima dată când am început să cred că pot să devin un sportiv de elită internaţională a fost la 10 ani, când am obţinut prima medalie la concursul regional de calificare pentru naţionale. Eram atât de fericit şi de încrezător şi în acel moment mi s-a schimbat perspectiva asupra acestui sport. Până atunci, eram îndrumat să încerc să fiu cel mai bun, din acel moment am vrut eu să fiu cel mai bun. Şi la vârsta actuală mă gândesc la promisiunea pe care mi-am făcut-o atunci şi mă gândesc că vreau să-l fac pe acel copil de 10 ani fericit şi mândru de faptul că a realizat un lucru atât de măreţ. Asta mă împinge în fiecare zi să fiu cea mai bună variantă a mea şi să mă apropii de visul meu cu fiecare zi ce trece.

 

Cât de dificil a fost parcursul tău până în acest punct?

Nu îmi place să mă plâng, fiecare drum are suişuri şi coborâşuri. Am avut câteva momente în carieră în care am stagnat, am avut momente când mă antrenam cu mâna ruptă, pusă în gips, pentru a nu pierde antrenamente. Este foarte important în acest sport să nu ai pauze de la antrenamente. Pentru o zi pauză îţi trebuie două ca să revii la acelaşi nivel. Însă cea mai mare provocare a fost cea financiară. Părinţii mei au muncit foarte mult să pot continua acest sport şi au făcut o sumedenie de sacrificii ca să mă ajute să îmi îndeplinesc visul. Nu vor să îmi spună toate provocările prin care au trecut ca să pot fi astăzi unde sunt, deoarece nu vor să mă încarc emoţional. Însă sunt conştient de sacrificiile lor, cât şi ale mele, şi de aceea consider că victoria este cu atât mai dulce cu cât provocările sunt mai amare.

 

Cine te-a susţinut să mergi pe acest drum?

Mulţi oameni au avut încredere în mine pe parcursul acestui drum. Părinţii mei sunt pe primul loc când vine vorba de susţinere. Doar ei ştiu cât au muncit şi sacrificat pentru ca eu să pot avea un viitor în acest sport.

De-a lungul anilor am avut mai mulţi antrenori, toţi au avut încredere în mine şi au fost foarte implicaţi, însă cel care m-a susţinut cel mai mult este actualul meu antrenor, Mircea Purcaru. De la 11 ani lucrăm împreună şi am construit o relaţie puternică. Membrii echipei din spatele meu, precum Andreas Hniatiuc, care este psihologul meu, Marcel Profirescu, antrenorul pe uscat, şi Andrei Dohotariu, maseorul meu, au fost mereu alături de mine şi m-au ajutat cu toată sârguinţa. Pe de altă parte, mă bucur şi de sprijinul şi încrederea Federaţiei de Nataţie şi Pentatlon Modern şi al clubului CSA Steaua Bucureşti, cu care sper să am o colaborare cât mai lungă.

 

Care sunt dificultăţile pe care le ai când vine vorba de antrenamente?

Eu văd antrenamentele ca fiind lipsite de greutăţi. Dacă un antrenament este greu, înseamnă că faci ceea ce trebuie. Nimic nu este prea greu când vrei să fii cel mai bun. Trebuie să fiu dispus să fac ceea ce alţii nu fac pentru a-mi atinge visul. Nu există antrenamente grele, există doar antrenamente care trebuie făcute.

 

Cum te-a ajutat înotul să te dezvolţi? Ce te-a învăţat acest sport?

Pe lângă aspectul fizic, care este cel mai vizibil dezvoltat la orice înotător, acest sport te dezvoltă enorm pe latura mentală. În primul rând, înotul te ajută să construieşti un program precis şi strict. Am avut ani de zile când mă trezeam la 4:30 dimineaţa ca la 5:30 să încep antrenamentul în apă. După care mă duceam la şcoală 6 ore şi veneam acasă să-mi fac temele. În majoritatea zilelor, aveam şi câte o activitate legată de sport, precum masajul, mersul la psiholog, antrenament pe uscat etc. În al doilea rând, înotul este un sport extrem de greu din punct de vedere mental. Te antrenezi zeci de ani ca să înoţi douăzeci şi ceva de secunde, iar la antrenamente eşti într-un mediu străin. Trebuie să recunoaştem că apa nu este mediul natural al omului. Dar înotul îţi dezvoltă curajul, ambiţia şi, mai ales, disciplina.

 

Care au fost cele mai dificile momente şi cum ai reuşit să treci peste acestea?

Cred că cel mai dificil moment al carierei mele de până acum a fost trecerea de la juniori la seniori. Cât timp eşti la juniori, te întreci cu sportivi de maxim 18 ani.

Odată ce treci la seniori nu mai există limită de vârstă şi te loveşte diferenţa de experienţă, volum de antrenamente şi forţă. La 19 ani, încă nu eşti dezvoltat complet şi mai ai multe lucruri de perfecţionat, însă, indiferent de aceste lucruri, tu ai adversari cu mulţi ani de antrenamente şi competiţii peste tine. Asta poate că nu pare corect, însă toţi au trecut şi vor trece prin această schimbare. Răbdarea este cheia în acest sport, iar cine are răbdare, încredere şi un plan bun pus la punct cu stricteţe are toate şansele să reuşească.

 

Care este eşecul din care ai învăţat cel mai mult?

În 2025, la Europenele U23, s-a ivit o situaţie imprevizibilă: am ratat cu două sutimi obiectivul impus de mine. Am învăţat din această experienţă importanţa experienţei competiţionale. Cu cât concurezi la mai multe competiţii, cu atât sunt şansele mai mici să apară o situaţie pe care nu ştii să o gestionezi.

 

Cum arată o zi obişnuită din viaţa ta atunci când nu eşti în competiţie?

Ziua începe la ora 6:45, când iau micul dejun şi mă pregătesc de antrenament. La 7:30 încep încălzirea pe uscat, iar la 8 sar în apă. La 10:00-10:15 se termină antrenamentul în apă şi începe stretchingul de după antrenament. După aceea, în funcţie de cursurile de la facultate, mănânc de prânz şi merg la cursuri. Seara, de obicei, am o activitate legată de înot, precum masajul sau vizita la psiholog. Seara mănânc şi fac stretching. Iar a doua zi o luăm de la început.

 

Ce titluri ai obţinut până acum? De care eşti cel mai mândru?

Până acum, am obţinut medalia de argint la Campionatele Europene de Juniori în 2023 şi medalia de aur în 2024 la aceeaşi competiţie. În 2025, am obţinut două finale la Campionatul European U23. În palmaresul meu se regăsesc şi multiple recorduri şi medalii naţionale, semifinale la Campionatele Mondiale de Juniori şi Campionatul European de Seniori.

 

Ce titluri vrei să mai obţii? În ce competiţii vrei să joci?

Visul meu de mic copil este să obţin medalia de aur la Jocurile Olimpice. Desigur, până atunci mai sunt de obţinut medalii la Campionatele Europene, Mondiale şi Europene U23.

 

Cum gestionezi presiunea înaintea unei competiţii importante?

Presiunea face parte din acest sport. Eu încerc să transform aceste emoţii în ceva constructiv, într-un combustibil care să îmi dea încredere şi putere. De cele mai multe ori, emoţiile au fost productive pentru mine. Rezist foarte bine sub presiune. Cele mai bune rezultate ale mele au fost realizate sub presiune. Ştiţi cum se zice: „Presiunea face diamante”.

 

De ce ar trebui să se apuce un copil de înot? Cum îl poate ajuta?

În primul rând, fiecare om ar trebui să ştie să înoate. Este un instinct cu care ne naştem, însă trebuie să fie perfecţionat pentru că într-o bună zi poate salva viaţa noastră sau a cuiva drag nouă. În al doilea rând, înotul este cel mai sănătos sport din punctul meu de vedere. Nu există risc de accidentare, dezvoltă armonios corpul, disciplinează mintea şi ne oferă încrederea în noi de care avem nevoie. Practic, te clădeşte pentru a fi o persoană de succes din toate punctele de vedere. Este sportul ideal pentru orice tip de copil.