Business sportiv

#superstories. Business sportiv. Pariul ZF pe viitorii campioni pe viitorii campioni. Alexandru Catrinescu, 14 ani, baschet: Sportul te ajută să ai încredere în tine, să fii disciplinat şi să îţi stabileşti obiective. Le-aş recomanda tuturor copiilor să facă sport, pentru că îi ajută să fie mai sănătoşi, mai fericiţi şi mai echilibraţi

04.07.2025, 00:05 Autor: Miruna Diaconu

 La şase ani, Alexandru Catrinescu a descoperit baschetul, dar la acel moment practica deja fotbalul, aşa că a fost nevoit să aleagă între cele două sporturi, mingea de baschet fiind câştigătoare. Împreună cu echipa din care face parte, a câştigat mai multe titluri de campioni şi vicecampioni, însă a reuşit să ajungă în top cinci jucători ai finalei la campionatele naţionale U13 şi U14.

 

1. Cum ai descoperit baschetul? Cum te-ai apucat de acest sport? Ce vârstă aveai?

Practic sport de la trei ani – am început cu înot, fotbal şi karate. La şase ani, într-o seară, în timp ce mă plimbam cu părinţii, am văzut un vecin din cartier aruncând la coş. M-am jucat puţin cu el şi mi-a plăcut foarte mult, aşa că i-am rugat pe părinţi să mă înscrie la clubul recomandat de el. La acel moment, mergeam şi la fotbal, dar a trebuit să aleg între cele două sporturi, pentru că meciurile şi antrenamentele se suprapuneau. Am ales baschetul şi nu am regretat niciodată.

 

2. Ce te-a atras cel mai mult la acest sport? Ce are în plus, pentru ţine, faţă de alte sporturi?

Mi-a plăcut că este un sport rapid, dinamic, în care trebuie să fii mereu atent şi implicat. Este un sport de echipă, iar asta mi-a dat ocazia să-mi fac mulţi prieteni şi să învăţ să colaborez cu ceilalţi.

 

3. La ce club eşti înscris?

Sunt înscris la Slam Baschetball Academy.

 

4. Cum ai ajuns să practici sport de performanţă?

La început, baschetul era doar o activitate plăcută pentru timpul liber. Apoi, am fost selectat în grupa de performanţă, iar rezultatele bune obţinute la meciuri m-au motivat să continui şi să mă implic tot mai serios.

 

5. Cât de dificil a fost parcursul tău până în acest punct?

A fost nevoie de multă muncă şi efort, dar nu am simţit greul pentru că făceam ceea ce îmi place. Fiecare pas a fost o experienţă din care am învăţat.

 

6. Cine te-a susţinut să mergi pe acest drum?

Părinţii m-au susţinut mereu să fac ceea ce îmi place. Sunt cei mai mari suporteri ai mei şi sunt prezenţi la toate meciurile.

 

7. Ce te motivează să mergi constant la antrenamente?

Fiecare antrenament este o ocazie să învăţ ceva nou şi să devin mai bun. Îmi doresc să mă dezvolt frumos şi să ajung cât mai departe în acest sport.

 

8. Care sunt dificultăţile pe care le ai când vine vorba de antrenamente?

Uneori este greu să îmi organizez timpul între şcoală, teme şi antrenamente. Câteodată sunt obosit sau nu am chef, dar ştiu că fiecare antrenament contează şi mă ajută să progresez.

 

9. Cum te-a ajutat baschetul să te dezvolţi? Ce te-a învăţat acest sport?

Baschetul m-a învăţat că trebuie să muncesc mult şi să fiu perseverent pentru a obţine ce îmi doresc. M-a ajutat să îmi fac mulţi prieteni şi să învăţ să lucrez în echipă. În plus, m-a ajutat să mă dezvolt fizic şi să am un stil de viaţă activ.

 

10. Care au fost cele mai dificile momente şi cum ai reuşit să treci peste ele?

Unul dintre cele mai dificile momente a fost când m-am accidentat la umăr în timpul unui meci important şi a trebuit să stau pe bancă. A fost greu să nu pot ajuta echipa. Un alt moment greu a fost când am pierdut un meci foarte important la un singur punct, deşi am condus aproape tot timpul. Am trecut peste aceste momente revenind la antrenamente cu şi mai multă motivaţie, gândindu-mă că fiecare înfrângere este un nou început.

 

11. Ce titluri ai obţinut până acum?

Am câştigat de trei ori Campionatul Naţional de Baschet (CN U12, CN U12 baschet 4x4 şi CN U13), iar acum recent am devenit vicecampioni naţionali la categoria U14. Am fost cosgheterul campionatului naţional al categoriei U13 şi am fost nominalizat în top 5 jucători ai finalei la campionatele naţionale U13 şi U14. Anul acesta am reprezentat România la lotul naţional de baschet în Bulgaria.

 

12. Ce titluri vrei să mai obţîi? În ce competiţii visezi să joci?

Îmi doresc să câştig toate meciurile în care joc şi să ajung cât mai departe. Visul meu este să joc în ligile mari, la cel mai înalt nivel.

 

13. Care sunt sportivii tăi preferaţi? Cum te-au inspirat?

Îl admir pe LeBron James, pentru că este unul dintre cei mai buni jucători din toate timpurile. Este un jucător complet – are forţă, viteză, inteligenţă în joc şi întotdeauna reuşeşte să îşi motiveze echipa să rămână constant la un nivel foarte înalt. M-a impresionat şi povestea de viaţă a lui Giannis Antetokounmpo, pe care am descoperit-o într-un film – m-a inspirat prin perseverenţă şi determinarea lui, mult modul în care a depăşit greutăţile şi a muncit mult pentru a ajunge în NBA.

 

14. De ce ar trebui să se apuce un copil de baschet? Cum îl poate ajută?

Baschetul este un sport foarte frumos şi complet. Pe lângă faptul că te ajută să te dezvolţi fizic – prin mişcare, coordonare şi rezistenţă – te învaţă şi multe lucruri importante pentru viaţă. Înveţi să lucrezi în echipă, să comunici, să respecţi reguli şi să îţi gestionezi emoţiile. În plus, îţi oferă ocazia să cunoşti mulţi copii şi să îţi faci prieteni. Sportul te ajută să ai încredere în tine, să fii disciplinat şi să îţi stabileşti obiective. Le-aş recomanda tuturor copiilor să facă sport, pentru că îi ajută să fie mai sănătoşi, mai fericiţi şi mai echilibraţi.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet