♦ Ianis Ştefan Gheorghe a descoperit judo la vârsta de 9 ani, după ce a praticat fotbal şi handbal. Înscris la clubul Dinamo, a reuşit să obţină mai multe titluri la competiţiile naţionale, însă el visează să ajungă campion naţional, balcanic şi european. Totuşi, cel mai mare vis al său este de a reprezenta România la Jocurile Olimpice.
1. Cum ai descoperit judo? Cum te-ai apucat de acest sport? Ce vârstă aveai?
Am descoperit judo prin intermediul tatălui meu. Atunci când erau copii, atât el, cât şi unchiul meu au practicat acest sport frumos. La sugestia sa, am decis să îl încerc în jurul vârstei de 9 ani şi, de atunci, mi-am dat seama că este activitatea potrivită pentru mine.
2. Ce te-a atras cel mai mult la acest sport? Ce are în plus, pentru tine, faţă de alte sporturi?
Cel mai mult m-a atras la acest sport disciplina şi originea din spatele acestuia. Judo a fost creat prin îmbinarea mai multor arte marţiale şi tehnici, ceea ce îl face special. Înainte de a mă apuca de judo, am încercat atât fotbal, cât şi handbal. Ceea ce diferentiază judo de cele două menţionate mai sus este coordonarea dintre corp şi minte de care trebuie să dai dovadă practicându-l.
3. La ce club eşti înscris?
Sunt înscris la Clubul Dinamo. Aici a început această minunată poveste numită judo pentru mine. Cu sprijinul antrenorilor mei, sensei Nastaila Ion şi sensei Bărbulescu Bogdan, am reuşit să învăţ tainele acestui sport, diferite tehnici, cât şi lecţii importante de viaţă.
4. Cum ai ajuns să practici sport de performanţă?
Am ajuns să practic sport de performanţă datorită pasiunii pentru judo.
Am ales această cale deoarece cred cu tărie că judo este sportul potrivit pentru mine şi îmi doresc să îl practic mult timp de acum înainte, întrucât văd un viitor în asta.
5. Cât de dificil a fost parcursul tău până în acest punct?
Drumul spre succes nu este unul lipisit de greutăţi, asta este sigur. Am avut parte de momente neplăcute, precum accidentări. Din fericire, nu a fost nimic prea grav. Consider că dacă îţi doreşti cu adevărat ceva, lupţi pentru acel lucru şi înfrunţi obstacolele ce îţi vin în cale, ceea ce am şi eu de gând să fac în ceea ce priveşte acest sport.
6. Cine te-a susţinut să mergi pe acest drum?
Pe acest drum am avut parte de multă susţinere din partea familiei, antrenorilor şi prietenilor. Acest lucru a jucat un rol foarte important în starea mea de bine, motivându-mă constant.
7. Cum arată o zi din viaţa ta? Cum reuşeşti să faci faţă cu şcoala şi cu sportul?
O zi din viaţa mea, ei bine, sunt multe de spus. În timpul săptămânii, mă trezesc la ora 7, astfel încât la ora 8 să pot începe antrenamentul. Două ore şi jumătate mai tarziu, ajung acasă şi mănânc, urmând să plec la şcoală timp de 6-7 ore. Odată sosit acasă, mănânc, apoi mă apuc de teme şi de învăţat. Atunci când găsesc puţin timp liber, îl petrec alături de prietenii mei jucând un joc video sau ieşind afară câteva ore. La cel târziu ora 23, mă culc deoarece am mare nevoie de odihnă pentru a putea fi concentrat la şcoală şi la antrenament.
8. Ce te motivează să mergi constant la antrenamente?
Sunt motivat să merg constant la antrenamente, fiindcă îmi doresc un progres real, organic şi frumos în parcursul meu. Motivaţia principală este de a deveni cea mai bună versiune a mea, din toate punctele de vedere. Ceea ce include, desigur, şi performanţa în judo. Aspir să fiu cât mai sus, lucru ce ar fi imposibil fără a fi prezent mereu la antrenamente.
9. Cum te-a ajutat judo să te dezvolţi? Ce te-a învăţat acest sport?
Judo m-a ajutat să mă dezvolt fizic şi psihic. Datorită acestui sport, am învăţat să fiu perseverent, serios şi disciplinat. De asemenea, am devenit mai matur, reuşind să asimilez lucruri din propriile greşeli.
10. Care au fost cele mai dificile momente şi cum ai reuşit să treci peste acestea?
Cel mai greu moment a fost atunci când am pierdut locul al treilea la Campionatul Naţional. Am reuşit să trec cu greu peste acest eveniment, pentru că atunci mi-am văzut visul spulberându-se. Ceva timp mai târziu, am realizat că fiecare înfrângere te face mai puternic, iar acest lucru m-a motivat.
11. Ce titluri ai obţinut până acum?
Titlurile importante obţinute până acum sunt: locurile 3 şi 5 la campionatele naţionale, campion la: Turneul Internaţional Alina Dumitru, Turneul Internaţional ,,Judo fără bariere“şi cupa Pantheon, locul 3 la Cupa Transilvania.
12. Ce titluri vrei să mai obţii? În ce campionate visezi să joci?
Titlurile pe care aş dori să le câştig în viitor sunt cele de campion naţional, balcanic şi european. Cel mai mult, însă, îmi doresc să îmi reprezint ţara la Jocurile Olimpice şi să obţin o medalie. Acesta este visul meu.
13. Care sunt sportivii tăi preferaţi? Cum te-au inspirat?
Sportivii mei preferati sunt: Yeldos Smetov, Joshiro Maruyama şi An Changrim. Aceştia m-au inspirat prin procedeele spectaculoase şi eficiente, cât şi prin stilul lor de viaţă calculat.
14. De ce ar trebui să se apuce un copil de judo? Cum îl poate ajuta?
Un copil ar trebui să se apuce de judo deoarece aşa va deveni mai disciplinat, mai atent şi va avea un stil de viaţă sănătos. Acestea îl vor ajuta prin faptul că va fi un copil mai bun şi serios, diferit de ceilalţi din generaţia noastră.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE