♦ Luca a descoperit baschetul încă de la o vârstă foarte fragedă, fratele său practicând deja acest sport ♦ Totuşi, a ales iniţial să meargă la fotbal, însă pandemia l-a apropiat mai mult de baschet, sport cu care a continuat ulterior ♦ Nu a reuşit să obţină încă titluri cu echipa din care face parte, dar, individual, a reuşit să obţină titluri de MVP ♦ Luca visează însă să joace în EuroLeague.
Cum ai descoperit baschetul? Cum te-ai apucat de acest sport? Ce vârstă aveai?
Am fost expus la baschet de la naştere, pentru că şi fratele meu mai mare a practicat baschet înaintea mea. Prima oară nu am vrut să fac acelaşi sport ca el şi de aceea am ales fotbalul, dar în pandemie, fiind conştient că ştiam deja multe despre baschet de la fratele meu, am zis să încerc şi eu acest sport, lăsând fotbalul în urmă. Aveam 10 ani când am luat această decizie, care mi-a schimbat drastic viaţa.
Ce te-a atras cel mai mult la acest sport? Ce are în plus, pentru tine, faţă de alte sporturi?
M-a atras cel mai mult la baschet faptul că este un sport de echipă şi că toată lumea trebuie să fie implicată pentru a avea succes. Trebuie să fim ca un mecanism de ceas, toţi să lucrăm pentru acelaşi scop. În plus, pentru mine, este fascinant faptul că atunci când eşti pe teren trebuie să iei decizii rapid, fără să gândeşti prea mult, şi trebuie mereu să alegi corect. Asta face ca baschetul să fie un joc atât mental, cât şi fizic.
La ce club eşti înscris?
Acum sunt înscris la clubul ABC Hoopers Ploieşti.
Cum ai ajuns să practici sport de performanţă?
Cred că dorinţa de a fi cel mai bun în tot ceea ce fac cu pasiune este cel mai important lucru, alături de ambiţia de a avea o carieră profesionistă în acest sport.
Cât de dificil a fost parcursul tău până în acest punct?
Parcursul în sine nu a fost foarte dificil, dar a necesitat multă dedicaţie şi perseverenţă pentru a ajunge în punctul actual.
Cine te-a susţinut să mergi pe acest drum?
Cea mai mare susţinere a venit din partea părinţilor şi bunicilor mei, care nu m-au lăsat niciodată să mă simt singur. Au făcut toate eforturile să vină la meciuri şi să mă încurajeze în orice situaţie. De asemenea, şi antrenorul meu m-a susţinut enorm până acum, nu aş fi ajuns jucătorul care sunt astăzi fără ajutorul lui.
Ce te motivează să mergi constant la antrenamente?
Mă motivează dorinţa de a deveni mai bun, de a-mi depăşi limitele şi de a-mi ajuta echipa să câştige.
Care sunt dificultăţile pe care le ai când vine vorba de antrenamente?
Uneori este greu să menţin energia şi concentrarea, mai ales după o zi lungă la şcoală. Alteori, oboseala şi micile accidentări pot fi o provocare.
Cum reuşeşti să faci faţă şi cu şcoala şi cu sportul?
Eu învăţ după-amiaza, aşa că îmi fac temele dimineaţa, îmi pregătesc ghiozdanul pentru şcoală şi pentru antrenament, iar direct după şcoală merg la sală. Pentru mine, acest sistem a funcţionat foarte bine: anul trecut am avut media generală 9.82 şi, în acelaşi timp, am progresat şi în sport.
Cum te-a ajutat baschetul să te dezvolţi? Ce te-a învăţat acest sport?
Baschetul m-a învăţat disciplină, perseverenţă şi cum să am încredere în munca depusă. Acum, consider că sunt mai sigur pe mine decât înainte şi că iau decizii mai hotărâte.
Care au fost cele mai dificile momente şi cum ai reuşit să treci peste acestea?
Cele mai dificile momente au fost accidentările. Anul trecut, am avut probleme cu entorsele la glezne şi mi-a luat ceva timp să recapăt încrederea în corpul meu, dar echipa m-a susţinut de-a lungul acestui drum şi am reuşit să revin la normal.
Ce titluri ai obţinut până acum?
Titluri cu echipa, din păcate, nu am reuşit să obţinem până acum, dar este unul dintre obiectivele pentru anul acesta. La nivel individual, am fost numit Team MVP EYBL U16 E Stage 1 şi All Star 5 U16 E Stage 2.
Ce titluri vrei să mai obţii? În ce competiţii visezi să joci?
Îmi doresc să câştig în orice competiţie în care joc. Obiectivul meu, ca jucător, este să ajung să joc în EuroLeague, cea mai bună ligă din Europa.
Care sunt sportivii tăi preferaţi? Cum te-au inspirat?
Sportivul meu preferat este Giannis Antetokounmpo, deoarece drumul lui spre NBA este foarte inspiraţional. Provenind din Grecia, unde nu avea stabilitate financiară, a început să joace baschet şi, prin multă muncă şi determinare, a fost remarcat ca un jucător cu un potenţial uriaş şi a fost recrutat în NBA.
De ce ar trebui să se apuce un copil de baschet? Cum îl poate ajuta?
Baschetul îl ajută să fie mai activ, mai disciplinat şi mai sociabil. Îl învaţă să lucreze în echipă şi să se respecte pe sine şi pe ceilalţi. În plus, este un sport foarte distractiv şi plin de energie.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE