• Leu / EUR5.2524
  • Leu / GBP6.1135
  • Leu / USD4.5199
Business sportiv

#superstories. Business sportiv. Pariul ZF pe viitorii campioni. Iulia Ioniţescu, 14 ani, volei: Voleiul m-a ajutat foarte mult să mă dezvolt din punct de vedere fizic şi emoţional. Am învăţat să fiu perseverentă, pozitivă şi mai ales curajoasă.

07.08.2026, 00:05 Autor: Miruna Diaconu

♦ Iulia Ioniţescu s-a apucat de volei la vârsta de 13 ani datorită colegelor ei care jucau la clubul CSS2 Tonic, unde este înscrisă. Deşi totul a pornit dintr-o joacă, parcursul său a virat către performanţă. Voleiul i-a schimbat viaţa, spune Iulia, iar unul dintre obiectivele sale este să ajungă la echipa naţională.

 

Cum ai descoperit volei? Cum te-ai apucat de acest sport? Ce vârstă aveai?

Am descoperit voleiul datorită unor colege de-ale mele care jucau la clubul CSS2 Tonic, am fost la un antrenament şi m-am simţit foarte bine, distrându-mă împreună cu colegele.

 

Ce te-a atras cel mai mult la acest sport? Cum te-a convins să îl practici în continuare?

La început, nu voiam nimic serios, deşi antrenorii insistau să mă apuc de volei de performanţă. Eu înainte de volei nu am mai practicat nici un sport şi nu îmi imaginam că îmi va plăcea atât de mult să ajung la performanţă. Tatăl meu m-a convins să merg la un antrenament pentru a vedea cum este şi de atunci nu am mai putut să las voleiul. Pentru mine, voleiul a fost sportul potrivit, în sfârşit simt că mă potrivesc undeva şi nu este neobişnuit să am 184 cm la vârsta mea, ba chiar sunt lăudată.

 

La ce club eşti înscrisă?

Sunt înscrisă la clubul CSS 2 Tonic şi îi sunt cel mai recunoscătoare antrenorului meu, Florin Vasile Bosi, care mi-a dat de la bun început o şansă şi m-a făcut să îmi deschid ochii.

 

Cum ai ajuns să practici sport de performanţă? Îţi aminteşti primul moment în care ai simţit că ai putea deveni sportiv de performanţă? Dacă da, care este acesta?

M-am apucat la vârsta de 13 ani. Prima dată când am simţit că pot deveni o sportivă de performanţă cu adevărat a fost atunci când am fost întrebată dacă doresc să particip la selecţii pentru lotul naţional.

 

Cât de dificil a fost parcursul tău până în acest punct? Care sunt dificultăţile pe care le ai când vine vorba de antrenamente?

Niciodată nu mi s-a părut dificil, deoarece voi practica întotdeauna acest sport cu plăcere, indiferent de cât de greu îmi poate fi. În prezent, nu întâmpin dificultăţi la antrenamente, în schimb la început mi-a fost foarte greu să mă acomodez.

 

Cum te-a ajutat voleiul să te dezvolţi? Ce te-a învăţat acest sport?

Voleiul m-a ajutat foarte mult să mă dezvolt din punct de vedere fizic, adică am rezistenţă mult mai mare şi m-am dezvoltat frumos, sunt mereu în formă, dar şi din punct de vedere emoţional, am învăţat să mă acomodez mult mai uşor, am învăţat să fiu perseverentă, pozitivă şi mai ales curajoasă. Voleiul mi-a dezvoltat şi spiritul de echipă.

 

Care au fost cele mai dificile momente şi cum ai reuşit să treci peste acestea?

Unul dintre cele mai dificile momente pe care le-am întâmpinat a fost atunci când am mers la lotul naţional. Eram începătoare, nu făcusem volei nici măcar de şase luni. A fost foarte greu deoarece fetele de acolo erau mult mai bune decat mine şi aveam foarte multe emoţii deoarece chiar mi-ar fi plăcut mult să mă descurc. Am reuşit să trec peste datorită antrenorilor şi fetelor, deoarece m-au înţeles şi m-au susţinut în continuare.

 

Cum arată o zi obişnuită din viaţa ta?  Cum reuşeşti să faci faţă cu şcoala şi cu sportul?

O zi obişnuită din viaţa mea este foarte ocupată. Mă trezesc devreme pentru a merge la meditaţii, după care merg la şcoală, iar după mă duc la antrenament, urmând ca a doua zi dimineaţă să merg din nou la antrenament. Reuşesc să fac faţă cu şcoala şi cu sportul deoarece îmi place foarte mult sportul, dar şi şcoala.

 

Ce titluri ai obţinut până acum? De care eşti cea mai mândră? Ce titluri vrei să mai obţii? În ce competiţii vrei să joci?

Până acum, cred că singurul meu titlu a fost că sunt jucătoare de performanţă la clubul CSS2 Tonic şi sunt foarte mândră, deşi mi-ar placea şi să joc în echipa naţională la un moment dat.

 

De ce ar trebui să se apuce un copil de volei? Cum îl poate ajuta?

Voleiul mi-a schimbat viaţa şi cred ca îi poate schimba viaţa orcui, atâta timp cât depui destul efort şi îţi place ceea ce faci.

 

 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet